3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPUÍRE1, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui.

CĂPUÍRE1, căpuiri, s. f. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei. – V. căpui.

CĂPUÍRE2, căpuiri, s. f. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1. – Cf. cap1.

CĂPUÍRE2, căpuiri, s. f. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1. – Cf. cap1.

căpuíre1 sf [At: CARAGEA, L. 16/19 / Pl: ~ri / E: căpui] (Îrg) 1 Prindere a cuiva Si: căpuit1. 2 Păstrare.

căpuíre2 sf [At: DEX2 / Pl: ~ri / E: ns cf cap1] (Teh) Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1.

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.

căpui2 vt [At: DA ms / Pzi: ~iésc / E: cap + -ui] A turti extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap1.

căpuí1 [At: DOSOFTEI, PS. 101 / Pzi: ~ésc / E: mg kapni] (Îrg) 1-2 vt Aprinde pe cineva sau pe ceva (mai ales când caută să se ascundă, să scape) Si: a prinde, (înv) a încăpui. 2 vr A obține. 3-4 vt A asigura viitorul, existența cuiva Vz căpătui. 5 vt (Spc) A căsători pe cineva Si: (pfm) a căpătui. 6 vt (Înv) A avea în păstrare ceva.

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mîna pe cineva (care se ascunde ca să scape); a prinde. Au dat în grabă drumul la șoimi s-o prindă; și zburînd ei după dînsa, au căpuit-o îndată și au adus-o. SBIERA, P. 65. 2. Refl. A obține, a-și procura, a face rost de ceva, a se alege cu ceva. Norocire că nevasta și fata, ce nu visa la d-alde alea, se căpuiseră d-un ginere pe potriva lor. GHICA, A. 691. – Variantă: încăpuí (SADOVEANU, M. C. 33, CARAGIALE, O. III 38) vb. IV.

CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpuí vb. IV] – Magh. kapni.

căpuì V. a căpătui: așa căpuiț plecă ISP. [Derivat din cap (cf. căpătui)].

căpuĭésc v. tr. (ung. kapni, id. Cp. cu găbuĭesc). Rar. 1) Găbuĭesc, prind, surprind, pun mîna pe: l-a căpuit și l-a dus la arest. 2) (pin confuziune). Căpătuĭesc. V. refl. Mă căpătuĭesc: se căpuise cu multe. – Și încăpuĭesc (Munt.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpuíre s. f., g.-d. art. căpuírii; pl. căpuíri

căpuíre (prindere; baterea nitului) s. f., g.-d. art. căpuírii; pl. căpuíri

căpuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 să căpuiáscă

căpuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. căpuiáscă

căpui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiesc, conj. căpuiască)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPUÍ vb. v. apuca, înhăța, înșfăca, lua, prinde.

căpui vb. v. APUCA. ÎNHĂȚA. ÎNȘFĂCA. LUA. PRINDE.

arată toate definițiile

Intrare: căpuire (nituire)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpuire
  • căpuirea
plural
  • căpuiri
  • căpuirile
genitiv-dativ singular
  • căpuiri
  • căpuirii
plural
  • căpuiri
  • căpuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: căpuire (prindere)
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpuire
  • căpuirea
plural
  • căpuiri
  • căpuirile
genitiv-dativ singular
  • căpuiri
  • căpuirii
plural
  • căpuiri
  • căpuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: căpui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căpui
  • căpuire
  • căpuit
  • căpuitu‑
  • căpuind
  • căpuindu‑
singular plural
  • căpuiește
  • căpuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căpuiesc
(să)
  • căpuiesc
  • căpuiam
  • căpuii
  • căpuisem
a II-a (tu)
  • căpuiești
(să)
  • căpuiești
  • căpuiai
  • căpuiși
  • căpuiseși
a III-a (el, ea)
  • căpuiește
(să)
  • căpuiască
  • căpuia
  • căpui
  • căpuise
plural I (noi)
  • căpuim
(să)
  • căpuim
  • căpuiam
  • căpuirăm
  • căpuiserăm
  • căpuisem
a II-a (voi)
  • căpuiți
(să)
  • căpuiți
  • căpuiați
  • căpuirăți
  • căpuiserăți
  • căpuiseți
a III-a (ei, ele)
  • căpuiesc
(să)
  • căpuiască
  • căpuiau
  • căpui
  • căpuiseră
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • încăpui
  • ‑ncăpui
  • încăpuire
  • ‑ncăpuire
  • încăpuit
  • ‑ncăpuit
  • încăpuitu‑
  • ‑ncăpuitu‑
  • încăpuind
  • ‑ncăpuind
  • încăpuindu‑
  • ‑ncăpuindu‑
singular plural
  • încăpuiește
  • ‑ncăpuiește
  • încăpuiți
  • ‑ncăpuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • încăpuiesc
  • ‑ncăpuiesc
(să)
  • încăpuiesc
  • ‑ncăpuiesc
  • încăpuiam
  • ‑ncăpuiam
  • încăpuii
  • ‑ncăpuii
  • încăpuisem
  • ‑ncăpuisem
a II-a (tu)
  • încăpuiești
  • ‑ncăpuiești
(să)
  • încăpuiești
  • ‑ncăpuiești
  • încăpuiai
  • ‑ncăpuiai
  • încăpuiși
  • ‑ncăpuiși
  • încăpuiseși
  • ‑ncăpuiseși
a III-a (el, ea)
  • încăpuiește
  • ‑ncăpuiește
(să)
  • încăpuiască
  • ‑ncăpuiască
  • încăpuia
  • ‑ncăpuia
  • încăpui
  • ‑ncăpui
  • încăpuise
  • ‑ncăpuise
plural I (noi)
  • încăpuim
  • ‑ncăpuim
(să)
  • încăpuim
  • ‑ncăpuim
  • încăpuiam
  • ‑ncăpuiam
  • încăpuirăm
  • ‑ncăpuirăm
  • încăpuiserăm
  • ‑ncăpuiserăm
  • încăpuisem
  • ‑ncăpuisem
a II-a (voi)
  • încăpuiți
  • ‑ncăpuiți
(să)
  • încăpuiți
  • ‑ncăpuiți
  • încăpuiați
  • ‑ncăpuiați
  • încăpuirăți
  • ‑ncăpuirăți
  • încăpuiserăți
  • ‑ncăpuiserăți
  • încăpuiseți
  • ‑ncăpuiseți
a III-a (ei, ele)
  • încăpuiesc
  • ‑ncăpuiesc
(să)
  • încăpuiască
  • ‑ncăpuiască
  • încăpuiau
  • ‑ncăpuiau
  • încăpui
  • ‑ncăpui
  • încăpuiseră
  • ‑ncăpuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

căpuire (nituire)

  • 1. Operație prin care se turtește extremitatea liberă a corpului unui nit, pentru a forma al doilea cap.
    surse: DEX '09

etimologie:

căpuire (prindere)

  • 1. Acțiunea de a căpui și rezultatul ei.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie:

  • vezi căpui
    surse: DEX '98 DEX '09

căpui încăpui

etimologie: