isprăvnicie sf [At: M. COSTIN, ap. DA / Pl: ~ii / E: ispravnic + -ie] (Înv) 1 Funcție a ispravnicului (1-2). 2-3 Birou al ispravnicului (1-2) Si: prefectură.

ISPRĂVNICIE, isprăvnicii, s. f. (Învechit) 1. Funcție de ispravnic. S-a hotărît să intre la tocmeală, crezînd că dor l-o împăca cu... o vătășie de plai, cu o isprăvnicie cel mult. GHICA, S. VIII. Ard-o focu isprăvnicie!... că mare belea-i pe capul meu. ALECSANDRI, T. I 196. L-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieș ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ținut. id. ib. 174. 2. Instituție condusă de ispravnic; reședința ispravnicului. Înainte mergeau suitarii călări... Apoi urmau panțirii isprăvniciei. NEGRUZZI, S. I 29.

ISPRĂVNICIE ~i f. 1) Instituție condusă de un ispravnic. 2) Local unde se află această instituție. 3) Funcție de ispravnic. 4) Durata de exercitare a acestei funcții. /ispravnic + suf. ~ie

ISPRĂVNICIE s.f. (Mold., ȚR) Funcție de ispravnic. (2). A: Va mazili pe Gheorghe din toată, puterea, isprăvniciei lui. M. COSTIN. B: Au trăit aicea cu isprăvnicia aceea ca la 30 ani. R. POPESCU. Etimologie: ispravnic + suf. -ie. Vezi și ispravnic, isprăvnici. Cf. ș o f ă r i e.

isprăvnicie f. funcțiunea sau localul ispravnicului: ce pricină ai la isprăvnicie? AL.

isprăvnicíe f. Funcțiunea ispravniculuĭ. Localu unde e cancelaria luĭ.

isprăvnicie s. f., art. isprăvnicia, g.-d. art. isprăvniciei; pl. isprăvnicii, art. isprăvniciile (desp. -ci-i-)

isprăvnicie s. f., art. isprăvnicia, g.-d. art. isprăvniciei; pl. isprăvnicii, art. isprăvniciile

isprăvnicie s. f., art. isprăvnicia, g.-d. art. isprăvniciei; pl. isprăvnicii, art. isprăvniciile

ISPRĂVNICIE s. (IST.) (înv.) stărostie.

ISPRĂVNICIE s. v. administrare, administrație, cârmuire, conducere, epitropie, gospodărire, prefectură, tutelă.

ISPRĂVNICIE s. (înv.) stărostie.

isprăvnicie s. v ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. EPITROPIE. GOSPODĂRIRE. PREFECTURĂ. TUTELĂ.