betegi [At: CORESI, ap. TDRG / V: (reg) ~teji / Pzi: ~gesc / E: beteag + -i] 1 vt (Pop) A provoca cuiva o infirmitate. 2 vr A rămâne infirm. 3-4 vtr A (se) răni. 5 vr (Spc) A face hernie Si: (reg) a se surpa. 6-7 vtr A (se) îmbolnăvi.

BETEGÍ, betegesc, vb. IV (Reg.) 1. Tranz. și refl. A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betejí vb. IV] – Din beteag.

BETEGÍ vb. IV. v. beteji.

betegì v. a (se) vătăma într’o parte a corpului.

beteág smf, a [At: CUV. D. BĂTR. II, 454 / V: bit-, biteagă / Pl: ~egi, ~eagi, ~ege / E: mg beteg] (Pop) 1-2 (Om) infirm. 3-4 (Om) bolnav.

beteji vtr vz betegi

BETEJÍ vb. IV v. betegi.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Pop.) A provoca cuiva o infirmitate sau a rămâne infirm. ♦ Refl. Spec. A face o hernie. 2. Refl. (Reg.) A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

BETEÁG, -Ă, betegi, -e, adj. 1. (Despre ființe sau organele lor) Care are un defect, o infirmitate; schilod/infirm. Nu e vina ta că te-ai născut beteag. BARANGA, V. A. 8 Pe patul său, lungit, cu piciorul beteag, oblojit, peste învelitoare, stătea Iani. PAS, L. I 99. Cocostîrci betegi și reumatici șchioapătă ca după o cursă neizbutită. ANGHEL, PR. 113. ◊ Fig. Mut scaunul beteag de lîngă masă Și stau așa, cu spatele la sobă. TOPÎRCEANU, P. O. 65. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» sau «de» și arătînd organul bolnav) Destul strig și lăcrămez, zice, că-s beteagă de picioare și nu ies din casă. SADOVEANU, N. F. 173. Un ciocîrlan șchiop, jumulit și beteag la o aripă. POPESCU, B. III 122. Nu căta că-i cam beteag la nas. L-au pișcat țînțarii. ALECSANDRI, T. I 429. [Iubita] mi-e beteagă, vai, d-o mînă. N-a spălat rufe de-o lună. TEODORESCU, P. P. 308. 2. (Transilv., Ban., în opoziție cu sănătos) Bolnav. Se văieta, că nu mai poate de beteagă. RETEGANUL, P. I 48. Cine are dor și drag Cîtu-i lumea-i tot beteag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 396.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. (Și în forma betegi) 1. Tranz. A vătăma pe cineva (sau un organ al cuiva), a; face beteag; a schilodi. Ar fi în stare să-l bușească, să-l betegească și să-l arunce peste uluci. PAS, L. I 81. 2. Refl. A căpăta o infirmitate, un beteșug; a deveni infirm (Transilv., Ban.) a se îmbolnăvi, a cădea bolnav. Mîndra mea s-a betejit. HODOȘ, P. P. 97. – Variantă: betegí vb. IV.

BETEÁG, -Ă, betegi, -e, adj. 1. Schilod, infirm. 2. (Reg., adesea substantivat) Bolnav. – Magh. beteg.

BETEJÍ, betejesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) schilodi. 2. Refl. A se îmbolnăvi. [Var.: betegí vb. IV] – Din beteag.

BETEÁG ~eágă (~égi, ~ége) pop. 1) și substantival (despre ființe) Care are o parte a corpului mutilată sau deformată; schilod; infirm; calic. A fi ~ de o mână. 2) (despre membre) Care este ciuntit sau deformat; schilod. /<ung. beteg

A BETEJÍ ~ésc tranz. pop. A face să se betejească. /Din beteag

A SE BETEJÍ mă ~ésc intranz. A deveni beteag. /Din beteag

BETEAG adj. și s. m. 1. (Mold., Ban., Trans.) Bolnav. A: Unul nestătătoriu și de răscoale și gîlceave scornitoriu …, ca un rău și beteag mădulariu din trupul monarhii[i] curmat și tăiat a fi se cade. CANTEMIR, IST. C: [Isus] vindecă beteagii. NT 1648, 5^v. Eu am fost la lume și am fost beteag. FL. D 1693, 33^v. Infirmus. Betyag. Betegh (…). Infirmus sum. S Betyag. Betegh vagiok. LEX. MARS., 217. Invalidus. Betyag. Betegh. LEX. MARS., 220. Perinfirmus. Betyag. Betegh. LEX. MARS., 235. Frundza acelora pomi foarte hăsnuiaște beteagilor. MISC. SEC. XVII, 122^r. Sau ai socotit cu ceva pre vrun beteag? POGREB., 109^r. Iară Filip să beteji de voie rea și era foarte rău beteag. A 1776,102^r; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; MOL. 1676¹, 226^v; SA, 34^r, 34^v, 35^r; C 1692, 503^v; MOL. 1695, 66^r; MISC. SEC. XVII, 10^v, 48^v, 144^r; AMD 1708, 89^r; TEMPEA, apud TEW; C 1729, 76^r; AMD 1759, 57^v; PF, 88^v; OG, 378, 379, 380, 383. // B: De va fi vreuna din oi beteagă, trebuie să-i taie carnea cea putredă. ANTIM. 2. (Mold., TR) Infirm. A: Nu să pot certa … stricații și beteagii. PRAV. Ochiul muierii cel beteag. DOSOFTEI, VS; cf. CANTEMIR, IST.; VI 1764, 29^v. B: Singuri mărturisiră cum să fie fost acei oameni … furi și jăhuitori, șchiopi și beteagi, fărmăcători și turbați. VI 1671, 64^v. Un cerbu era beteag la un ochiu. E 1748, 18^v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; VI 1673, 38^v; CRON. 1687, 32^v; VI 1700, 39^r; VI 1745, 427^v; VI 1779, 150^r. // C: Să dusă la Rîm, la Tiveriia împărat, carele era beteag de un ochiu. C 1729, 57^v. ♦ Slăbit. B: Oglașenicul … ce va fi beteag de boală … atunce fără îndoire să se boteaze. MIST., 36^r. Etimologie: magh. beteg. Vezi și betejeală, beteji, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. boleac, zaif.

BETEJI vb. 1. (Trans. SV) A se îmbolnăvi. Tot omul ară pofti cum, de s-ară beteji el, alții să-l vindece. SA, 34^r. Iară Filip să beteji de voie rea și era foarte rău beteag. A 1776, 102^v; cf. SA, 61^v; VISKI, apud TEW ; PSALTIRE SEC. XVII, apud TEW; A 1776, 103^r. 2. (Mold., ȚR) A (se) vătăma. A: Mădulările i s-au betejit. DOSOFTEI, VS. Iară fragida și molcelușea a acelor brudiori cuconași cărnicea a o beteji sau a o ovili macar cevaș nu putu [focul]. CD 1698, 40^r; cf. CANTEMIR, HR. ◊ Fig. Cinstea a nu-i beteji ne silim. CANTEMIR, HR. B: Pentru aceea Dumnezeu le-au dat toate părechi firii noastre: doi ochi, doo urechi, doo mîini, doo picioare, ca, de se va beteji o parte, cu ceealaltă să avem mîngîiere întru trebuința noastră. MĂRGĂRITARE 1746. Etimologie: beteag + suf. -i. Vezi și beteag, betejeală, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. bătogi. verb

beteag a. 1. schilod, olog, ciung; 2. bolnav, infirm. [Ung. BETEG, bolnav].