buciuc sn [At: ȘIO I, 11 / V: bunciuc / Pl: ~uri / E: tc bučuk] (Iuz) 1 Steag turcesc sau tătăresc, confecționat dintr-o jumătate de tui și care reprezenta însemnul marelui spătar, al ispravnicului de Focșani și al marelui căpitan de lefegii. 2 (Pex) Căpitănie. 3 (Pex) Isprăvnicie. 4 Trupă de soldați rămasă din personalul militar care alcătuia o căpetenie.