CĂPIÁT, -Ă, căpiați, -te, adj. 1. (Pop.; despre ovine și bovine) Atins de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) Scrântit, țicnit, nebun. [Pr.: -pi-at] – V. căpia.

căpiat¹ sn [At: H V, 396 / P: ~pi-at / E: căpia] (Pop) 1 Cenuroză. 2 Nebunie.

căpiat², ~ă a [At: ECONOMIA, 95/22 / P: ~pi-at / Pl: ~ați, ~e / E: căpia] 1 (Pop) (D. ovine și bovine) Atins de cenuroză. 2 (Fig) Nebun.

CĂPIÁT, -Ă, căpiați, -te, adj. 1. (Despre ovine și bovine) Atins de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) Scrântit, țicnit, nebun. [Pr.: -pi-at] – V. căpia.

CĂPIÁT, -Ă, căpiați-te, adj. 1. (Despre animale) Atins de capie; capiu (1). 2. Fig. (Despre oameni) Smintit, țicnit. De cine doru se leagă, Nu mai ține mintea-ntreagă, Că se culcă îmbrăcat Și se scoală căpiat. HODOȘ, P. P. 39. – Pronunțat: -pi-at.

CĂPIÁT, -Ă, căpiați, -te, adj. 1. (Despre ovine și bovine) Atins de capie. 2. Fig. (Fam.) Scrîntit, țicnit, nebun. – V. căpia.

CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Pop.; despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se zăpăci, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

căpia vi [At: LB / P: ~pi~a / Pzi: ~iez, (rar) căpii / E: capie] 1 (Pop; d. ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2 (Fig; fam) A înnebuni.

CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. Fig. (Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. [Pr.: -pi-a] – Din capiu.

CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Familiar, despre oameni), A se scrînti, a se țicni, a înnebuni. Ați căpiat? se stropși el către cei doisprezece [oameni]. CAMILAR, T. 74. Ce vorbești, bărbate? ori ai căpiat astăzi? ISPIRESCU, L. 268. – Pronunțat: -pi-a.

CĂPIÁ, căpiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie. 2. Fig. (Fam.) A se scrînti, a se țicni, a înnebuni. – Din capiu.

A CĂPIÁ ~éz intranz. 1) (despre animale) A se îmbolnăvi de capie. 2) fam. (despre persoane) A pierde facultatea de a judeca normal; a-și ieși din minți; a înnebuni; a se scrânti; a se țicni; a se sminti; a se trăsni; a se aliena. [Sil. -pi-a] /Din capiu

căpià v. a avea amețeală, a înebuni: ce, ai căpiat?

căpiéz v. intr. (d. capie). Mă îmbolnăvesc de capie. Fig. Iron. Înebunesc, turbez: aĭ căpiat, măĭ? V. tr. Lasă-mă în pace, că m’aĭ căpiat. – În est căpchiez.

căpia (a ~) (desp. -pi-a) vb., ind. prez. 1 sg. căpiez (desp. -pi-ez), 3 căpiază, 1 pl. căpiem; conj. prez. 1 sg. să căpiez, 3 să căpieze; ger. căpiind (desp. -pi-ind)

căpia (a ~) (-pi-a) vb., ind. prez. 3 căpiază, 1 pl. căpiem (-pi-em); conj. prez. 3 să căpieze; ger. căpiind (-pi-ind)

căpiá vb. (sil. -pi-a), ind. prez. 1 sg. căpiéz, 3 sg. și pl. căpiáză, 1 pl. căpiém (sil. -pi-em); conj. prez. 3 sg. și pl. căpiéze; ger. căpiínd (sil. -pi-ind)

căpia (i-a) (ind. prez. 3 sg. și pl. căpiază, ger. căpiind)

căpiez, -piază 3, -pieze 3 conj., -piam 1 imp., -piere inf. s.

CĂPIÁT adj., s. v. alienat, dement, descreierat, înnebunit, nebun, smintit, țicnit.

căpiat adj., s. v. ALIENAT. DEMENT. DESCREIERAT. ÎNNEBUNIT. NEBUN. SMINTIT. ȚICNIT.

CĂPIÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.

căpia vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.

căpiát¹, s.n. – (pop.) Capie, nebunie; boală a oilor. „Oaia bolnavă face mișcări necontrolate, se învârte în cerc, se oprește brusc. Nu se cunoaște un leac eficient; se încearcă încrestarea buzei de jos și slobozirea de sânge” (Memoria, 2004: 1.072). – Din căpia „a se îmbolnăvi de cenuroză” (MDA).

căpiát², -ă, căpiați, -te, adj. – (pop.) Atins de capie (cenuroză). – Din căpia (MDA).

căpiát, s.n. – Capie; boală a oilor. „Oaia bolnavă face mișcări necontrolate, se învârte în cerc, se oprește brusc. Nu se cunoaște un leac eficient; se încearcă încrestarea buzei de jos și slobozirea de sânge” (Memoria 2004: 1.072). – Din căpia „a se îmbolnăvi de cenuroză” (< capie).

căpiát¹, s.n. (pop.) Capie, nebunie; boală a oilor: „Oaia bolnavă face mișcări necontrolate, se învârte în cerc, se oprește brusc. Nu se cunoaște un leac eficient; se încearcă încrestarea buzei de jos și slobozirea de sânge” (Memoria, 2004: 1.072). – Din căpia (MDA).

căpiát², -ă, căpiați, -te, adj. (pop.) Atins de capie (cenuroză). – Din căpia (MDA).

căpiá, căpiez, vb. intranz. – 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud, 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija) (Scriban, MDA); din capiu „atins de capie; năuc, zăpăcit” (< capie) (DLRM, DEX).

căpiá, căpiez, vb. intranz. – 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija).

căpiá, căpiez, v.i. 1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză. 2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba. – Din capie „boală a ovinelor” (Scriban, MDA); din capiu „atins de capie; năuc, zăpăcit” (DLRM, DEX).