4 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

boante f. pl. V. bont.

boánță2 sf [At: CHEST. V A, 72 / Pl: ~țe / E: nct] (Reg; pbl) 1 Vezica urinară. 2 Organ genital feminin.

boánță3 sf vz boață

boánță1 sf [At: CV, 1949, nr. 8, 32 / Pl: ~țe / E: nct] (Ljcp) 1 Punct pierdut. 2 (Îe) Joc la ~țe Joc în care se numără punctele pierdute.

boáță sf [At: ȘEZ. VI, 4 / V: -anță / Pl: ~țe / E: nct] (Reg; fam) 1 Boroboață. 2 (Mol; îe) A i se întâmpla cuiva (sau a da peste) o ~ A da peste un necaz.

bont2, boántă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg. și fam.) Poznă, năzbâtie, boroboață. – Din boroboață.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg. și fam.) Poznă, năzbâtie, boroboață. – Din boroboață.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros. – Et. nec.

BOÁNȚĂ s. f. v. boață.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Mold.) Poznă; lucru sau faptă nepotrivită; năzbîtie. V. boroboață. (În forma boanță) Fără îndoială că și ele făceau din cînd în cînd cîte ceva, cîte vro boață... dar o făceau tot pe furiș. CONTEMPOPANUL, IV 502. ◊ Expr. A i se întîmpla (sau a da peste) boață = a da peste o belea, peste un necaz neprevăzut. Și s-apucă... de tăte poznele, făr-a se gîndi c-ar da peste vro boață. ȘEZ. VI 4. – Variantă: boánță s. f.

BONT2, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

BOÁȚĂ, boațe, s. f. (Reg.) Poznă, năzbâtie. – Din boroboață.

BONT, BOÁNTĂ, bonți, boante, adj. Fără vârf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.

BONT boántă (bonți, boánte) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

boață (boanță) f. Mold., boroboață. [V. boț].

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].

boroboață f. întâmplare rea sau faptă prostească ce face mare sgomot: mi s’a întâmplat o mare boroboață. [Cf. boloboț; varianta Mold. boață (boanță), din boț cu acelaș sens de «boroboață», confirmă raportul semantic între cocoloș de «mămăligă» și «pățanie», metaforă primitiv ciobănească ce o întâlnim deja la Zilot Românul («Măria sa mai făcu un boț»)].

boáță (oa dift.) f., pl. e. Est. Boroboață.

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.

arată toate definițiile

Intrare: boante
boante
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: boanță
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boanță
  • boanța
plural
  • boanțe
  • boanțele
genitiv-dativ singular
  • boanțe
  • boanței
plural
  • boanțe
  • boanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: boață
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boață
  • boața
plural
  • boațe
  • boațele
genitiv-dativ singular
  • boațe
  • boaței
plural
  • boațe
  • boațelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • boanță
  • boanța
plural
  • boanțe
  • boanțele
genitiv-dativ singular
  • boanțe
  • boanței
plural
  • boanțe
  • boanțelor
vocativ singular
plural
Intrare: bont (adj.)
bont1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bont
  • bontul
  • bontu‑
  • boantă
  • boanta
plural
  • bonți
  • bonții
  • boante
  • boantele
genitiv-dativ singular
  • bont
  • bontului
  • boante
  • boantei
plural
  • bonți
  • bonților
  • boante
  • boantelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

boață boanță

etimologie:

  • boroboață
    surse: DEX '09 DEX '98

bont (adj.)

  • 1. Fără vârf, cu vârful retezat, tocit, rupt.
    exemple
    • Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118.
      surse: DLRLC
    • Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre degete, mâini, picioare etc.) Scurt și gros.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20.
      • Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de câini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

etimologie: