locomotivă sf [At: HELIADE, O. I, 382 / V: (iuz) ~iv sn / Pl: ~ve / E: fr locomotive, ger Lokomotive] 1 Vehicul motor de cale ferată, cu surse de energie proprie sau străină, folosit pentru a remorca și a deplasa vagoanele. 2 (Îs) ~ Pacific Locomotivă (1) de mare viteză, cu 3 roți motoare, folosită mai ales pentru trenurile rapide. 3 (Îs) ~ Atlantic Locomotivă (1) de tracțiune grea cu 5 roți motoare.

LOCOMOTIVĂ, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferată, acționat cu aburi (sau de un motor electric ori cu combustie internă) pentru a pune în mișcare trenurile. Locomotiva scundă, cu un horn lung în chip de pîlnie, trăgea încet șase vagoane de-a lungul cîmpiei. DUMITRIU, N. 5. [Gara] stă singură în mijlocul cîmpiei, învăluită mereu în fumul locomotivelor. BOGZA, C. O. 151. O locomotivă manevrează undeva pe o linie secundară. SEBASTIAN, T. 188.

LOCOMOTIVĂ s.f. Vehicul de cale ferată cu mijloc de tracțiune propriu, folosit pentru a tracta vagoanele. ◊ Locomotivă Pacific = locomotivă de mare viteză, cu trei roți motoare, folosită mai ales pentru trenurile rapide; locomotivă Atlantic = locomotivă de tracțiune grea cu cinci roți motoare. [Cf. fr. locomotive, germ. Lokomotive].

LOCOMOTIVĂ s. f. vehicul de cale ferată cu mijloc de tracțiune propriu, pentru a tracta vagoanele. (< fr. locomotive, germ. Lokomotive)

LOCOMOTIVĂ ~e f. Vehicul de cale ferată (cu sursă de energie proprie sau străină) care servește la remorcarea sau la deplasarea vagoanelor; mașină. /<fr. locomotive

locomotivă f. mașină de aburi ce pune în mișcare vagoanele unui tren pe cale ferată.

locomotiv¹ sn vz locomotivă

rocomotivă sf vz locomotivă

*locomotív, -ă adj. (d. locomotor). Relativ la locomoțiune: leziunile măduveĭ spinăriĭ aduc adese-orĭ turburărĭ locomotive. S. f., pl. e. Mașina care trage vagoanele și care poate fi mișcată pin abur, electricitate, aer comprimat ș. a.: Stephenson construi prima locomotivă practică.

locomotivă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotivei; pl. locomotive

locomotivă (vehicul) s. f., g.-d. art. locomotivei; pl. locomotive

locomotivă s. f., g.-d. art. locomotivei; pl. locomotive

LOCOMOTÍVĂ (< fr., germ.; {s} lat. locus „loc” + motivus „mobil”) s. f. Vehicul motor de cale ferată folosit pentru a remorca vagoanele (ex l. cu abur, l. de mină, l. Diesel-hidraulică, l. Diesel-electrică, l. electrică). Prima l. cu abur a fost construită în Marea Britanie, în 1829, de George Stephenson și folosită pe linia Manchester-Liverpool; avea 12 CP și realiza o viteză de 22 km/h. În România, prima l. cu abur a fost construită în 1872, la Reșița.

LOCOMOTIVĂ s. mașină, tren, (înv. și pop.) car de foc, (reg.) țug, (înv.) trăsură cu aburi. (~ cu vagoane.)

locomotivă s.f. 1 (ferov.) mașină, <rar> tren, <înv. și pop.) car de foc (v. car²), <înv. și reg.> mozdon, <reg.> ghezăș, izânban, lucrătoare (v. lucrător), țug, <înv.> trăsură cu aburi. Locomotiva este electrică la marea majoritate a trenurilor. 2 fig. <fig.> motor. Atacantul este adevărata locomotivă a echipei de fotbal. Importurile au fost locomotiva creșterii pieței auto.

LOCOMOTIVĂ s. mașină, tren, (înv. și pop.) car de foc, (reg.) țug, (înv.) trăsură cu aburi. (~ cu vagoane.)

locomotiv, -ă adj. (înv.) 1 (tehn.) v. Locomotor. 2 (fiziol., anat.; despre facultăți și sisteme ale corpului uman sau animal) v. Locomotor. Locomotrice.