5 intrări

79 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea.Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le porunci să meargă care pe unde va putea.Expr. (Să) nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

care [At: COD. VOR. 11/14 / V: (îvp) art ~le, ~a, ~rii, ~rile / G-D: căruia, căreia, cărora, cărui, cărei, căror / E: ml qualis] 1 prl Introduce propoziții relative Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. 2 prl Introduce propoziții atributive circumstanțiale cu nuanță finală Să ia o călăuză din sat care să le arate drumul. 3 prl Introduce propoziții atributive circumstanțiale cu nuanță condițională Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 4 prl Cel ce, cine Spune-mi care a plecat. 5 pd Acela..., ce. 6 prl (Cu sens neutru) Ceea ce. 7 prl (Îlc) După ~ După aceea. 8 prl (Îlc) ~ va (sau vra) să zică Ceea ce înseamnă. 9 prl (Îal) Prin urmare. 10 pnh Fiecare Le porunci să meargă care pe unde va putea. 11 pnh (Îe) (Să) nu ~ cumva Nu cumva să... 12 pnh (Îe) Nu ~ cumva? (Oare) nu cumva? 13 pnh (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul..., altul..., acesta... acela etc. 14 pnh (Îe) ~ (mai) de~ Unul mai mult (sau mai tare) decât altul Si: pe întrecute. 15 pin Folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba Care n-a înțeles întrebarea? 16 pin Introduce propoziții interogative indirecte L-a întrebat care îi place mai mult. 17 pin (Îe) ~ alta? Ce altceva? 18 pin (Îe) ~ pe ~? Care din cei doi e mai tare? 19 ai Ce (fel de) Care carte este mai valoroasă? corectată

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume interogativ, întrebuințat pentru a afla despre cine sau ce este vorba și adesea în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru despre care avem oarecare cunoștință) Care n-a înțeles întrebarea? Dintre poeziile acestor autori, a căruia vă place mai mult?Ce faci acolo, măi? Stai! Care esti? DUMITRIU, N. 221. Îmi vine să strig: trăim! E-al nostru veacul acesta de creșteri!... Dacă nici ăsta nu-i cîntec de dragoste, Care-i? CASSIAN, H. 19. Care-i acolo, măi? strigă argatul. SADOVEANU, B. 55. ◊ (Uneori întregit prin «oare») Care oare va fi rezultatul final al acestei căi? BĂLCESCU, O. II 9. ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. *Expr. (Ca întrebare directă sau indirectă) Care alta? = ce altceva? De asta te plîngi, stăpîne?D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. Care pe care? = care din doi e astfel, încît să poată întrece sau birui pe celălalt? Să se aleagă care pe care. SADOVEANU, P. M. 229. Acum să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. Moș Corbule, să te văd... care pe care... cei bătrîni pe cei tineri sau cei tineri...? ALECSANDRI, T. 237. ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. Stau în loc și-mi fac de lege, Peste care munte-oi trece? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150. II. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, însoțind ciumele din propoziția regentă căruia îi ține locul în propoziția subordonată) 1. (Introduce propoziții atributive) Sora mea care mă purta în circă, care-mi dădea cele dintîi vișine pîrguite, care nu mă lăsa să plîng niciodată, pierise dintre noi. DELAVRANCEA, T. 37. Sîntem pe moșia unei gheonoaie, care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. Se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. Eu n-am uitat nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai dormit tu adese. ODOBESCU, S. III 14 Găsi felurime de păsări adunate, Care din întîmplare Se-ntreceau la chitare. ALEXANDRESCU, P. 120. ◊ (Popular, la acuz. fără prep. «pe») Parcă se petrecea nu știu ce... poate vreun dor ascuns care nu-i venea a-l spune. CREANGĂ, P. 276. Bade, mîndrulița ta Care-o iubești acuma... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 248. ◊ (Precedat de «acel», «acela» sau «cel», «cela») Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți pentru cei care ar lupta și de acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268. I-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-și alege... pe acelea care îi va plăcea. ISPIRESCU, L. 3. Să-ți scoatem costița ceea care ți-am spus eu. CREANGĂ, P. 174. (Cu valoare emfatică) Unde e omul acela care să mă sperie pe mine? ◊ (Popular, în locul construcției cu prepoziție a lui «care» se folosește uneori pronumele relativ singur, iar complementul pe care-l exprimă acesta este reluat sub forma pronumelui personal cu prepoziție) Fata, care înghețase sîngele în ea de frică, își pierduse cumpătul. ISPIRESCU, L. 14. Dacă mi-i aduce calul împăratului-Verde, care de atîta vreme mă bat cu dînsul... eu ți-oi da pasărea. ȘEZ. IV 173. Bată-te, bădiță, bată zilele toate deodată, Cele două zile grele Care-i sîmbăta-ntre ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. ◊ (Cu reluarea antecedentului) Ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntîna din grădina ursului, care fîntină era plină cu apă pînă în gură. CREANGĂ, P. 214. ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală! Dorobanții să ia călăuze din sat, care să le arate ascunzișurile și să bată pe două poște satele vecine și pădurile. CAMIL PETRESCU, 17. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? SLAVICI, O. I 269. 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela... ce... Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192 Care-a fost mai voinicel, Acum e mai vai de el; Care-a fost voinic mai mare, Acum e legat mai tare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ♦ (Du sens neutru) Ceea ce. Dete de-o ospătărie, aci se băgă-nlăuntru și mîncă, bău și trăi cum îi pofti inima, pentru care plăti bani nenumărați. RETEGANUL, P.I 70. Baba își luă cămeșa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare. CREANGĂ, P. 4. Un văcar adese tot se mînia, De care sătenii nimic nu știa. PANN, P. V. III 16. ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Chemînd și pe Ercule la luptă, acesta numai cu o mînă îi răsuci, îi răbufni la pămînt... După care Ercule se întoarse la Micena. ISPIRESCU, U. 55. «Amin!» zise domnul... după care apoi se depărtă. EMINESCU, N. 16. Care va (sau vra) să zică sau (rar) care cum s-ar prinde = ceea ce înseamnă, ele unde urmează, prin urmare, cu alte cuvinte. Care va să zică, unde nu înțelegeți d-voastră politica, hop! numaidecît trădare! Ne-am procopsit! CARAGIALE, O. I 125. Orizontul politic s-a posomorit!... Care vra să zică, iar bejănie! ALECSANDRI, T. I 303. N-avea nici cai?... care cum s-ar prinde... te-ademenise... cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. 3. (Cu valoare de pronume nehotărît) a) (De obicei urmat de un alt pronume sau de un adverb) Fiecare. Le porunci să meargă care de unde a venit. RETEGANUL, P. V 64. Oamenii săriră buimaci care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. Au început a vorbi care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. V-aș mulțămi ca la frați Dac-ați vrea să-mi arătați Care de unde veniți, Pe nume cum vă numiți. TEODORESCU, P. P. 103. ◊ Expr. (Să) nu car cumva să... = nu cumva să... Îl rugai să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Cînd îi intra la pasăre, s-o iei, dar să nu care cumva să te muște. ȘEZ. IV 172. Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile din închisoarea de la Centrală să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste patru ziduri mucigăiete? DELAVRANCEA, S. 111. b) (În corelația «care... care...», exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... Oamenii au început să plece, unul cîte unul, care mirîndu-se... care zicînd că «de! așa e...». BUJOR, S. 45. Poftim, care cu lingurița, care cu furculița. SEVASTOS, N. 284. Să-ți facă o rochie de logodnă, frumoasă ca cîmpul, cu fel defel de flori, care înflorite, care îmbobocite. ȘEZ. VI 171. Fulga masa că-și gătea, Miei de piele că-i jupea, Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ALECSANDRI, P. P. 56. ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decît altul, pe întrecute. Rîd cu lacrimi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvînt. DELAVRANCEA, H. T. 15. Se adunară... alergînd pe capete, care de care să ajungă la masă mai curînd. ISPIRESCU, U. 51. Ce să fie acolo, ziceau oamenii, alergînd care de care din toate părțile. CREANGĂ, A. 8. 4. (Învechit și popular, raportîndu-se la întreaga propoziție precedentă) Din care cauză...; și..., de un de... Acel împărat zisese: cine se va afla să mă facă să rid, să-și ceară de la mine trei daruri și-i voi da; care mulți s-au ispitit... să facă pe împăratul să rîză. ȘEZ. II 118. – Forme gramaticale: limba literară folosește forma care la nom. și acuz. m. și f., atît la sg. cît și la pl.; (cînd are valoare de pronume interogativ-relativ) gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora, (cînd are valoare de adjectiv interogativ-relativ) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror.Nom. sg. m. și: (articulat, învechit) carele (COȘBUC, P. I 233, ODOBESCU, S. III 9, GORJAN, H. I 5); nom. sg. f. și: (articulat, învechit) carea (DRĂGHICI, R. 5); nom. pl. m. și f. și: cari (RETEGANUL, P. III 69, CREANGĂ, P, 193, ODOBESCU, S. III 179, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 296); nom. pl. m. și: (articulat, învechit) carii (ISPIRESCU, L. 5, PANN, P. V. I 8, DRĂGHICI, R. 5); gen.-dat. sg. f. și: (învechit și regional) căria (CONACHI, P. 271, DRĂGHICI, R. 25, GORJAN, H. I 4) și (cu valoare de adjectiv interogativ-relativ) cării (ALEXANDRESCU, M. 127).

