canonit, ~ă a [At: CARAGIALE, N. S. 54 / Pl: ~iți, ~e / E: canoni] 1 Pedepsit. 2 Chinuit.

canonit a. turmentat, chinuit: om canonit.

canoni [At: (a. 1652) GCR I, 161 / 8 / Pzi: ~nesc / E: canon] (Înv) 1 vt A pedepsi Cf canon (3). 2-3 vtr (Pex) A (se) chinui.

CANONI (-onesc) l. vb. tr. 1 ⛪ A da un canon, o pedeapsă bisericească: de va fi mirean, să se afurisească ... și foarte greu să-l canonească PRV. -MB. ¶ 2 Fig. A chinui, a tortura, a munci: ce duh rău te canonește pe tine, de aiurezi așa? {`CAR.~}. II. vb. refl. A se chinui, a se tortura, a se trudi, a se munci: nu-l mai pedepsi, că destul s’a canonit, săracul! JIP..

CANONI, canonesc, vb. IV. Refl. A se chinui, a se trudi, a se munci. Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49. Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26. ◊ Refl. reciproc. Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245. ♦ Tranz. A chinui, a tortura. (Fig.) Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSARABESCU, V. 36.

A SE CANONI mă ~esc intranz. pop. 1) A se supune unui canon; a se căzni; a se chinui. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se chinui; a se necăji; a se osteni; a se obosi. /Din canon

A CANONI ~esc tranz. pop. A face să se canonească; a supune unui canon; a chinui; a căzni. /Din canon

canonì v. 1. a da un canon sau pedeapsă bisericească; 2. fig. a se chinui: destul s’a canonit, săracul!

*canonésc v. tr. (d. canon). Vechĭ. Pedepsesc printr’un canon bisericesc. Azĭ. Chinuĭesc, căznesc, torturez. V. canonisesc.

canoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, 3 sg. canonește, imperf. 1 canoneam; conj. prez. 1 sg. să canonesc, 3 să canonească

canoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, imperf. 3 sg. canonea; conj. prez. 3 să canonească

canoni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, imperf. 3 sg. canonea; conj. prez. 3 sg. și pl. canonească

CANONIT adj. v. chinuit, consumat, frământat, muncit, necăjit, trudit, zbuciumat.

canonit adj. v. CHINUIT. CONSUMAT. FRĂMÎNTAT. MUNCIT. NECĂJIT. TRUDIT. ZBUCIUMAT.

CANONI vb. 1. v. tortura. 2. v. strădui.

CANONI vb. 1. a căzni, a chinui, a munci, a schingiui, a tortura, a trudi, (înv. și reg.) a pedepsi, (reg.) a negăti, a strînge, (înv.) a străstui. (L-au ~ pentru a-și mărturisi crima.) 2. a se căzni, a se chinui, a se forța, a se frămînta, a se munci, a se necăji, a se osteni, a se sforța, a se sili, a se strădui, a se trudi, a se zbate, a se zbuciuma, (înv. și pop.) a (se) nevoi, (pop.) a se sîrgui, (reg.) a se verpeli, (Mold.) a se strădănui, (înv.) a se învălui, a năsli, a se osîrdnici, a se osîrdui, a se volnici, (fig.) a se sfărîma. (Se ~ să rezolve problema.)

canonit, -ă, canoniți, -te, adj. Chinuit, pedepsit : „Femeia a rămas tot așa, canonită de dracul” (Bilțiu, 1999: 400). – Din canoni (MDA).

canoni, canonesc, v.t. (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).

canoni, canonesc, vb. tranz. – (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).

canoni, vb. tranz. – A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „… că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu 1999: 224). – Din canon „chin, suferință; pedeapsă” (< sl. kanonu).