boantă¹ sf [At: I. CR. III, 251 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Bătaie.

boantă² sf vz bundă

BUNDĂ, bunde, s. f. (Pop.) 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă¹; blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. Pieptar (1). – Din magh. bunda.

boandă² sf vz bundă

bondă sf vz bundă

bont², boantă a [At: ODOBESCU, ap. TDRG / Pl: ~nți, boante / E: nct] 1 Fără vârf. 2 Cu vârful tocit. 3 (D. degete și membre) Scurt și gros. 4 (D. membre) Ciung. 5 (D. oameni) Gras.

bontă sf vz bundă

bundă sf [At: H II, 118 / V: boan~, boantă, (reg) bon~, bontă, ~dră / Pl: ~de, (îva) ~ nzi / E: mg bunda] 1 Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați. 2 (Reg) Blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 3 (Reg) Pieptar.

bundră sf vz bundă

pondă^[1] sf vz bundă

bondă s.f. v. bundă.

bont, boantă adj. 1 Care este cu vîrful retezat; fără vîrf, ciuntit. Cu un creion bont mîzgîlise coperta unei cărți. 2 (despre degete, mîini, picioare etc.) Care este scurt și gros. Degetele boante și groase ca niște cîrnăciori ♦ Ciunt, tăiat. 3 (despre cîini) Care are botul turtit. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși (ODOB.). 4 (despre oameni) Care este gras. • pl. bonți, -te. /etimol. nec.

bundă s.f. 1 Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați. ♦ (reg.) Blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. Așternu bunda sa pe oblîncul șelei (SADOV.). 2 Cojocel scurt, fără mîneci, din piele de miel, brodat cu fire de lînă colorată, caracteristic zonelor de nord ale României. • pl. -e. și (reg.) bondă s.f. /<magh. bunda.

❍BONDĂ 👉 BUNDĂ.

BONT² I. adj. 1 Ciuntit, cu vîrful retezat ¶ 2 Ciung: el da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere (D.-ZAMF.). II. sn. (pl. boante) Mîini sau picioare ciuntite.

BUNDĂ (pl. -de) sf. 1 👕 Manta de postav lungă, cu mîneci, blănită (cu piele de oaie, de vulpe, etc.), pe care o poartă bărbații (🖼 652): el așternu bunda sa pe oblîncul șelei (ODOB.) ¶ 2 Mai adesea BONDĂ, BONDIȚĂ Mold. Bucov. Un fel de pieptar făcut din piele de oaie, purtat de bărbați și de femei: pîlcuri de femei... cu bunde înflorite peste cămăși de in (VLAH.) (🖼 653) [ung. srb. rut. bunda].

❍BUNDRĂ = BUNDĂ.

BUNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; burcă¹; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Pieptar (1). – Din magh. bunda.

BONDĂ s. f. v. bundă.

BONT², BOANTĂ, bonți, boante, adj. 1. Fără vîrf; ciuntit, turtit, retezat, tocit. Cu un creion roșu, bont, mîzgălisem toată coperta unui roman. SAHIA, U.R.S.S. 118. Cîinii cîrni, cu botul de tot bont, care se numesc mopși... ODOBESCU-SLAVICI, la TDRG. 2. (Despre mîini, picioare etc.) Scurt și gros. Degetele, boante și groase ca niște cîrnăciori, ale perceptorului erau mînjite cu pete de cerneală. PAS, L. I 20. Da cu picioarele lui boante în văzduh, ca să se apere [de cîini]. D. ZAMFIRESCU, R. 89.

BUNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină de postav lungă și largă, cu mîneci, îmblănită (uneori împodobită cu cusături), pe care o poartă bărbații; (Transilv.) blană mare făcută din piei de oaie (de obicei cu lina în afară), întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. V. burcă, cojoc, sarică, șubă. S-a învoit... să coase pentru tîrgul de toamnă o bundă, adică o blană de miel lungă pînă la pămînt, albă și împod. bită cu flori cusute-n ibrișin. SLAVICI, O. II 85. Tînărul Socol... așternu bunda sa pe oblîncul șelei. ODOBESCU, S. I 146. 2. (Mold.) Cojocel scurt, fără mîneci, făcut din piei de miel și avînd pe față desene executate din fire de lină de diferite culori, pe care-l poartă țăranii și țărancele; bondiță, pieptar. V. cojocel, ilic. Fratele mamei era un bărbat mare și spătos, cu chimir lat și cu bundă. SADOVEANU, N. F. 12. Se bătu de două ori cu palma peste bunda-i unsuroasă. SADOVEANU, O. VI 512. – Pl. și: blînzi (REBREANU, R. I 214). – Variantă: bondă (BELDICEANU, P. 62) s. f.

BONT, BOANTĂ, bonți, boante, adj. Fără vîrf; ciuntit, retezat. ♦ (Despre degete, mîini, picioare etc.) Scurt și gros.

BUNDĂ, bunde, s. f. 1. Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați; (reg.) blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 2. (Reg.) Cojocel scurt, fără mîneci, din piele de miel, avînd pe față cusături din fire de lînă colorată, pe care îl poartă țăranii și țărancele; pieptar. – Magh. bunda.

BONT boantă (bonți, boante) 1) Care are vârful rotunjit sau retezat; cu vârful tocit. 2) (despre degete, mâini, picioare) Care este scurt și gros. /Orig. nec.

BUNDĂ ~e f. 1) Cojocel scurt, fără mâneci, din piele de miel, împodobit cu ornamente din piele sau cu broderie realizată cu fire de lână colorată; cojocel. 2) Cojoc lung și mițos, confecționat din piei de oaie cu lâna în afară; burcă. [G.-D. bundei] /<ung. bunda

bondă f. Mold. V. bundă.

bont a. ciuntit. ║ n. 1. pl. boante, mâini ciuntite: cu boantele desfășă copilul ISP. [Formă nazalizată din but, trunchiu, ca ciont din ciot].

bundă f. cojoc fără mâneci și scurt până la brâu (în Oltenia); în Mold. bondă. [Ung. bunda].

boándă v. bondă.

bóndă și boándă (est) și búndă (vest) f., pl. e (ung. rut. bunda). Vestă căptușită maĭ gros pe care o poartă țărancele. – În R.S. și bundaĭcă. În Trans. (Olt) bundă, o haină lungă de postav albastru pe care o poartă preuțiĭ. – Și bondíță, pl. e. V. becheș, bolero, ilic și cojoc.

2) bont, boántă adj. (var. din cĭont orĭ poate înrudit cu germ. butt, ol. but, de unde și fr. bot, bont, tocit. Cp. cu but 1). Vest. Cĭunt: mînĭ boante. Fără vîrf, tocit: săgeată boantă. S.n., pl. e. Mînă boantă orĭ picĭor bont.

búndă V. bondă.

bont¹ adj. m., pl. bonți; f. boantă, pl. boante

bundă (reg.) s. f., g.-d. art. bundei; pl. bunde

bont¹ adj. m., pl. bonți; f. boantă, pl. boante

bundă (reg.) s. f., g.-d. art. bundei; pl. bunde

bont adj. m., pl. bonți; f. sg. boantă, pl. boante

bundă s. f., g.-d. art. bundei; pl. bunde

bundă, pl. bunde

bundă, -de.

bundă (bunde), s. f. – Haină îmblănită purtată de țărani. – Var. bo(a)ndră, bundră. Mag. bunda (Cihac, II, 486; Gáldi, Dict., 86); cf. sb., ceh., rut., pol., țig. bunda. Nu pare probabil ca pol. bunda să vină din rom., cum afirma Miklosich, Wander., 13. – Der. îmbondori (var. îmboldori), vb. (a înfofoli) coincid cu der. de la bondră; cf. Pușcariu, Dacor., I, 231.

BUNDĂ s. pieptar. (~ înflorată.)

BUNDĂ s. pieptar. (~ înflorată.)

Bont ≠ ascuțit

bondă, s.f. v. bundă.

bont, adj., s.n. 1. Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. Sul. 3. Legătură de fân. ■ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maram. din dreapta Tisei. ■ (onom.) Bont(a), nume de familie în jud. Maram. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu).

bundă, bonde, (bondă), s.f. 1. Piesă de îmbrăcăminte scurtă, care se pune peste cămașă, fără mâneci și încheiată în față: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop, 1978: 324). 2. (fig.) Piele: „Ți-a da mă-ta pă bondă” (Faiciuc, 2008). ■ (onom.) Bunda, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. bunda „șubă, cojoc” (Șăineanu, DEX).

bondă, bonde, (bundă), s.f. – 1. Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu, 1965). Adesea este confundată cu guba. În unele regiuni se numește pieptar: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop, 1978: 324). 2. (fig.) Piele: „Ți-a da mă-ta pă bondă” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). ♦ (onom.) Bundă, Bunda, Bundaș, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. bunda „șubă, cojoc” (Cihac, Galdi, Scriban, Șăineanu, DEX).

bont, adj., s.n. – 1. (adj.) Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. 2. (s.n.) Sul. 3. (s.n.) Legătură de fân. ♦ Sensurile 2 și 3 sunt atestate doar în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT, 2010). ♦ (onom.) Bont, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (MDA); probabil forma nazalizată din but „trunchi” (Șăineanu, NDU).

bondă, -e, (bundă), s.f. – Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu 1965). Adesea este confundată cu guba. În unele reg. se numește pieptar: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop 1978: 324). – Din magh. bunda „șubă, cojoc”.

bont, boantă, adj. – Ciunt, fără vârf; tocit, rupt. – Probabil forma nazalizată din but „trunchi” (NDU).