CÁRE pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, însoțind numele din propoziția regentă căruia îi ține locul în propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Găsi felurime de păsări adunate, Care, din întîmplare, Se-ntreceau la cîntare (ALEXANDRESCU). ◊ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Dorobanții să ia călăuze din sat, care să le arate ascunzișurile (CAMIL PETRESCU). b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? (SLAVICI). 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. Baba își lua cămeșa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare (CREANGĂ). ◊ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) să zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărît) a) Fiecare. Le porunci să meargă care de unde a venit (RETEGANUL). ◊ Expr. (Să) nu care cumva să... = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (În corelație cu sine însuși exprimă ideea de opozitie sau de distribuție) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ◊ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decît altul, pe întrecute. 4. (Înv. și pop., raportîndu-se la întreaga propoziție precedentă) Din care cauză...; de unde... Acel împărat zisese: cine se va afla să mă facă să rîd, să-și ceară de la mine trei daruri... care mulți s-au ispitit... să facă pe împăratul să rîză (ȘEZ.). II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba sau în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care-i acolo, măi? strigă argatul (SADOVEANU). ◊ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult.Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi poate întrece sau birui pe celălalt? ◊ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viață înainte de toate? (CREANGĂ). [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (cînd au valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror.Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CÁRE2 pron. rel. (se folosește pentru a indica un obiect neidentificat) Ce. Câinele ~ latră nu mușcă. ◊ ~ va să zică prin urmare. Să nu ~ cumva nu cumva să. /<lat. qualis

CÁRE1 pron. interog. (se folosește pentru a obține informații despre un obiect necunoscut) ~ carte?, ~-i acolo? ◊ ~ alta? ce altceva? ~ pe ~? cine din doi va reuși? /<lat. qualis

care pr. 1. interogativ: care frate? 2. relativ: omul, care vorbește; 3. fiecare: care cum venea, tot întreba; care de care, cine mai întâi (pe întrecute). [Lat. QUALIS].

cáre pron. rel. și interog., pl. tot așa; cu alte cuvinte, e invariabil la nominativ. În vechime varia: care, f. carea, pl. cariĭ, f. carile (lat. qualis, ce fel; it. quale, pv. pg. qual, fr. quel, sp. cual). Cine, ce: Munte care aruncă foc. Care e muntele cela? Munțĭ care (fals carĭ) aruncă foc. Bărbatu a căruĭ femeĭe, femeĭa al căreĭ bărbat, bărbatu aĭ căruĭ copiĭ, femeĭa aĭ căreĭ copiĭ, oameniĭ al căror gînd, oameniĭ a căror țară, părințiĭ aĭ căror fiĭ, mamele ale căror fiĭce.Care de care, fie-care maĭ mult de cît cel-lalt, unu maĭ mult de cît altu. – Care... care, uniĭ... alțiĭ: s’a (orĭ s’aŭ) dus care pe jos, care cu căruța. – Care pe care? Cine va învinge? – Fie-care: care, cum vedea, se mira (fie-care, îndată ce vedea, se mira; îndată ce vedea, fie-care se mira. Care cum formează o locuțiune și se poate scrie și fără virgulă: care cum vedea, se mira). – În est se zice și care e acolo? îld. cine e acolo?

CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne.Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani.Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

car3 sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvp) , (nob) ~uri / E: ml carrus] 1 Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor. 2 (Îs) ~ funebru (sau funerar, mortuar) Dric. 3 (Îs) ~ blindat (sau de asalt) Tanc. 4 (Îas) Transportor amfibiu blindat. 5 (Îs) ~ de război Car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în Antichitate. 6 (Îvp; îs) ~ de foc Tren. 7 (Îe) Nici în ~, nici în căruță Se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. 8 (Îe) A pune ~rul înaintea boilor Se spune despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. 9 (Pop; îe) Pune (sau încarcă) că-i ~ul altuia Zi, că fac eu. 10 (Îe) Înjugă sacii la ~ și hai la moară să măcinăm boii Se spune pentru a sugera cuiva că vorbește prostii. 11 (Îe) I s-a rupt ~-n drum Se spune despre cineva care nu-și poate continua lucrul (din cauza unei defecțiuni). 12 (Îe) Și-a pus sacii în ~ Și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează nimic. 13 (Îe) A-și pune ~-n pietre A-și pune în gând ceva cu toată hotărârea Si: a persevera, a stărui. 14 (Îcst) De-a ~ul Țintar. 15 (Bot; reg; îc) ~ul-pădurilor sau ~ul-zânelor Amică (Amica montana). 16 (Ast; îc) ~ul mare Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1) Si: Ursa Mare. 17 (Ast; îc) ~ul mic Constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul (16) mare Si: Ursa Mică. 18 (Ast; pop; îc) ~ul-dracului Constelația Perseu. 19 (Ast; pop; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Constelația Vizirul. 20 Cantitate de material care se poate încărca într-un car3 (1). 21 (Fig; îs) Un ~ de ani Mulți ani. 22 (Îe) Ajunge (sau e destul) o măciucă la un ~ de oale Unui om sensibil (simțitor) ajunge să i se spună o dată ceva ca să înțeleagă. 23 (Îlav) Cu ~ul Din belșug. 24 (Înv) Impozit care obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri cu carul. 25 (Reg) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri Si: căruță, război, sclai. 26 (La centrala telefonică automată) Dispozitiv mobil al selectorului, care ajută la căutarea liniilor libere.

cărá [At: DOSOFTEI, V. S. 9/2 / V: (reg) ca~ / Pzi: car / E: ml *carrare] 1 vt A duce ceva dintr-un loc în altul Si: (fam) a cărăbăni (2). 2 vt A transporta (în cantități mari). 3 vt (Pop; îe) A ~ apa cu ciurul A munci în gol, fără rezultat. 4 vt (Îvp; îe) Cară apă Ia ceilalți Se zice în glumă despre copiii mai mici sau mai slabi decât frații lor. 5-6 vti (Pfm; îe) A ~ cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) A da cuiva mai multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.). 7 vt (Pop; îe) A-I ~ păcatele A se lăsa dus, târât fără voie. 8-9 vt (Pfm; îe) A ~ mereu la gură A bea (sau a mânca) prea mult. 10 vt (Spc) A fura (în cantități mari). 11-12 vtr (Înv) A (se) plimba (cu căruța, cu trăsura, cu mașina etc.) Si: a {se) căruța (1). 13 vr (Înv) A se duce repede (după ceva sau cineva) Si: (îvp) a se repezi. 14 vr A se duce dintr-un loc în altul. 15-16 vr (Fam) A pleca repede (și pe furiș) de undeva Si: (pfm) a se cărăbăni (1), a o tuli, a o șterge. 17 vr (D. oameni, vite etc.; înv) A se mișca încet, greoi Si: a se târî.

CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne.Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani.Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

CAR2, care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf.Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. (Complementul indică un obiect, de obicei o povară, o încărcătură) A duce dintr-un loc în altul, a transporta (cu ajutorul unui vehicul sau al unui animal de povară). Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. Să cărăm fin pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. ◊ Absol. Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. ◊ (Lucrarea se face sau se subînțelege că se face cu brațele, cu spinarea etc.) Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică, a depune eforturi fără rezultat. ◊ (Prin analogie, subiectul este un animal) Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. 2. Tranz. A transporta în cantități mari. Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. ◊ (Poetic) După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. ◊ (Transportul se face cu forța sau pe furiș, cu scopul însușirii unor bunuri străine) Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. ◊ Absol. (Familiar) Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. ◊ Expr. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) sau (absol.) a căra în cineva = a bate pe cineva foarte tare. Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. 3. Tranz. (Rar, cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. ◊ Expr. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, împins, tîrît oarecum fără voie (de obicei la o acțiune rea). Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. 4. Refl. (Rar, despre oameni) A se duce dintr-un lcc în altul (pe jos sau cu un mijloc de locomoție). Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. ♦ (Familiar, mai ales la imperativ, adesea cu un ton amenințător) A pleca cît mai repede; a se cărăbăni, a o șterge. La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486.

