CÁRNE, (2) cărnuri, s. f. 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor împreună cu țesuturile moi la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Țesutul muscular al animalelor și al păsărilor tăiate, folosit ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă. – Lat. caro, carnis.

carne sf [At: GCR I, 14/1 / Pl: cărnuri (înv) cărni / E: ml caro, carnis] 1 Nume dat țesutului muscular al corpului omului sau animalelor, împreună cu țesuturile la care aderă. 2 (Îs) ~ de tun Masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. 3 (Îs) ~ vie Carne (1) de pe care s-a jupuit pielea. 4 (Îas) Țesuturi parazitare care cresc pe răni nevindecate, fără a se acoperi cu piele. 5 (Îe) (A fi) în ~ și oase În persoană. 6 (Îae) În realitate. 7 (Îe) (A fi) prieten unghie și ~ A fi frate de cruce cu cineva. 8 (Îe) (Bucată de) ~ cu ochi Prost. 9-10 (Îe) (A fi) cu ~a bălțată A fi năzuros (răutăcios). 11-12 (Îe) (A fi) ~ din ~a cuiva (A fi) rudă de sânge. 13 (Îe) A tăia (sau a da, a trage) în ~ vie A tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva). 14 (Îae) A încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. 15 (Îe) A fi rău (sau bun) de ~ A se vindeca greu (sau ușor) la o rană. 16 (Îe) A-și pune (sau a-și băga) ~a în (sau la) saramură (pentru cineva sau ceva) A face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea atingerii unui scop Si: a se face luntre și punte, a-și pune viața. 17 (Îe) A pune (sau a prinde) ~ A se îngrășa. 18 (Îae) A prospera. 19 (Îe) A crește ~a pe cineva A fi bucuros. 20 (Îe) A tremura ~a pe cineva A tremura de frică, de emoție etc. 21 (Îe) A-și mânca ~a de pe sine (sau din ~) (de rău, de inimos ce e) A slăbi de răutate. 22 Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 23 (Îs) Săptămâna cărnii A doua săptămână înaintea postului Paștelui, în care se mănâncă și miercurea și vinerea carne, la credincioșii ortodocși. 24 Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 25 (Fig; îoc spirit) Corpul, considerat drept sediu al vieții senzuale. 26 (Îe) A fi ~ rea sau rău de ~ A fi aplecat spre plăceri senzuale. 27 (Îae) A (i) se vindeca greu (rănile). 28 Pulpa fructului. 29 (Pop) Placentă.

CÁRNE, cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor împreună cu țesuturile la care aderă. ◊ Carne de tun = masă de militari trimiși pe front spre a lupta și care sunt expuși măcelului, cu pierderi mari de vieți omenești. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia (sau a da, a trage) în plin, direct (în cineva); b) a încerca să curme un rău prin măsuri foarte drastice. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) la o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, rudă de sânge. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face eforturi mari, a risca foarte mult în vederea realizării unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție, a fi bucuros. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 3. Partea interioară a pielii, opusă feței acesteia. 4. (Bot.) Pulpă la fructe. – Lat. caro, carnis.

CÁRNE, (2, rar 1) cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. Doctorul în carnea mea Adîncă brazdă taie. COȘBUC, P. I Îi sărise inima de frică și-i tremura toate cărnurile. ISPIRESCU, L. 133. Cînd ți-oi spune pînă la sfîrșit, cred că ți s-a încrîncina și ție carnea pe tine. CREANGĂ, P. 77. Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea prin lovire, rănire etc. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin. Cînd aducea fata paloșul... da în carne vie. ISPIRESCU, L. 27. Băieții, cam zglobii, Trag la naiba prin pustii, Nu ca mine-n cărnuri vii. TEODORESCU, P. P. 291; b) fig. a curma fără cruțare un rău. (în legătură cu verbele ◊ a transforma», «a folosi», «a trimite» etc.) Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a fi masacrați într-un război nejust de pe urma căruia ele să poată beneficia. Urzind planurile sale de război, imperialismul american contează pe folosirea unor teritorii străine, pe folosirea altor popoare, destinate să servească drept carne de tun în vederea cuceririi dominației Mondiale de către imperialiștii americani. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 114. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. Carne sînt din carnea voastră ruptă. BENIUC, V. 10. A crește carnea pe cineva sau a prinde, a pune carne = a) a se îngrășa. Sultănica... nu era d-alea tărtănețele ce pune carnea pe coaste cu lopata, și trece prin toate. DELAVRANCEA, S. 23; b) a simți o satisfacție, o mulțumire. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire. ISPIRESCU, L. 108. A tremura carnea pe cineva = a tremura (de frică, de supărare etc.). Îl iubea mult pe Dinu și o apuca o groază care o făcea să-i tremure toată carnea pe ea cînd se gîndea că Dinu al ei poate să nu mai fie om de ispravă și să n-o mai iubească. BUJOR, S. 41. A fi prieten unghie și carne (cu cineva) = a fi prieten bun (cu cineva). Pavel făcu o păreche de ciubote de iuft vărului meu Ioan, cu care era prietin unghie și carne. CREANGĂ, A. 1 03. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a-și expune viața, a face tot posibilul; a se face luntre și punte. Cînd îi fi la vreun aman, să ne dai de știre, că ne-om băga carnea în saramură și nu te-om lăsa. SANDU-ALDEA, U. P. 231. 2. Bucată din mușchiul animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. Porunci de tăie un bou și alese toate cărnurile la un loc. ISPIRESCU, U. 86. El scoase o torbă plină de cărnuri fripte. ALECSANDRI, la TDRG. Am mîncat carne de miel. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 364. Carne albă v. alb. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. V. miez. Poame cu carnea bogată.

