BOIERÉSC, -EÁSCĂ, boierești, adj. s. n. 1. Adj. Care aparține boierilor, privitor la boieri. ♦ Care imită deprinderile boierilor. 2. S. n. (În Evul Mediu, în Moldova) Obligație a țăranilor dependenți de a munci în schimbul unui lot de pământ care le era dat în folosință; (în Țara Românească) clacă. – Boier + suf. -esc.

boieresc¹, ~ească [At: (a. 1723) URICARIUL X, 179 / Pl: ~ești, ~uri / E: boier + -esc] 1 a Care aparține boierilor¹. 2 a Referitor la boieri¹ (1). 3 a Ca al boierilor¹ (1). 4 a Care imită deprinderile boierilor¹ (1). 5 a (Îs) Pere ~rești Soi de pere rotunde. 6-7 sf, a (Șîs) Poamă ~ească (Soi de strugure) cu boabe mari și dese Si: băbească. 8 sn (Înv) Obligație a țăranilor dependenți de a executa munci agricole în folosul boierului (1-2). 9 sf Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 10 sf Melodie după care se execută boiereasca (8).

BOIERÉSC, -EÁSCĂ, boierești, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține boierilor, privitor la boieri. ♦ Care imită deprinderile boierilor. 2. S. n. Obligație a țăranilor dependenți de a executa munci agricole în folosul stăpânului de pământ. – Boier + suf. -esc.

BOIERÉSC¹ s. n. (Mold., învechit) Muncă agricolă (constituind principala formă de exploatare a țăranilor dependenți, chiar și după desființarea iobăgiei) pe care țăranul era silit să o facă în folosul moșierului, în schimbul porțiunii de pămînt pe care acesta i-o lăsa sau i-o dădea în folosință. V. clacă, rușfet. Să ne mîngăiem c-am scăpat măcar de boieresc, de rușfet și de alte blăstămății. SADOVEANU, P. M. 200. Hojma unii scriu, răcnesc Să nu fie boieresc. ALECSANDRI, T. I 240. Eu cu doina mă plătesc De bir și de boieresc. TEODORESCU, P. P. 276.

BOIERÉSC², -EÁSCĂ, boierești, adj. De boier, aparținînd unui boier, caracteristic boierilor. Oamenii mai nerăbdători intraseră cu plugurile în pămîntul boieresc. DUMITRIU, B. F. 102. Toate păsările din ograda boierească... s-au luat după dînsul. CREANGĂ, P. 67.

BOIERÉSC¹ s. n. (Înv. și reg.) Muncă agricolă pe care țăranul era silit să o facă în folosul moșierului, în schimbul porțiunii de pământ pe care acesta i-o lăsa sau i-o dădea în folosință. V. clacă. – Din boier + suf. -esc.

BOIERÉSC², -EÁSCĂ, boierești, adj. Care aparține boierilor, privitor la boieri. – Din boier + suf. -esc.

BOIERÉSC¹ n. (în evul mediu) Muncă neplătită, pe care țăranii erau obligați s-o presteze pe moșiile boierilor în folosul acestora; clacă. [Sil. bo-ie-] /boier + suf. ~esc

BOIERÉSC² ~eáscă (~éști) 1) Care ține de boieri; propriu boierilor. Moravuri ~ești. 2) Care aparține boierilor; de boier. Conac ~. [Sil. bo-ie-] /boier + suf. ~esc

boieresc a. ce ține de boier, nobil: rang boieresc. ║ n. Mold. clacă (= munca gratuită pentru boieri): eu cu doina mă plătesc de bir și de boieresc NEGR.

1) boĭerésc, -eáscă adj. (d. boĭer; vsl. bolĭarĭskŭ). De boĭer: casă boĭerească. Mold. S.n. pl. urĭ. Clacă, corvoadă (rus. boĭarščina) în folosu boĭeruluĭ (moșieruluĭ). V. beĭlic.

2) boĭerésc v. tr. (d. boĭer, ca rus. boĭaritĭsĕa, a se boĭeri). Fac boĭer, daŭ pitac de boĭerie. V. refl. Fac pe boĭeru, mă fudulesc. Mă lenevesc: na, că s’a boĭerit țopîrlanu!

boierí [At: VARLAAM, C. 300 / Pzi: ~resc / E: boieri] 1-2 vtr (Înv) A (se) face boier (1). 3 vr (Fig) A trăi ca un boier (1). 4 vr (Fam) A face pe boierul (1). 5 vt (Îpf; irn) A infecta pe cineva cu o boală venerică.

BOIERÍ, boieresc, vb. IV. 1. Tranz. (În orînduirea feudală din Țările Romînești) A ridica (pe cineva) la rangul de boier, a face (pe cineva) boier (prin conferirea unei dregătorii). Și iată-l pe Stoicea: boierit de vodă. GALACTION, O. I 51. După bătălia de la Cosmin, [Ștefan] îl boieri, ș-acum e în divanul țării. DELAVRANCEA, 103. Cu cîte daruri și cinste l-a-ncărcat caimacanul pe Negoiță... I-a dăruit cu hrisov o moșie, s-o stăpînească de veci, și pe d-asupra l-a și boierit. CARAGIALE, O. III 45. Refl. Corbeo, maică, mai trăiești? Că, de cînd te-ai boierit, Maica nu te-a mai zărit! TEODORESCU, P. P. 532. 2. Refl. Fig. A trăi sau a se comporta ca un boier, adoptînd o atitudine comodă în viață, disprețuind munca, lăsîndu-se servit de alții. Ei, fir-ați ai dracului, vă boierirăți și aveți slugă și voi! PAS, L. I 97. Iaca măi! Nu cumva s-o boierit? ALECSANDRI, T. 913.

BOIERÍ, boieresc, vb. IV. 1. Tranz. A ridica pe cineva la rangul de boier. 2. Refl. Fig. A trăi sau a se comporta ca un boier, disprețuind munca. – Din boier.

A SE BOIERÍ mă ~ésc intranz. fam. (despre persoane) 1) A căpăta apucături de boier. 2) A se comporta ca un boier; a o face pe boierul. [Sil. bo-ie-] /Din boier

A BOIERÍ ~ésc tranz. înv. A conferi titlul de boier; a face boier. [Sil. bo-ie-] /Din boier

boierì v. 1. a face pe cineva boier (punându-l în slujbă); 2. a da cuiva rangul de boier; 3. a se fuduli, a se lenevi.

boierésc¹ adj. m., f. boiereáscă; pl. m. și f. boieréști