CAR1, care, s. n. 1. Vehicul încăpător cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemînatic. ◊ Compuse: carul-mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car; ursa-mare; carul-mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte, jocuri și ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car (1). Un car de lemne.Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani.Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic constînd din două stinghii pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scînduri. – Lat. carrus.

CĂRÁ, car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ◊ Expr. A căra apă cu ciurul = a face o muncă zadarnică. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gîrbace etc.) = a bate tare pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatul = a se lăsa dus, tîrît oarecum fără voie. 2. Refl. A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva. – Lat. *carrare (< carrum).

CAR1 ~e n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ◊ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani.Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

A CĂRÁ car tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ◊ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare

A SE CĂRÁ mă car intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare

car n. 1. vehicul ce servă de transport (pentru persoane, obiecte și mărfuri); 2. trăsură elegantă: car de triumf, car funebru; 3. conținutul unui car; un car de fân; 4. constelațiunile aproape de polul arctic: Ursa mare si Ursa mică; 5. masa joagărului ce poartă bușteanul de tăiat în scânduri. [Lat: CARRUS].

cărà v. 1. a duce cu carul, a transporta: a căra pietre; 2. fig. a lua cu ghiotora: cu lingura tot câram PANN; 3. fam. a da palme sau pumni: începu să-i care; 4. a pleca, a-și lua catrafusele: cară-te! [Lat. *CARRARE (din carrus)].

2) car n., pl. e și (est) ă (lat. carrus și carrum, cuv. galic; it. sp. pg. carro, pv. car, fr. char). Un fel de vehicul de dus lucrurĭ grele, foarte întrebuințat de țăraniĭ Românĭ, care înjugă la el boĭ. Conținutu unuĭ car: un car de fîn. Est. Țintar. Constelațiunea urseĭ: caru mare și caru mic (cu acest înțeles și lat. [în glose], sp. și pg. [V. ursă]). Car de triumf, caru în care intraŭ solemn în vechea Romă generaliĭ triunfătorĭ. Car funebru, dric, patașcă (în stilu înalt). A merge ca cu caru cu boĭ, a merge foarte încet. A avea cu caru, a avea din belșug. A căuta acu în caru cu fîn, a căuta un lucru mic într’o imensitate. V. cărulean.

3) car, a cărá v. tr. (d. car 2. De aci bg. karam, mîn, mișc). Duc, transport cu caru saŭ și cu alt-ceva, chear cu mînile: a căra lemne în spinare, cu spinarea. Ĭaŭ mult, cărăbănesc: lacomu cară în farfuria luĭ maĭ mult de cît poate mînca. A căra cuĭva la pumnĭ (Iron.), a-ĭ trage mulțĭ pumnĭ. A căra lemne în pădure, a face ceva zadarnic. V. refl. Iron. Mă duc, plec: la pomană se cară toțĭ caliciĭ. Cară-te de aicĭ, pleacă de aicĭ!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

care3 pr. rel. m. și f. sg. și pl. (Candidatul care a câștigat; Candidatul pe care l-am votat); g. sg. antepus (al, a, ai, ale) m. cărui (Omul în a cărui casă ai intrat), f. cărei; postpus m. căruia (Omul în casa căruia ai intrat), f. căreia; d. sg. m. căruia, f. căreia; g. pl. antepus m. și f. (al, a, ai, ale) căror, postpus cărora; d. pl. m. și f. cărora

care2 pr. int. m. și f. sg. și pl.; g. sg. independent/postpus m. căruia (A căruia dintre ei este casa?/În casa căruia ai intrat?), f. căreia; antepus (al, a, ai, ale) m. cărui (În a cărui casă ai intrat?), f. cărei; d. sg. m. căruia (Căruia dintre ei i-ai dat?), f. căreia; g. pl. independent/postpus cărora (În casa cărora ai intrat?), antepus (al, a, ai, ale) căror (În a căror casă ai intrat?); d. pl. m. și f. cărora

care1 adj. pr. m. și f. sg. și pl.; g.-d. sg. m. cărui; f. cărei; pl. g.-d. m. și f. căror (Cărui om i-ai spus? Casa cărui om este asta?)

care2 pr. rel. m. și f., sg. și pl.; g. sg. antepus (al, a, ai, ale) m. cărui (omul în a cărui casă am intrat), f. cărei; postpus m. căruia (Omul în casa căruia am intrat), f. căreia; d. sg. m. căruia, f. căreia; g. pl. antepus m. și f. (al, a, ai, ale) căror, postpus cărora; d. pl. m. și f. cărora

care3 adj. pr. m. și f., sg. și pl.; g.-d. sg. m. cărui (Cărui om i-ai spus? Casa cărui om este asta?); f. cărei; pl. g.-d. m. și f. căror

care1 pr. int. m. și f., sg. și pl.; g. sg. independent / postpus m. căruia, f. căreia ( A căruia dintre ei este casa? / În casa căruia ai intrat?); antepus (al, a, ai, ale) m. cărui, f. cărei (În a cărui casă ai intrat?); d. sg. m. căruia, f. căreia (Căruia dintre ei i-ai dat?): g. pl. independent / postpus cărora, antepus (al, a, ai, ale) căror; d. pl. m. și f. cărora

cáre adj. m., g.-d. cărui; f. sg. cáre, g.-d. cărei; pl. m. și f. cáre, g.-d. căror

cáre pr. m., g. (al) căruia absolut sau postpus, d. cărui antepus al căruia; f. sg. cáre, g. (al) căreia absolut sau postpus, al cărei antepus, d. căreia; pl. m. și f. cáre, g. (al) cărora absolut sau postpus, al căror antepus, d. cărora

care m. și f., cărui(a) m. gen., căreia(a) f. gen., care pl. m. și f., căror(a) gen. pl. m. și f. (o femeie care...; două femei care..., doi bărbați care..., cărui om, cărei femei, omul căruia îi vorbesc, femeia căreia îi vorbesc, căror copii, copiii cărora le vorbesc).

car3 (vehicul) s. n., pl. care

+carul (cu ~) loc. adj., loc. adv. (noroc ~, a răsplăti ~)

!Carul-Mare (constelație) s. propriu n. art.

!Carul-Mic (constelație) s. propriu n. art.

căra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 2 sg. cari, 3 ca; conj. prez. 1 sg. să car, 2 sg. să cari, 3 să care; imper. 2 sg. afirm. ca

cărei(a) v. care1, care2, care3

cărui(a) v. care1, care2, care3

Carul-Mare (constelație) s. propriu n.

*Carul-Mic (constelație) s. propriu n.

Carul-Mic (constelație) s. propriu n.

căra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 ca

cărei(a) v. care1, care2, care3

cărui(a) v. care1, care2, care3

cărá vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cáră; conj. prez. 3 sg. și pl. cáre

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CÁRE pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.)

CÁRE pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

CARE pron., adj. 1. pron. cine? (~ vine la mine?) 2. adj. ce? (~ vînt te-a adus aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.)

care pron. v. CINE. FIECARE. FIECINE. ORICARE. ORICINE. ORIȘICARE. ORIȘICINE.

CAR s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

CAR s. v. grămadă, moară, mulțime, țintar.

CAR DE FÓC s. v. locomotivă, mașină, tren.

CĂRÁ vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.

CAR s. 1. car funebru = dric, car funerar, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car funerar = dric, car funebru, car mortuar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă; car mortuar = dric, car funebru, car funerar, (Bucov.) caravană, (Mold.) droagă, patașcă. 2. (ASTRON.) carul-mare = (livr.) ursa-mare; carul-mic = (livr.) ursa-mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

car s. v. GRĂMADĂ. MOARĂ. MULȚIME. ȚINTAR.

car de foc s. v. LOCOMOTIVĂ. MAȘINĂ. TREN.

CĂRA vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. a se duce, a pleca. (Să te ~ imediat de aici!) 3. a fugi, (fam.) a se cărăbăni, a se mătrăși, a o șterge. (S-au ~ de la locul faptei.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cáre pron.1. Pron. relativ: mîndra care-mi place (Popular Jarnik). – 2. Pron. inter. propriu-zis sau cu funcție adj.: spune, bade, adevărat, pentru care m-ai lăsat? (Popular Reteganul), în care pat vrei să dormi? (I.Teodoreanu). – 3. Cel care (pron. dem., prin eliminarea antecedentului): care-a fost voinic mai mare, acum e legat mai tare (Popular Jarnik) – Care (mai ) de care.Care pe care. - Care... care. - Care cumva. - La care, drept care.Care va să zică.4. Fiecare (pron. indef.): să spuie care orice știe (A. Pann). – 5. Fiindcă, pentru că (funcție de conj.) Cu această folosire, înv. sau pop., pare a proveni din folosirea rel. fără prep. la cazurile oblice. Așa cum Gr. Alexandrescu a putut scrie fiii României care tu o ai cinstit (unde care = pe care), Neculce scrisese Înainte au arătat-o împăratului, care s-au mirat și împăratul (unde care = de care). De aici sensul pe care l-am semnalat: pusesem de gînd... să las prăvălia, care nu mai poate omul de atîtea angarale (Caragiale). – Mr. care, cari, megl. cari, istr. cǫre. Care, m. și f.; gen. cărui(a), f. cărei(a); pl. care (var. cari, fără justificare), g. căror(a). Formele cu a paragogic se folosește numai cu funcție pronominală. Formele art. carele, f. carea, pl. carii, sînt înv. Lat. qualis (Cipariu, Gram., 264; Pușcariu 290; Candrea-Dens., 262; REW 6927; DAR); cf. it. quale, prov., port. qual, fr. quel, sp. cual. Comp. careși, pron. (înv., cel ce; fiecare), cu -și, ca însuși, cineși; careva, pron. indef. (cineva, oarecare), cu -va, ca cineva; fiecare, pron. indef. (fiecare; oricare), cu fie; nicicare, pron. indef. (nici unul, nimeni); niscare (var. niscai, niscaiva; istr. mușcǫrle), adj. indef. (vreunul), cu nuș, forma abreviată de la nu știu, ca în nuș ce s-a făcut (după Pușcariu 1175, direct din lat. nescio quales); oarecare, adj. indef., cu oare; oricare (var. vericare), adj. indef., cu ori.

car (cáre), s. n.1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s. f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s. m. (înv., căruțaș); cărucior, s. n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s. n. (car, căruță); căruță, s. f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s. m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

cărá (cár, át), vb.1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s. n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s. m. (hamal); cărător, s. n. (coș, coșarcă); cărătură, s. f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s. m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -uș; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s. n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

car1, care, s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66; Săcel ). ♦ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ♦ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor). Tradiția populară spune că împăratul Traian a dus prizonieri daci la Roma cu Carul Mare; Carul Dracului (constelația Perseu) conform tradiției populare, acesta ar transporta păcătoșii în iad. – Lat. carrus „car, căruță” (Șăineanu, Scriban, DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA). Cuv. rom > bg. karuca (Miklosich), ucr. kary „car” (Candrea, cf. DER), sb. karuce, magh. karuca (Edelspacher, cf. DER).

car¹, care, s.n. 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66). ■ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ■ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor); Carul Dracului (constelația Perseu). – Lat. carrus „car, căruță” (MDA).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PAUCI QUOS AEQUUS AMAVIT IUPITER (lat.) puțini (sunt) cei pe care i-a iubit dreptul Iupiter – Vergiliu, „Eneida”, VI, 129-130. Referire la rarii muritori care, ocrotiți de Iupiter, au ieșit din Infern. Cu alte cuvinte, puțini sunt cei favorizați de soartă.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a pune carul înaintea boilor expr. a lucra haotic / dezorganizat; a efectua o serie de acțiuni într-o ordine improprie / nefirească.

cară-te! interj. pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!

cu carul expr. mult, din belșug.

cu trei roate la car expr. nebun, aiurit.

nici albă, nici neagră / nici cal, nici măgar / nici călare, nici pe jos / nici în car, nici în căruță expr. 1. (d. o situație) nehotărât, indecis. 2. ambiguu, de o calitate sau o compoziție incertă.

