11 definiții pentru buciuc


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Înv.) Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk.

buciúc sn [At: ȘIO I, 11 / V: bunciúc / Pl: ~uri / E: tc bučuk] (Iuz) 1 Steag turcesc sau tătăresc, confecționat dintr-o jumătate de tui și care reprezenta însemnul marelui spătar, al ispravnicului de Focșani și al marelui căpitan de lefegii. 2 (Pex) Căpitănie. 3 (Pex) Isprăvnicie. 4 Trupă de soldați rămasă din personalul militar care alcătuia o căpetenie.

BUCIÚC, buciucuri, s. n. Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. – Din tc. buçuk.

BUCIÚC, buciucuri, s. m. (Turcism învechit) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal purtată pe o prăjină. Marele căpitan de lefegii cu zapciii; buciucul, toboșarii.... FILIMON, C. 312.

BUCIÚC, buciucuri, s. n. (Turcism înv.) Steag tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă de cal fixată de o prăjină. – Tc. buçuk.

buciuc n. odinioară: 1. steag cu jumătate tuiu (insigniul ispravnicului din Focșani și al Marelui spătar): marele căpitan de lefegii cu zapciii, buciucul și toboșarii FIL.; 2. (Tuiul) trupă de soldați, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor. [Turc. BUČUK, jumătate].

buncĭúc și bucĭúc n., pl. urĭ (turc. bunčuk, tuĭ ornat, d. pers. menğuk, mică semilună; rus. „buzduganu hatmanuluĭ Cazacilor”; ung. boncsok. V. bungeac). Sec. 18. Steag turcesc orĭ tătăresc făcut din jumătate de tuĭ și și care are un însemn al mareluĭ spătar, al ispravniculuĭ de Focșanĭ și al căpitanuluĭ de lefegiĭ. Căpitănia saŭ isprăvnicia Focșanilor. Trupă de soldațĭ, rămășiță din marea căpitănie a Focșanilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

buciúc (înv.) s. n., pl. buciúcuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

buciúc (buciúcuri), s. n. – Steag, drapel turcesc. – Var. bunciuc. Tc. bu(n)çuk (Șeineanu, III, 29), cf. rus. bunčuk.

Intrare: buciuc
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buciuc
  • buciucul
  • buciucu‑
plural
  • buciucuri
  • buciucurile
genitiv-dativ singular
  • buciuc
  • buciucului
plural
  • buciucuri
  • buciucurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

buciuc

  • 1. învechit Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Marele căpitan de lefegii cu zapciii; buciucul, toboșarii... FILIMON, C. 312.
      surse: DLRLC

etimologie: