BUFĂ, bufe, s. f. (Rar) Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. buffa.

bufă^1[1] sf vz buhă

bufă² sf [At: DEX² / Pl: ~fe / E: cf it buffa] 1 Cută.

bufă s.f. Umflătură la mîneca unei haine, la pantaloni, cută, fald. Adora, în forma și culoarea vestmîntului, în bufele mari ale umerilor... făptura și gîndul logofetesei (G. M. ZAMF.). • pl. -e. /it. buffa.

*BUFĂ³ adj. f. 🎭 numai în expr. operă ~, operă glumeață, hazlie [fr. bouffe].

❍BUFĂ¹ (pl. -fe) sf. 🐦 – BUHĂ.

❍BUFĂ² (pl. -fe) sf. Mold. 🍽 Gălușcă de post (RV. -CRG.).

BUFĂ, bufe, s. f. Cută îndoită, fald la un obiect de îmbrăcăminte. – Cf. it. buffa.

BUFĂ, bufe, s. f. Cută înfoiată, umflată, bufantă la îmbrăcăminte și mai ales la rochii. Adora, în forma și culoarea vestmîntului, în bufele mari ale umerilor și în căldura mătăsoasă a atlasului... făptura și gîndul logofetesei din alte vremuri. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 284.

BUFĂ, bufe, s. f. Cută înfoiată la îmbrăcăminte.

BUFĂ s.f. Cută, fald, umflătură la mîneca unei haine, la pantaloni etc. [< it. buffa].

BUFĂ s. f. cută, fald, umflătură la mâneca unei haine, la pantaloni etc. (< it. buffa)

BUFĂ ~e f. Fald la un obiect vestimentar. /<it. buffa

buf⁴ sm vz buhă

buf³, ~ă a [At: DA / Pl: ~i, ~e / E: boiffe] 1 (D. comedii) Care are un caracter comic exagerat. 2 (D. operele muzicale) Care este compus în genul liric ușor. 3 (D. actori sau cântăreți) Care s-a specializat în interpretarea unor roluri comice de comedie sau de operă muzicală bufa³ (2). 4 (D. roluri) Specific comediei sau operei muzicale bufe³ (2).

buh¹ sm vz buhă

buhă sf [At: JAHRESBER. III, 55 / V: buf sm, buh sm, ~hnă / Pl: ~he / E: fo] 1 Cea mai mare pasăre de noapte de pe teritoriul țării, cu capul mare, cu urechile ascuțite și cu ochii bulbucați Si: bufniță, (pop) joimăriță, bou-de-noapte Cf cucuvea, (pop) ciucurete, cucuveică, huhurez, strigă. 2 (Îc) ~ha-mare Specie de buhă Si: (reg) strigă. 3 (Îc) ~cu-cârpă Specie de buhă nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) strigă. 4 (Pop, îs) Puiul ~ hii Copil urât. 5 (Pop, îe) A sta ca o ~ A sta îmbufnat. 6 (Pop, fig) Fată urâtă și nepieptănată. 7 (Pop) Cap nepieptănat. 8 (Pop) Moț la păsări. 9 (Pop) Oaie cu lână multă la fălci. 10 (Îc) ~ha ciumei Fluturele Acherontia Atropos Si: (pop) strigă. 11 (Îc) ~de-curechi Fluturele Mamestra brassicae Si: (pop) bohoci. 12 (Îc) ~ha-semănăturilor Fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum).

buhnă sf vz buhă

pala-buhă sf [At: ȘEZ. III, 84 / Pl: ~he / E: cf buhă] (Buc) 1 (Orn) Bufniță (Bubo bubo). 2 (Dep) Femeie nepieptănată.

puhă^5[1] sf vz buhă

buf³, -ă adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat, grotesc sau caricatural. Comedie bufă. ◊ Operă bufă = operă de un gen ușor, pe o temă comică. 2 (despre actori sau cîntăreți) Care interpretează numai roluri ușoare într-o comedie sau operetă, operă comică. Bariton buf. ♦ (despre roluri sau despre felul interpretării) Care este specific comediei sau operei muzicale. Un rol de un comic buf. • pl. -i, -e. /<it. buffo, fr. bouffe.

buh s.n. Expr. (pop.; fam.) A-i merge (sau a i se duce, a-i ieși cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem (CR.). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva buhul ca de popă tuns v. popă. • pl. -uri. /form. expr.; cf. rus. бух „zgomot, huiet”, rom. buf¹.

buhă s.f. (pop.) 1 (ornit.) Bufniță (Bubo bubo). ♦ Fig. (deprec.) Femeie care are părul nepieptănat, vîlvoi. 2 Compuse: (entom.) buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). • pl. -e. /form. expr.

buhnă s.f. v. bufnă.

BUHĂ (pl. -he) sf. 1 🐦 = BUFNIȚĂ ¶ 2 Fig. Femeie cu părul nepieptănat, ciufulit ¶ 3 🐙 BUHA-CIUMEI STRIGĂ; – BUHĂ-DE -CURECHIU = BOHOCIU.

❍BUHOAIE sf. Olten. Trans. (VÎRC.) (PĂC.) 🐦 = BUHĂ 1.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre opere dramatice sau muzicale) Cu un accentuat caracter hazliu; de un comic exagerat. Comedie bufă. Operă bufă. ◊ (Despre felul interpretării) Artist de un comic buf. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri ușoare într-o operă bufă sau în comedii, uzînd de mijloace simpliste (glume, gesturi, grimase etc.) pentru a scoate cît mai multe efecte comice. Bariton buf.

