13 definiții pentru „benign”   declinări

BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Care nu prezintă gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.

BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Lipsit de gravitate; ușor. – Din lat. benignus, fr. bénin, -igne.

BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli, în opoziție cu malign) Ușor, lipsit de gravitate, care nu dă complicații. Tumoare benignă.

BENÍGN, -Ă, benigni, -e, adj. (Despre boli) Fără gravitate; ușor. – Lat. lit. benignus (fr. bénin, -igne).

benígn adj. m., pl. benígni; f. benígnă, pl. benígne

benígn adj. m., pl. benígni; f. sg. benígnă, pl. benígne

BENÍGN adj. (MED.) curabil, ușor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)

BENÍGN, -Ă adj. (Med.; op. malign) Ușor, care nu dă complicații sau stări grave. ♦ Bun, cumsecade, de bine. [< lat. benignus, cf. fr. bénigne].

BENÍGN, -Ă adj. (despre boli) care nu dă complicații sau stări grave. (< lat. benignus, fr. bénigne)

BENÍGN ~ă (~i, ~e) 1) (despre boli, tumori etc.) Care nu prezintă gravitate; fără consecințe grave. 2) fig. Care este lipsit de gravitate, de intensitate; ușor; inofensiv. /<lat. benignus

benígn, -ă adj. (lat. benignus, d. bene, bine și gígnere, a produce. V. malign). Blînd, indulgent: caracter benign. Fără gravitate, ușor: friguri benigne. Care vindecă fără durere: remediŭ benign. Dulce, favorabil, plăcut: climă benignă. Adv. În mod benign.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

BENÍGN adj. (MED.) curabil, ușor, vindecabil. (Formă ~ a unei boli.)