Definiția cu ID-ul 1140090:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
BUNCIUC s.n. (Mold.) Steag turcesc sau tătărăsc, alcătuit dintr-o jumătate de coadă albă de cal fixată pe o prăjină. Luat-au [Mihai-Vodă] și șepte bunciucuri tătărăști, de le-au închinat lui Jicmond-Craiu. N. COSTIN. Etimologie: rus. bunčuk (<tăt. crim. bunčuq). substantiv neutru