CÁRNE, cărnuri, s. f. 1. Nume dat țesutului muscular al corpului omenesc sau al animalelor. ◊ Carne vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ◊ Expr. A tăia (sau a da, a trage) în carne vie = a) a tăia, a lovi în plin; b) fig. a curma fără cruțare un rău. Carne de tun = masă de militari trimiși de clasele exploatatoare spre a lupta cu pierderi sîngeroase în războaie de cotropire. A fi rău (sau bun) de carne = a se vindeca greu (sau ușor) de o rană. În carne și oase = în persoană, în realitate. Carne din carnea cuiva = descendent direct din cineva, legat prin sînge de cineva. A-și pune (sau a-și băga) carnea în (sau la) saramură = a face mari sforțări, a face tot posibilul pentru atingerea unui scop. A pune (sau a prinde etc.) carne = a se îngrășa. A crește carnea pe cineva = a simți o satisfacție. A tremura carnea pe cineva = a tremura de frică. 2. Bucată din țesutul muscular al animalelor tăiate, întrebuințată ca aliment. 3. Parte moale de sub coaja fructelor, care înconjură semințele. – Lat. caro, carnis.

CÁRNE cărnuri f. 1) Țesut muscular la oameni și animale. ◊ A tăia în ~ vie a acționa drastic. În ~ și oase în persoană; în realitate. ~ din ~ea cuiva descendent direct al cuiva. A prinde la ~ a se îngrășa. ~ de tun militari trimiși special spre a fi masacrați în război. 2) Produs alimentar constând din țesutul muscular al animalelor sau al păsărilor. ~ de porc. 3) rar Parte moale a unui fruct sau a unei legume; miez; pulpă. [G.-D. cărnii] /<lat. caro, carnis

carne f. 1. substanță moale și sângeroasă între piele și oase; 2. carnea vitelor și a păsărilor: cu carne ne hrănim; 3. pl. cărnuri, mâncări de carne. [Lat. CARNEM].

cárne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). Substanța moale, sîngeroasă și organică a animaluluĭ, indiferent dacă e vie (fr. chair) orĭ de vînzare la măcelărie (fr. viande). Carne macră, carne slabă, fără grăsime și fără oase. Carne vie, carne care simte. A tăĭa în carne vie (fig.), a-ĭ pedepsi fără milă pe vinovațĭ. Carnațiune: carne sănătoasă. Fig. Natura omuluĭ: carnea e slabă, dar sufletu e tare. Pl. n. cărnurĭ, bucate de carne: mie nu-mĭ plac cărnurile (V. hoĭtină). Carne cu ochĭ, figură fără expresiune, figură ștearsă (V. boț). A crește carnea pe tine, a fi foarte mulțămit. A ți se scutura, a ți se’ncreți carnea de groază, a-țĭ fi foarte groază. A fi carne și unghie cu cineva, a fi trup și suflet cu el, a-ĭ fi foarte devotat. A fi răŭ de carne, 1) a te vindeca greŭ de o rană, 2) a fi libidinos.

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat^[1], dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. modificată

cârn, cấrnă [At: MOXA, 378 / Pl: ~i, ~e / E: vsl круиу] 1 a Cu nasul tăiat. 2 a (D. nas, rar d. bot) Mic, scurt și cu vârful ridicat puțin în sus. 3-6 smf, a (Persoană sau, rar, animal) care are nasul sau botul cârn (1-2). 7 sm (Spc) Câine cu botul turtit. 8 a (D. obiecte) Cu vârful îndoit în sus. 9 a (Pex) Strâmb. 10 sf Vas pentru transportul oamenilor de la un țărm la altul Si: brudină. 11 sf (Ent) Insectă de apă cu foarte multe picioare, de forma unei obezi Si: lătăuș, obadă.