BUHĂ, buhe, s. f. 1. Bufniță. Strigă buha între hotară Și s-aude-a noua țară (Tunetul). SADOVEANU, P. C. 8. Buha bea numai apă de ploaie. ȘEZ. V 128. Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Fig. Păr zbîrlit. Piaptănă-ți buha! MARIAN, O. I 215. 2. Cucuvea.

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cîntăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzînd de mijloace ieftine). – Fr. bouffe.

BUHĂ, buhe, s. f. Bufniță. – Onomatopee.

BUF, -Ă adj. (Despre opere muzicale sau dramatice) Hazliu; exagerat de comic; vesel. ♦ (Despre cîntăreți, actori) Care joacă roluri în opere comice, în farse, în comedii de intrigă etc. [< it. buffo, fr. bouffe].

BUF, -Ă adj. (despre opere muzicale sau dramatice) cu un caracter comic grotesc, caricatural. (< it. buffo, fr. bouffe)

BUF² ~ă (~i, ~e) 1) (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat. 2) (despre actori) Care este angajat în roluri comice. /<fr. bouffe

BUHĂ ~e f. pop. v. BUFNIȚĂ. /Onomat.

buf m. cea mai mică buhă cucuiată (Strix scops). [V. buhă].

buha f. stomacul boului. [Origină necunoscută].

buhă f. 1. femeiușcă bufului; 2. semn făcut de secerător între holde: un mănunchiu de iarbă sau grâu legat la vârf cu alt mănunchiu de fire rupte (aducând întru câtva cu capul sbârlit al ciufului: buhele serviau înainte la vânatul păsărilor).

buhă f. 1. (pl. buhe), păsări de noapte, cu cap mare stufos și ochi mari îndreptați înainte; ziua o petrec prin ruine, crăpături de stânci, și numai de cu seară ies la vânătoare; aerul lor trist și țipătul lor jalnic au făcut pe popor să le considere ca prevestitoare de nenorociri (Strix): când buha se plânge prin triste suspine BOL.; 2. fig. muiere ce umblă nepieptenată, cu părul vâlvoiu. [Onomatopee, ca și buf, bufnă, buhnă, care exprimă trista lor strigare].

1) buf, -ă adj. (it. buffo, d. buffo, bufnitură de vînt. Rudă cu bufă 2. Lbk. 1373). Comic, glumeț: operă bufă.

buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.

búhnă V. buhă.

bufă (reg.) s. f., g.-d. art. bufei; pl. bufe

bufă (rar) s. f., g.-d. art. bufei; pl. bufe

bufă s. f., g.-d. art. bufei; pl. bufe

buf¹ adj. m., pl. bufi; f. bufă, pl. bufe

buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe

buf¹ adj. m., pl. bufi; f. bufă, pl. bufe

buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe

buf adj. m., pl. bufi; f. sg. bufă, pl. bufe

buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe

buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.

BUF, -Ă, subst. (bufniță). I. 1. Buf, Drag. (Ul 20). 2. + -lea: Buflești fam. (17 B IV 378). II. Cu h < f: 1. Buhescu. 2. Buhan, S., mold., act. 3. + -lea: Buhle, V., mold. (Sd VII 104); -a (16 A III 396; Isp V¹); marital: Buhloae f. (17 A II 320). 4. Buhoiul s.; Buhoc, Al., mold., act.; 5. Buhociu, popa (Sd XI); – D. (Sur II). 6. Buhuci, Neagul (17 B III 358). 7. Buhoș, Lupu boier (D Buc); Buhuș b. (Dm; Vr; Tec I; Bîr I; 16 A 216; Sd V 25, XI), cf. subst. buhuș „tufiș”; cel Bătrîn (Isp III²); – Cîrstea (17 A II; Buhușul s. Buhușel, 1663 (G Neamț II 23; Isp III²). Cf. subst. buhaș „brad bătrîn” (Tit Bud). III. Din buhnă (= bufniță): 1. Buhnea (Bîr 1). 2. Buhnilă (Bîr I). 3. Buhniț, Vlad (17 B III 140).

bufă, bufe s. f. 1. amantă, iubită. 2. prostituată.

a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană.

a fute buha / vântul expr. (obs.) a lenevi, a trândăvi.

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUHĂ s. v. bufniță.

BUHĂ s. v. păpădie.

BUF adj. burlesc, caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. (De un comic ~.)

BUHĂ s. (ORNIT.; Bubo bubo) bufniță, (înv. și reg.) bogză, puhace, (reg.) boaghe, bufnă, joimăriță, bou-de-noapte.

buhă s. v. PĂPĂDIE.

BUHĂ s. f. (Trans. N) Bufniță. Mai mult umblă nespălată Cu capu netieptănată Ca o buhă împănată. CÎNTECE, 7^r. Etimologie: formație onomatopeică. Cf. boaghe¹, bogză, bufniță, buhnace, puhace.

buhă, buhe, s.f. Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați: „Buha-i pasărea nopțî și a morțî. Când cântă ie la casă, moare oarecine. Da' o cântat aiciuca, la o babă, tătă noaptea. Baba umbla desculță și s-o betejit și-o luat-o și-o dus-o moartea” (Bilțiu, 2007: 305). ■ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ■ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel; Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții-Măgherăuș; neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa. – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).

buhă, buhe, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000). „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel, 1979: 166). ♦ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ♦ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ALRRM, 1969: XXII, XXIII); Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2004); Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).

buhă, -e, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). ♦ Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ARL, I, 1969, XXII, XXIII). Buhă, „femeie murdară, cu părul ciufulit, cu îmbrăcămintea neîngrijită” (Candrea, 2001, 179). Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău 2004). Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș 2000, 106): „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel 1979: 166). – Formație onomatopeică (DEX); Din rad. buh-, cu sensul de „umflătură” (DER).