14 definiții pentru căpătuială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

căpătuiálă sf [At: DELAVRANCEA, S. 16 / Pl: ~ieli / E: căpătui + -eală] (Îvp) 1-2 Realizare a unui rost (sau a unei situații materiale) Si: căpătuire (1), căpătuit1. 3 (Pex) Îmbogățire. 4 (Dep) Parvenire. 5 (Ccr) Avere.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peiorativ) Faptul de a se căpătui; îmbogățire (prin mijloace condamnabile); rost, stare, avere. Om cu căpătuială = om însurat, cu rostul lui. Ironim e neînsurat... Un vornic trebuie să fie om cu căpătuială. CAMILAR, T. 74.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peior.) Faptul de a (se) căpătui; îmbogățire, parvenire; (concr.) rost, stare, avere.

căpătuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se căpătui. Procopseală. Guvern de căpătuĭală, guvern care caută să-șĭ îmbogățească partizaniĭ orĭ-cum.

căpătueală f. 1. fapta de a (se) căpătui; 2. procopseală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpătuiálă s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli

căpătuiálă s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPĂTUIÁLĂ s. v. căsătorie.

CĂPĂTUIÁLĂ s. v. îmbogățire.

CĂPĂTUIA s. căpătuire, chiverniseală, chivernisire, îmbogățire, înavuțire, parvenire, pricopsire. (~ cuiva prin mijloace necinstite.)

căpătuia s. v. CĂSĂTORIE.

Intrare: căpătuială
căpătuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpătuia
  • căpătuiala
plural
  • căpătuieli
  • căpătuielile
genitiv-dativ singular
  • căpătuieli
  • căpătuielii
plural
  • căpătuieli
  • căpătuielilor
vocativ singular
plural

căpătuială

etimologie:

  • Căpătui + sufix -eală.
    surse: DEX '09 DEX '98