Intrare: care
articol / numeral / adjectiv pronominal / pronume (P27)
masculin feminin
nominativ-acuzativ singular
  • care
  • carele
  • care
  • carea
plural
  • care
  • cari
  • care
  • cari
genitiv-dativ singular
  • căruia
  • cărui
  • căreia
  • cărei
plural
  • cărora
  • căror
  • cărora
  • căror
Intrare: car (vehicul)
car2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • car
  • carul
  • caru‑
plural
  • care
  • carele
genitiv-dativ singular
  • car
  • carului
plural
  • care
  • carelor
vocativ singular
plural
Intrare: Carul-Mare
substantiv neutru compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Carul-Mare
plural
genitiv-dativ singular
  • Carului-Mare
plural
vocativ singular
plural
Intrare: Carul-Mic
substantiv neutru compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Carul-Mic
plural
genitiv-dativ singular
  • Carului-Mic
plural
vocativ singular
plural
Intrare: căra
verb (VT18)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căra
  • cărare
  • cărat
  • căratu‑
  • cărând
  • cărându‑
singular plural
  • ca
  • cărați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • car
(să)
  • car
  • căram
  • cărai
  • cărasem
a II-a (tu)
  • cari
(să)
  • cari
  • cărai
  • cărași
  • căraseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • care
  • căra
  • cără
  • cărase
plural I (noi)
  • cărăm
(să)
  • cărăm
  • căram
  • cărarăm
  • căraserăm
  • cărasem
a II-a (voi)
  • cărați
(să)
  • cărați
  • cărați
  • cărarăți
  • căraserăți
  • căraseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • care
  • cărau
  • căra
  • căraseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

