trăsnaie sf [At: BARCIANU / S și: (îvp) ~ăzn~ / Pl: ~năi / E: trăsni¹ + -aie] (Pfm) 1 Idee năstrușnică, extravagantă Si: (pfm) trăsneală (2), (înv) plesnaie. 2 Născocire ciudată Si: fantezie, (pfm) trăsneală (3). 3 (Îe) A-i veni (cuiva) o ~ A-i trece cuiva prin minte o idee năstrușnică. 4 Faptă necugetată Si: nebunie, prostie, (pfm) trăsneală (4). 5 Faptă necugetată Si: năzbâtie, (pfm) trăsneală (5). 6 (Arg) Furt prin spargere.

TRĂSNAIE, trăsnăi, s. f. Faptă năstrușnică, necugetată; năzbîtie, poznă. Am făcut colo în spital o trăsnaie. CAMILAR, N. 92. Cît eram mai tînăr, făceam pe fiecare lună cîte o trăsnaie. D. ZAMFIRESCU, R. 96.

TRĂSNAIE ~ăi f. 1) Faptă neobișnuită prin caracterul ei ciudat. A face ~ăi. 2) Idee sau născocire năstrușnică. [G.-D. trăsnăii] /a trăsni + suf. ~aie

trăsnaie f. idee venită pe neașteptate, toană. [Tras din trăsnì].

trăsnáĭe f., pl. ăĭ (d. a trăsni. Cp. cu toană). Ideĭe care-țĭ trăsnește pin minte, gust subit și extravagant. Poznă.

trăsnaie s. f., art. trăsnaia, g.-d. art. trăsnăii; pl. trăsnăi

trăsnaie s. f., art. trăsnaia, g.-d. art. trăsnăii; pl. trăsnăi, art. trăsnăile

trăsnaie s. f., art. trăsnaia, g.-d. art. trăsnăii; pl. trăsnăi

trăsnaie, -năi.

trăsnaie, trăsnăi s. f. 1. (intl.) spargere 2. năzbâtie, poznă

TRĂSNAIE s. 1. v. poznă. 2. v. năzbâtie.

TRĂSNAIE s. 1. boroboață, ispravă, năzbîtie, năzdrăvănie, pocinog, poznă, șotie, (reg.) boață, dandana, dănănaie, dăndănaie, năsărîmbă, (Mold. și Bucov.) palotie, (prin Ban.) snoabă, (Mold., Bucov. și Transilv.) tonoasă, (înv.) bosma. (Ce ~ ai mai făcut?) 2. bazaconie, năzbîtie, poznă, ștrengărie, (Olt.) trăsneală. (O ~ de copil.)