BETEAG adj. și s. m. 1. (Mold., Ban., Trans.) Bolnav. A: Unul nestătătoriu și de răscoale și gîlceave scornitoriu …, ca un rău și beteag mădulariu din trupul monarhii[i] curmat și tăiat a fi se cade. CANTEMIR, IST. C: [Isus] vindecă beteagii. NT 1648, 5^v. Eu am fost la lume și am fost beteag. FL. D 1693, 33^v. Infirmus. Betyag. Betegh (…). Infirmus sum. S Betyag. Betegh vagiok. LEX. MARS., 217. Invalidus. Betyag. Betegh. LEX. MARS., 220. Perinfirmus. Betyag. Betegh. LEX. MARS., 235. Frundza acelora pomi foarte hăsnuiaște beteagilor. MISC. SEC. XVII, 122^r. Sau ai socotit cu ceva pre vrun beteag? POGREB., 109^r. Iară Filip să beteji de voie rea și era foarte rău beteag. A 1776,102^r; cf. AGYAGFALVI, apud TEW; MOL. 1676¹, 226^v; SA, 34^r, 34^v, 35^r; C 1692, 503^v; MOL. 1695, 66^r; MISC. SEC. XVII, 10^v, 48^v, 144^r; AMD 1708, 89^r; TEMPEA, apud TEW; C 1729, 76^r; AMD 1759, 57^v; PF, 88^v; OG, 378, 379, 380, 383. // B: De va fi vreuna din oi beteagă, trebuie să-i taie carnea cea putredă. ANTIM. 2. (Mold., TR) Infirm. A: Nu să pot certa … stricații și beteagii. PRAV. Ochiul muierii cel beteag. DOSOFTEI, VS; cf. CANTEMIR, IST.; VI 1764, 29^v. B: Singuri mărturisiră cum să fie fost acei oameni … furi și jăhuitori, șchiopi și beteagi, fărmăcători și turbați. VI 1671, 64^v. Un cerbu era beteag la un ochiu. E 1748, 18^v; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; VI 1673, 38^v; CRON. 1687, 32^v; VI 1700, 39^r; VI 1745, 427^v; VI 1779, 150^r. // C: Să dusă la Rîm, la Tiveriia împărat, carele era beteag de un ochiu. C 1729, 57^v. ♦ Slăbit. B: Oglașenicul … ce va fi beteag de boală … atunce fără îndoire să se boteaze. MIST., 36^r. Etimologie: magh. beteg. Vezi și betejeală, beteji, betejie, betejit, betejune, beteșig, nebetejit. Cf. boleac, zaif.