care, carepronume interogativ, pronume relativ

  • 1. pronume relativ Are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. Introduce propoziții atributive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. DEX '09
      • format_quote Sora mea care mă purta în cîrcă, care-mi dădea cele dintîi vișine pîrguite, care nu mă lăsa să plîng niciodată, pierise dintre noi. DELAVRANCEA, T. 37. DLRLC
      • format_quote Sîntem pe moșia unei gheonoaie, care e atît de rea, încît nimeni nu calcă pe moșia ei fără să fie omorît. ISPIRESCU, L. 4. DLRLC
      • format_quote Se lasă încet-încet într-un ostrov mîndru din mijlocul unei mări, lîngă o căsuță singuratică, pe care era crescut niște mușchi pletos. CREANGĂ, P. 213. DLRLC
      • format_quote Eu n-am uitat nici pe iscusitul moș Vlad, în căruța căruia ai dormit tu adese. ODOBESCU, S. III 14. DLRLC
      • format_quote Găsi felurime de păsări adunate, Care din întîmplare Se-ntreceau la cîntare. ALEXANDRESCU, P. 120. DLRLC
      • format_quote popular Parcă se petrecea nu știu ce... poate vreun dor ascuns care nu-i venea a-l spune. CREANGĂ, P. 276. DLRLC
      • format_quote popular Bade, mîndrulița ta Care-o iubești acuma... JARNÍK-BÎRSEANU, D. 248. DLRLC
      • format_quote Fraților, a cuvîntat el, umpleți iar cupele și beți pentru cei care ar lupta și de acum înainte împotriva asupritorilor și viclenilor. SADOVEANU, N. P. 268. DLRLC
      • format_quote I-a dat poruncă ca să-i deschiză toate tronurile cu haine spre a-și alege... pe acelea care îi va plăcea. ISPIRESCU, L. 3. DLRLC
      • format_quote Să-ți scoatem costița ceea care ți-am spus eu. CREANGĂ, P. 174. DLRLC
      • format_quote emfatic Unde e omul acela care să mă sperie pe mine? DLRLC
      • format_quote popular Fata, care înghețase sîngele în ea de frică, își pierduse cumpătul. ISPIRESCU, L. 14. DLRLC
      • format_quote popular Dacă mi-i aduce calul Împăratului-Verde, care de atîta vreme mă bat cu dînsul... eu ți-oi da pasărea. ȘEZ. IV 173. DLRLC
      • format_quote popular Bată-te, bădiță, bată zilele toate deodată, Cele două zile grele Care-i sîmbăta-ntre ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 257. DLRLC
      • format_quote Ia mursa aceea și iute se duce de o toarnă în fîntîna din grădina ursului, care fîntînă era plină cu apă pînă în gură. CREANGĂ, P. 214. DLRLC
      • 1.1.1. Introduce propoziții atributive circumstanțiale cu nuanță finală. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Dorobanții să ia călăuze din sat, care să le arate ascunzișurile și să bată pe două poște satele vecine și pădurile. CAMIL PETRESCU, 17. DLRLC
      • 1.1.2. Introduce propoziții atributive circumstanțiale cu nuanță condițională. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? SLAVICI, O. I 269. DEX '09 DLRLC
    • 1.2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce; acela..., ce... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Care dintre cai a veni la jăratic să mănînce, acela are să te ducă la împărăție. CREANGĂ, P. 192. DLRLC
      • format_quote Care-a fost mai voinicel, Acum e mai vai de el; Care-a fost voinic mai mare, Acum e legat mai tare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. DLRLC
      • 1.2.1. (Cu sens neutru) Ceea ce. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Dete de-o ospătărie, aci se băgă-nlăuntru și mîncă, bău și trăi cum îi pofti inima, pentru care plăti bani nenumărați. RETEGANUL, P. I 70. DLRLC
        • format_quote Baba își luă cămeșa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare. CREANGĂ, P. 4. DLRLC
        • format_quote Un văcar adese tot se mînia, De care sătenii nimic nu știa. PANN, P. V. III 16. DLRLC
        • chat_bubble locuțiune conjuncțională După care = după aceea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
          • format_quote Chemînd și pe Ercule la luptă, acesta numai cu o mînă îi răsuci, îi răbufni la pămînt... După care Ercule se întoarse la Micena. ISPIRESCU, U. 55. DLRLC
          • format_quote «Amin!» zise domnul... după care apoi se depărtă. EMINESCU, N. 16. DLRLC
        • chat_bubble locuțiune conjuncțională Care va (sau vra) să zică sau (rar) care cum s-ar prinde = ceea ce înseamnă, prin urmare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
          • format_quote Care va să zică, unde nu înțelegeți d-voastră politica, hop! numaidecît trădare! Ne-am procopsit! CARAGIALE, O. I 125. DLRLC
          • format_quote Orizontul politic s-a posomorît!... Care vra să zică, iar bejănie! ALECSANDRI, T. I 303. DLRLC
          • format_quote N-avea nici cai?... care cum s-ar prinde... te-ademenise... cu vorbe dulci. ALECSANDRI, T. 574. DLRLC
    • 1.3. (De obicei urmat de un alt pronume sau de un adverb) Are valoare de pronume nehotărât. DEX '09 DLRLC
      sinonime: fiecare
      • format_quote Le porunci să meargă care de unde a venit. RETEGANUL, P. V 64. DLRLC
      • format_quote Oamenii săriră buimaci care dincotro, crezînd că-i foc. CREANGĂ, A. 113. DLRLC
      • format_quote Au început a vorbi care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. DLRLC
      • format_quote V-aș mulțămi ca la frați Dac-ați vrea să-mi arătați Care de unde veniți, Pe nume cum vă numiți. TEODORESCU, P. P. 103. DLRLC
      • chat_bubble (Să) nu care cumva = nu cumva să... DEX '09 DLRLC
        • format_quote Îl rugai să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu care cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. DLRLC
        • format_quote Cînd îi intra la pasăre, s-o iei, dar să nu care cumva să te muște. ȘEZ. IV 172. DLRLC
      • chat_bubble Nu care cumva...? = (oare) nu cumva...? DEX '09 DLRLC
        • format_quote Nu care cumva ai socotit că răpindu-mi tinerețile din închisoarea de la Centrală să le închizi, ca într-o ocnă, în aceste patru ziduri mucigăiete? DELAVRANCEA, S. 111. DLRLC
    • 1.4. (Cu valoare de pronume nehotărât, în corelație cu sine însuși exprimă ideea de opoziție sau de distribuție) Unul... altul..., acesta... acela..., parte... parte... DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Oamenii au început să plece, unul cîte unul, care mirîndu-se... care zicînd că «de! așa e...». BUJOR, S. 45. DLRLC
      • format_quote Poftim, care cu lingurița, care cu furculița. SEVASTOS, N. 284. DLRLC
      • format_quote Să-ți facă o rochie de logodnă, frumoasă ca cîmpul, cu fel de fel de flori, care înflorite, care îmbobocite. ȘEZ. VI 171. DLRLC
      • format_quote Fulga masa că-și gătea, Miei de piele că-i jupea, Care prin frigări frigea, Care prin căldări fierbea. ALECSANDRI, P. P. 56. DLRLC
      • chat_bubble Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Rîd cu lacrimi, năpustindu-se în vorbă, care mai de care mai șiret la cuvînt. DELAVRANCEA, H. T. 15. DLRLC
        • format_quote Se adunară... alergînd pe capete, care de care să ajungă la masă mai curînd. ISPIRESCU, U. 51. DLRLC
        • format_quote Ce să fie acolo, ziceau oamenii, alergînd care de care din toate părțile. CREANGĂ, A. 8. DLRLC
    • 1.5. învechit popular (Raportându-se la întreaga propoziție precedentă) Din care cauză...; de unde... DLRLC
      sinonime: și
      • format_quote Acel împărat zisese: cine se va afla să mă facă să rîd, să-și ceară de la mine trei daruri și-i voi da; care mulți s-au ispitit... să facă pe împăratul să rîză. ȘEZ. II 118. DLRLC
  • 2. pronume interogativ Este folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Care n-a înțeles întrebarea? Dintre poeziile acestor autori, a căruia vă place mai mult? DLRLC
    • format_quote Ce faci acolo, măi? Stai! Care esti? DUMITRIU, N. 221. DLRLC
    • format_quote Îmi vine să strig: trăim! E-al nostru veacul acesta de creșteri!... Dacă nici ăsta nu-i cîntec de dragoste, Care-i? CASSIAN, H. 19. DLRLC
    • format_quote Care-i acolo, măi? strigă argatul. SADOVEANU, B. 55. DLRLC
    • format_quote Care oare va fi rezultatul final al acestei căi? BĂLCESCU, O. II 9. DLRLC
    • 2.1. Introduce propoziții interogative indirecte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote L-a întrebat care îi place mai mult. DEX '09 DLRLC
    • 2.2. Are valoare de adjectiv interogativ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Care om nu ține la viața lui? DEX '09
      • format_quote Care om nu ține la viață înainte de toate? CREANGĂ, P. 206. DLRLC
      • format_quote Stau în loc și-mi fac de lege, Peste care munte-oi trece? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 150. DLRLC
    • chat_bubble Care alta? = ce altceva? DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De asta te plîngi, stăpîne? – D-apoi de care alta, măi Chirică? CREANGĂ, P. 155. DLRLC
    • chat_bubble Care pe care? = care din doi e mai tare? DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Să se aleagă care pe care. SADOVEANU, P. M. 229. DLRLC
      • format_quote Acum să vedem, care pe care? Ori el pe draci, ori dracii pe dînsul. CREANGĂ, P. 301. DLRLC
      • format_quote Moș Corbule, să te văd... care pe care... cei bătrîni pe cei tineri sau cei tineri...? ALECSANDRI, T. 237. DLRLC
etimologie:

