14 definiții pentru căpătuială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.

căpătuiálă sf [At: DELAVRANCEA, S. 16 / Pl: ~ieli / E: căpătui + -eală] (Îvp) 1-2 Realizare a unui rost (sau a unei situații materiale) Si: căpătuire (1), căpătuit1. 3 (Pex) Îmbogățire. 4 (Dep) Parvenire. 5 (Ccr) Avere.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peiorativ) Faptul de a se căpătui; îmbogățire (prin mijloace condamnabile); rost, stare, avere. Om cu căpătuială = om însurat, cu rostul lui. Ironim e neînsurat... Un vornic trebuie să fie om cu căpătuială. CAMILAR, T. 74.

CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peior.) Faptul de a (se) căpătui; îmbogățire, parvenire; (concr.) rost, stare, avere.

căpătuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se căpătui. Procopseală. Guvern de căpătuĭală, guvern care caută să-șĭ îmbogățească partizaniĭ orĭ-cum.

căpătueală f. 1. fapta de a (se) căpătui; 2. procopseală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

căpătuiálă s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli

căpătuiálă s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

CĂPĂTUIÁLĂ s. v. căsătorie.

CĂPĂTUIÁLĂ s. v. îmbogățire.

căpătuia s. v. CĂSĂTORIE.

CĂPĂTUIA s. căpătuire, chiverniseală, chivernisire, îmbogățire, înavuțire, parvenire, pricopsire. (~ cuiva prin mijloace necinstite.)

Intrare: căpătuială
căpătuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căpătuia
  • căpătuiala
plural
  • căpătuieli
  • căpătuielile
genitiv-dativ singular
  • căpătuieli
  • căpătuielii
plural
  • căpătuieli
  • căpătuielilor
vocativ singular
plural

căpătuială

etimologie:

  • Căpătui + sufix -eală.
    surse: DEX '09 DEX '98