CÎRN, -Ă, cîrni, -e, adj. 1. (Despre nas sau, mai rar, despre bot) Mic, scurt, ridicat puțin în sus. Bătrîna... strîmbă din nasul cîrn. DUMITRIU, N. 163. – Vîrtosul «buldog» cu botul cîrn și turtit. ODOBESCU, S. III 149. ♦ (Despre oameni) Cu nasul mic, scurt, ridicat puțin în sus. Pruncul e cîrn, negricios. STANCU, D. 176. ◊ (Substantivat) Cîrnul îmi ia totdeauna mușteriii. CAMILAR, N. II 321. 2. (Rar) Cu nasul tăiat. Îl găsește... cîrn, fără nas și fără urechi. ȘEZ. II 156. 2. (Despre obiecte) Cu vîrful strîmbat sau adus (în sus); p. ext. strîmb. Iar o babă bătrînă, C-o seceră cîrnă, Cu dreapta trăgea, Cu stînga polog făcea. PĂSCULESCU, L. P. 20.

MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Insectă din ordinul dipterelor, cu aparatul bucal adaptat pentru supt, care trăiește pe lîngă casa omului; nume dat și altor insecte din același ordin; (popular) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se știe numele. O muscă îmi cînta în jurul capului o muzică lină. SADOVEANU, O. VI 313. Musca. a ieșit din nou, a plecat, a reapărut. ARGHEZI, F. T. 110. Se putea auzi musca zbîrnîind, atîta liniște și tăcere se făcu. ISPIRESCU, L. 143. Cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ele. CREANGĂ, A. 4. Nu toate muștele fac miere (= nu toți oamenii se arată destoinici la munca la care sînt puși; aparențele înșală). ◊ Fig. Și numai omul cel mare, stăpîne, tu-l osîndești, Ca să moară deopotrivă cu muștele omenești. HASDEU, R. V. 165. ◊ (Cu sens colectiv) Faci sămne... cu capii, așa, ca un cal ce se apără de muscă? ALECSANDRI, T. I 357. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină. Cal rău de muscă = cal nărăvaș. A cădea (sau a se băga) ca (sau cum cade, cum se bagă) musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales, a interveni într-o discuție în chip nepotrivit. Te-ai fi împrietenit cu vreun băiat, chemîndu-se că ai pe cineva acolo și că nu cazi cum cade musca-n lapte. PAS, Z. I 293. A fi (a se ști sau a se simți) cu musca pe căciulă v. căciulă. A se aduna (a se strînge sau a veni) ca muștele la miere = a se aduna undeva la ceva plăcut, (în mare număr). (Despre o colectivitate de oameni) A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare, pe capete, cu nemiluita. ◊ Compuse: muscă-albastră (de carne) = muscă mai mare decît musca de casă, cu abdomenul albastru-lucios (Calliphora vomitoria); muscoi; pasăre-muscă v. pasăre. 2. (Popular) Albină. Îi era drag să învețe și el meșteșugul albinăritului, iar maica Evlampia băgase de seamă că avea dar; nu-l înțepau muștele. SADOVEANU, P. M. 50. II. 1. Mic smoc de fire din barbă, lăsate să crească sub buza inferioară. V. barbișon, cioc. Mustața mică, mătăsoasă avea parcă sub’ ea un soi de sedilă pusă pe buza de jos, o așa-zisă muscă. V. ROM. octombrie 1953, 135. 2. Scobitură înnegrită în dinții calului, care după vîrstă de 6 ani se șterge prin roadere. V. mișină ². 3. (Regional) Cătarea armelor de foc.

MUSCÓI, muscoi, s. m. 1. Muscă mare, bondar. 2. Muscă-albastră (de carne). V. muscă.

