3 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

benedictín, ~ă [At: ENC. AGR. / Pl: ~i, ~e / E: fr bénédictin] 1 smf Călugăr (sau călugăriță) din ordinul religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, în Italia, la Monte Cassino. 2 a Care aparține benedictinilor (1). 3 a Care se referă la benedictini. 4 a (Fig) Harnic. 5 sm (Îs) Muncă de - Muncă intelectuală intensă și de mare erudiție. 6 sf Băutură spirtoasă, fină, dulce, de culoare galbenă (preparată la început de benedictini).

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m., s. f., adj. 1. S. m. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, căruia îi aparțin mai multe congregații. 2. S. m. și f. Călugăr care face parte din acest ordin. 3. Adj. Care aparține benedictinilor (2), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 4. S. f. Lichior fin, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparat la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, subst., adj. 1. S. m. și f. Călugăr (sau călugăriță) din ordinul întemeiat de sf. Benedict de Nursia în secolul VI. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios, harnic, muncitor. 3. S. f. Băutură spirtoasă, fină, de culoare galbenă, cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Din fr. bénédictin.

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m. și f. Călugăr (sau călugăriță) făcînd parte dintr-un ordin călugăresc întemeiat în secolul al Vl-lea.

BENEDICTÍN, -Ă, benedictini, -e, s. m. și f. 1. Călugăr (sau călugăriță) dintr-un ordin călugăresc întemeiat în secolul al VI-lea. 2. (La f.) Băutură spirtoasă cu gust dulce (preparată la început de benedictini). – Fr. bénédictin.

BENEDICTÍN, -Ă s.m. și f. Călugăr(iță) dintr-un ordin călugăresc, întemeiat în sec. VI de Benedict de Nursia în mănăstirea de la Monte Cassino din Italia. // adj. Care aparține benedictinilor, referitor la benedictini. ♦ (Fig.) Laborios. [< fr. bénédictin].

BENEDICTÍN, -Ă I. s. m. f. călugăr(iță) dintr-un ordin catolic, care a desfășurat o susținută activitate în domeniul construcțiilor. ♦ muncă de ~ = muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată. II. adj. 1. care aparține benedictinilor. 2. (fig.) laborios, harnic, muncitor. (< fr. bénédiction)

BENEDICTÍN ~i m. Călugăr care face parte din ordinul întemeiat de către Benedict de Nursia, în sec. VI, în Italia. /<fr. bénédictin

benedictín, -ă s. Călugăr orĭ călugăriță catolică din ordinu Sfîntuluĭ Benedict. Fig. Erudit: e un adevărat benedictin.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

benedictín adj. m., s. m., pl. benedictíni; adj. f., s. f. benedictínă, pl. benedictíne

benedictín s. m., adj. m., pl. benedictíni; f. sg. benedictínă, g.-d. art. benedictínei, pl. benedictíne


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

BENEDICTÍN, -Ă (< fr.) s. m. și f., adj. 1. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în 529, la Montecassino (Italia) și căruia îi aparțin mai multe congregații: cistercieni, celestini etc. A numărat printre membrii săi erudiți ai ev. med., care au conservat pentru posteritate majoritatea operelor literare ale Greciei și Romei, munca lor stăruitoare devenind proverbială. 2. Adj. Care aparține benedictinilor (1), privitor la benedictini. ♦ Fig. Laborios. 3. Sf. Lichior fin, galben, cu gust dulce obținut prin macerarea în alcool etilic a unui amestec de plante aromate; preparat la început de benedictini (1).

Intrare: benedictin (adj.)
benedictin1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • benedictin
  • benedictinul
  • benedictinu‑
  • benedicti
  • benedictina
plural
  • benedictini
  • benedictinii
  • benedictine
  • benedictinele
genitiv-dativ singular
  • benedictin
  • benedictinului
  • benedictine
  • benedictinei
plural
  • benedictini
  • benedictinilor
  • benedictine
  • benedictinelor
vocativ singular
plural
Intrare: benedictin (ordin)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • benedictin
  • benedictinul
  • benedictinu‑
plural
  • benedictini
  • benedictinii
genitiv-dativ singular
  • benedictin
  • benedictinului
plural
  • benedictini
  • benedictinilor
vocativ singular
  • benedictinule
  • benedictine
plural
  • benedictinilor
Intrare: benedictin (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • benedictin
  • benedictinul
  • benedictinu‑
plural
  • benedictini
  • benedictinii
genitiv-dativ singular
  • benedictin
  • benedictinului
plural
  • benedictini
  • benedictinilor
vocativ singular
  • benedictinule
  • benedictine
plural
  • benedictinilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

benedictin (adj.)

etimologie:

benedictin (ordin)

  • 1. Ordin religios întemeiat de Benedict de Nursia în secolul VI, căruia îi aparțin mai multe congregații.
    surse: DEX '09

etimologie:

benedictin, -ă (persoană) benedictin benedictină

  • 1. Călugăr care face parte din acest ordin.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 1.1. Muncă de benedictin = muncă intelectuală minuțioasă și de lungă durată.
      surse: MDN '00

etimologie: