Definiția cu ID-ul 905261:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CĂPĂTUIALĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peiorativ) Faptul de a se căpătui; îmbogățire (prin mijloace condamnabile); rost, stare, avere. Om cu căpătuială = om însurat, cu rostul lui. Ironim e neînsurat... Un vornic trebuie să fie om cu căpătuială. CAMILAR, T. 74.