buciúc s.n. (înv.) Steag turcesc sau tătăresc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată de o prăjină. • pl. -uri. /<tc. bucuk. búcium¹ s.n. (muz.) 11nstrument muzical de suflat, de forma unui tub tronconic, foarte lung, confecționat din lemn (din coajă de tei) sau din metal, folosit în trecut pentru chemări și semnale. Ce dulce-mi va suna Cîntarea de bucium (EMIN.). ♦ Sunetul scos de bucium. Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium (EMIN.). 2 Tub de metal sau de carton în care se păstrează acte (făcute sul). • pl. -e. și (înv.) búcin s.n. /lat. băctnum, -i.