Carul-Maresubstantiv propriu neutru, substantiv neutru

  • 1. (Și în forma Carul) Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car. DEX '09 DLRLC
    sinonime: Ursa-Mare
    • format_quote Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. DLRLC
    • format_quote Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. II 7. DLRLC

Carul-Micsubstantiv propriu neutru, substantiv neutru

  • 1. Constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul-Mare. DEX '09 DLRLC
    sinonime: Ursa-Mică

car, caresubstantiv neutru

  • 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. DEX '09 DLRLC
    diminutive: căruț
    • format_quote Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. DLRLC
    • format_quote Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. DLRLC
    • format_quote Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. DLRLC
    • format_quote Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. DLRLC
    • format_quote figurat A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. DLRLC
    • 1.1. Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: dric
    • 1.2. Car blindat (sau de asalt) = tanc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: tanc
      • format_quote Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. DLRLC
    • 1.3. învechit popular Car de foc = locomotivă, mașină, tren. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. DLRLC
      • format_quote Și fluieră o dată, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. DLRLC
    • 1.4. în Antichitate Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Car de triumf. DLRLC
    • chat_bubble A fi a cincea roată la car (sau la căruță). DLRLC
    • chat_bubble Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. DEX '09 DEX '98
  • 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. DLRLC
    • format_quote Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. DLRLC
    • format_quote Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. DLRLC
    • 2.1. figurat Cantitate sau număr mare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. DLRLC
      • format_quote Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. 9. DLRLC
  • 3. regional Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. DEX '09 DLRLC
etimologie:
  • limba latină carrus (cu unele sensuri după limba franceză char). DEX '09

căra, carverb

  • 1. tranzitiv A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fără boi nu pot căra porumbul de pe cîmp. BOGZA, C. O. 363. DLRLC
    • format_quote Să cărăm fîn pentru boi. ALECSANDRI, P. P. 258. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Unii secerau, alții legau snopi... alții cărau, alții durau girezi. CREANGĂ, P. 158. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Am lăsat o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291. DLRLC
    • format_quote Cei ce căraseră lăzile cu struguri la camion stăteau lîngă felinar. DUMITRIU, N. 259. DLRLC
    • format_quote Mi-am cărat așternutul afară în cerdac, m-am culcat și am încercat să adorm. SADOVEANU, N. F. 57. DLRLC
    • format_quote Căra cu spinarea geamandanele călătorilor de la debarcader la otelul din față. BART, E. 36. DLRLC
    • format_quote Îl puse să lucreze la pămînt, să care apă, să ude florile. ISPIRESCU, L. 150. DLRLC
    • format_quote prin analogie Cînd porcii cară paie-n gură la culcuș, are să fie frig. ȘEZ. IV 119. DLRLC
    • format_quote Au strîns o mulțime de ouă... și tot le căra la tîrg de le vindea. SBIERA, P. 249. DLRLC
    • format_quote Băiatul... căra banii în bordei. ȘEZ. III 96. DLRLC
    • format_quote poetic După ce ai trecut prin vad Bistricioara mîloasă și iute, care-și cară din țara ungurească undele, după ce ai lăsat îndărăt sătișorul Călugăreni, poteca nu mai înfățișează de o parte decît o rîpă adîncă. RUSSO, O. 106. DLRLC
    • format_quote Să car la noi Averile de la voi. ALECSANDRI, P. P. 78. DLRLC
    • format_quote (și) absolut familiar Începu a ticsi mereu în gură, pîn’ ce nu mai încăpu, Și tot cară, tot mănîncă. CONTEMPORANUL, I 162. DLRLC
    • 1.1. rar (Cu privire la persoane) A plimba cu un vehicul. DLRLC
      sinonime: plimba
      • format_quote Că și el are drăguță, O cară vara-n căruță Și iarna în săniuță. HODOȘ, P. P. 178. DLRLC
      • chat_bubble A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Cine știe pe unde l-or mai căra păcatele! VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
    • chat_bubble A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) sau (absolut) a căra în cineva = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: bate
      • format_quote Începe să-i care la pumni în cap. CARAGIALE, O. II 43. DLRLC
      • format_quote Radu și Dinu tăbărîseră pe ea și-i cărau la pumni. VLAHUȚĂ, la TDRG. DLRLC
      • format_quote Începe să-i care... gîrbace-ndesate. PANN, P. V. II 101. DLRLC
      • format_quote Ciobanul începu a căra cu bîta în burduf. ȘEZ. V 84. DLRLC
  • 2. reflexiv rar A se duce dintr-un loc în altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Într-o zi, fiind tîrg devale, a-nceput dis-de-dimineață să se care într-acolo lume după lume de la deal. CARAGIALE, P. 51. DLRLC
    • format_quote De pe murg descălecă Și în crîșmă se cără. ȘEZ. IV 8. DLRLC
    • format_quote Eu murgu nu ți-oi da, Că n-am cu ce mă căra. SEVASTOS, C. 308. DLRLC
    • 2.1. familiar A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote La prima stație te dai jos și te cari. DUMITRIU, B. F. 7. DLRLC
      • format_quote Ridică masa și te cară de aci! ISPIRESCU, L. 356. DLRLC
      • format_quote Ia cofă albă-n mînă Și te cară la fîntînă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 231. DLRLC
      • format_quote Cară-te la crîng în stuf, Că la cîmp e prea zăduf! TEODORESCU, P. P. 486. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.