CÂRN ~ă (~i, ~e) 1) (despre nas) Care este scurt și cu vârful ridicat în sus. 3) și substantival (despre oameni) Care are nasul mic și ridicat în sus. 3) ist. Care are nasul tăiat (ca pedeapsă). 4) fig. (despre obiecte) Care are vârful adus în sus sau strâmbat. /<sl. krunu

cârn a. cu nasul turtit sau încovoiat, prea scurt sau prea mic. [Slav. KRŬNŬ].

cîrn, -ă adj. (vsl. krŭnŭ, cu nasu saŭ urechile tăĭate. V. chirnog). Cu nasu turtit orĭ prea mic: acest om e cîrn, are nasu cîrn. Prov. De aceĭa n’are cîrna nas și ursu coadă, se zice cînd unu are pretențiunĭ prea marĭ (de ex., cînd un cerșitor ar refuza să mănînce pîne și ar cere cozonac). V. călină.

carne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (sorturi) pl. cărnuri

carne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (feluri) pl. cărnuri

cárne s. f., g.-d. cărni, art. cărnii; (feluri de carne) pl. cărnuri

carne, cărnuri (bucăți sau varietăți de carne).

cârn adj. m., pl. cârni; f. cârnă, pl. cârne

musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

cârn adj. m., pl. cârni; f. cârnă, pl. cârne

!musca-hoiturilor (insectă) s. f. art., g.-d. art. muștei-hoiturilor

!muscă-albastră (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-albastre; pl. muște-albastre

!muscă-de-carne (insectă) s. f., g.-d. art. muștei-de-carne; pl. muște-de-carne

cârn adj. m., pl. cârni; f. sg. cârnă, pl. cârne

músca hóiturilor s. f. art. + s. n.

múscă-albástră s. f.

CÁRNE s. 1. (Transilv.) hanț. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

CARNE s. 1. (Transilv.) hanț. (~ de vită.) 2. (BOT.) pulpă. (~ a unui fruct.)

CÂRN adj. v. îndoit, strâmb.

MUSCĂ-ALBÁSTRĂ s. v. viermănar.

SĂPTĂMÂNA CĂRNII s. v. cârneleagă, harți.

cîrn adj. v. ÎNDOIT. STRÎMB.

muscă-albastră s. v. VIERMĂNAR.

săptămîna cărnii s. v. CÎRNELEAGĂ. HARȚI.

cárne (cắrnuri), s. f. – 1. Țesut muscular al corpului omenesc sau al animalelor. – 2. La fructe, pulpă. – Mr. cară, carne, megl. carni, istr. cǫrne. Lat. carnem (Pușcariu 295; Candrea-Dens., 266; REW 1706; DAR); cf. it., sp., port. carne, prov., cat. carn, fr. chair. Cele două forme ale mr. se explică prin păstrarea nom. caro alături de acuz. carnem. – Der. cărnărie, s. f. (cantitate de carne); cărnicios, adj. (cărnos); cărniu, adj. (de culoarea cărnii); cărnui, vb. (a descărna); cărnos, adj. (care are multă carne); cf. mr. cărnos, cuvînt care poate fi der. cu suf. -os, sau reprezentant direct al lat. carnosus (Pușcariu 296; Candrea-Dens., 268; REW 1704; DAR), cf. prov., cat. carnos, sp., port. carnoso; cîrnosi (var. cărnosi), vb. (a descărna; a toca mărunt carnea; a îngrijora, a chinui), a cărui der. este neclară, și care se datorează fără îndoială unei contaminări cu sb. krnjiti „a face bucățele”. – Compară cîrneleagă, s. f. (marțea săptămînii antepenultime din dulcele Crăciunului; carnaval); mr. cărleagă, al cărui al doilea element este liga, de la ligāre (Pușcariu 376; cf. Candrea-Dens., 270; REW 5024; DAR), cu sensul de „interzicere”, propriu rom. a lega (cf. carnaval, de la carnem levare, sp. carnestolendas, vicent. carlassare) – Der. neol. carnație, s. f., din fr.; carnasier, carnivor, adj.; carnificare, s. f.; carnozitate, s. f.

cîrn (cấrnă), adj. – 1. Fără nas, cu nasul tăiat. – 2. Despre nas, mic, scurt, cu vîrful ridicat. – 3. Încovoiat, îndoit. Sl. krŭnŭ „cu nasul tăiat”, de la krnoti „a mutila” (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Lexicon, 316; Cihac, II, 43; Conev 90). – Der. cîrnog, cîrneci, adj. (cîrn); cîrnie s. f. (faptul de a avea nasul cîrn); cîrni, vb. (a tăia nasul, pedeapsă pentru cei care conspirau pentru a pune mîna pe tron; a-și pierde nasul; a curăța pomii de ramuri uscate), care ajunge să se confunde cu omonimul său, der. de la cîrmă; cîrnogi, vb. (a toci, a face bont); chirnog, s. m. (infirm, damblagiu; avar, zgîrcit), pentru al cărui dublu sens cf. sgîrcit; chirnogi, vb. (a cere de pomană; a cerși). Pentru ultimii der., Scriban propune să se plece de la un sl. *krŭno-nogiĭ; este posibil și să se presupună o formație bazată pe paralelismul cu olog, slăbănog, boșorog, etc.

CARNE. Subst. Carne, cărniță (dim.), cărnică, cărnicică (rar), cărnișoară; carne de vită, carne de vacă, carne de vițel, carne de oaie, carne de miel, carne de pasăre, carne de pui; carne congelată; carne tocată; tocătură. Preparate din carne; cîrnat, cîrnăcior (dim.); cîrnați proaspeți, cîrnați afumați; cabanos; caltaboș, chișcă (reg.); cîrnăciori, crenvurști; debrețin; ghiuden; lebărvurșt; mortadelă; patrician; sugiuc (înv.), trandafir. Salam, mezel; cracauer; parizer; tobă; salam de iarnă; salam de Sibiu; salam italian; salam rusesc; salam vînătoresc; mezeluri. Mușchi țigănesc. Afumătură. Șuncă, jambon; bacon; șuncă presată, șuncă de Praga. Pastramă, bujeniță (reg.); păstrămuri. Pateu, paștet (înv.). Conserve de carne. Adj. Cărnos; carnal. V. alimentație, feluri de mîncare.

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor, împreună cu țesuturile moi la care aderă. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A tăia în carne vie = a) a tăia, a lovi din plin, fără milă; b) a curma fără cruțare un rău, a stîrpi răul de la rădăcină. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibilă din corpul unor mamifere, păsări, pești, crustacee etc. ♦ C. congelată = c. înghețată la o temperatură cuprinsă între -12 și -20°C, în vederea conservării ei pe o perioadă mai lungă (pînă la c. șase luni). C. refrigerată = c. răcită la o temperatură cuprinsă între +4 și -2°C, pentru a-și păstra calitățile inițiale pe o perioadă scurtă (pînă la trei săptămîni). Extract de c. = soluție concentrată de substanțe nutritive, fără grăsimi și albumine, obținută prin tratarea cărnii slabe cu apă la temperatura de cel puțin 90°C, urmată de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioară a pieilor, opusă feței acestora. 4. Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă (3).

CARNÉ, Marcel (1906-1996), regizor de film francez. Viziune realist-poetică („Suflete în ceață”, „Copii paradisului”, „Thérèse Raquin”).

CARNE subst. 1. Cărneală Ioan, act. < cărnilă sau < vb. a cîrni. 2. Căros, Șt., mold. 3. Cărnar/u., -iul, Iordache (Sd VII, 327) n. agentis.

Carne de tun – Într-o formă destul de apropiată, expresia a fost folosită pentru prima oară de către Shakespeare care, în partea întîi din Henric al IV-lea (act. IV, sc. 2), pune în gura lui Falstaff următorul răspuns, cînd e întrebat de Henric: „Ai cui sînt oamenii aceia care vin la urmă? – ”Food for powder!„ (Hrană pentru praf de pușcă!). E drept că în traducerea românească (ESPLA, 1957) apare ”carne de tun„, dar această expresie datează de mai tîrziu. Ea a fost lansată de poetul și omul politic francez Chateaubriand, într-un pamflet antinapoleonean De Buonaparte et des Bourbons, publicat la 30 martie 1814, după restaurarea dinastiei de Bourbon în Franța. În acel pamflet, vorbind despre bunul plac după care se făceau recrutările sub Napoleon, autorul spune la un moment dat: ”On en était venu à ce point de mépris pour la vie des hommes, dappeler les conscrits la matière première et la chair à canon„ (S-a ajuns la un asemenea grad de dispreț pentru viața oamenilor, încît recruții erau numiți materie primă și carne de tun.), Chateaubriand, Oeuvres complètes, vol. 11 – Mélanges politiques – pag. 194. Gorki, într-o prefață scrisă pentru cartea unei autoare, vorbind de femei și de felul cum erau privite altădată, spune: ”...au trăit ca animalele și ca prăsilă pentru carne de tun de furnizat cazărmilor, oastei, spre a apăra pe moșieri, fabricanți„. După primul război mondial, Romain Rolland actualizase expresia: carne de mitralieră. ”Guvernămîntul Republicii îi reclamase cei doi fii, pentru a hrăni cu carnea lor mitralierele dușmanului" (Mère et fils). LIT.

a băga carnea la salam și oasele la nasturi expr. (intl.) a comite un asasinat.

a i se încrâncena / a i se încreți carnea pe trup expr. a avea frisoane, a se înfiora.

a tăia în carne vie expr. 1. a lua măsuri drastice împotriva cuiva. 2. a tăia / a curma răul din rădăcină.

în carne și oase expr. în realitate, în persoană.