benedictin, ~ă [At: ENC. AGR. / Pl: ~i, ~e / E: fr bénédictin] 1 smf Călugăr (sau călugăriță) din ordinul religios întemeiat de Benedict de Nursia în sec. VI, în Italia, la Monte Cassino. 2 a Care aparține benedictinilor (1). 3 a Care se referă la benedictini. 4 a (Fig) Harnic. 5 sm (Îs) Muncă de - Muncă intelectuală intensă și de mare erudiție. 6 sf Băutură spirtoasă, fină, dulce, de culoare galbenă (preparată la început de benedictini).