CANONI, canonesc, vb. IV. Refl. A se chinui, a se trudi, a se munci. Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49. Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26. ◊ Refl. reciproc. Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245. ♦ Tranz. A chinui, a tortura. (Fig.) Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSARABESCU, V. 36.