CĂPUI (-nesc) vb. tr. și refl. 1 A (se) căpătui: a se îngriji de cele trebuincioase (pentru drum, pentru o întreprindere, etc.): în scurt timp, el se căpuise cu de-a binele PĂC.; așa căpuit și pregătit de drum, pleca către satul unde trăiau părinții Iui ISP. ¶ 2 A prinde (prin surprindere), a apuca, a înhăța: au căpuit-o îndată și au adus o stăpînului lor SB. [cap].