4 intrări
51 de definiții

Explicative DEX

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.

BELEA, belele, s. f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din tc. belâ.

BELEA, belele, s. f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din tc. belâ.

băl, ~ă [At: ANON. CAR. / V: bel1 a, bală, bea2 sf, bâlă a / Pl: ~i, ~e / E: vsl вѣлъ] (Reg) 1 a (D. părul oamenilor) Blond. 2 a (D. oameni; îoc oacheș) Cu părul blond și cu fața albă. 3 a Frumos. 4 sf Iubită. 5 sf Lele. 6 a (D. animale; îoc negru) Care are corpul sau numai botul alb. 7 smf Animal cu corpul sau cu botul alb.

bea2 sf vz băl

bel1, ~ă a vz băl

belea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 339/7 / Pl: ~ele / E: tc belâ, cf satara-bela, urdu-belea] 1 Întâmplare neprevăzută care aduce necaz (și de care scapi greu) Si: pacoste, năpastă, (îvp) potcă, bucluc, (înv) lipcă, bacală, satara. 2 Persoană care provoacă neplăceri, încurcături. 3 (Îe) A da de ~ A avea o supărare, un necaz. 4 (Rar; pop) Menstruație.

biel[1] a vz băl

  1. Variantă care nu figurează la intrarea principală. — gall

băl, -ă adj. (reg.) 1 (despre oameni sau despre părul lor) Blond. 2 (despre animale, mai ales despre oi) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. • pl. -i, -e. /<sl. veche бала.

belea s.f (fam.) 1 Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care se scapă cu greutate; bucluc, pacoste. ◊ Expr. A (se) vîrî sau a (se) băga în (ori la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură. A da de belea sau a-și găsi beleaua (cu cineva), a-i cădea cuiva beleaua pe cap = a da de necaz, a o păți. A intra într-o belea v. intra. 2 Ființă care provoacă numai necazuri, neplăceri, încurcături. Omul ăsta e o mare belea. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) belea (pe cap) v. cădea. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (sau ți-ai, și-a etc.) căpătat v. zi. • pl. -ele. /<tc. belâ.

BĂL I. adj. 1 🐑 Se zice despre o oaie albă sau care are numai capul sau botul alb 2 Băn. Vacă ~ă, vacă albă Băn. Alb la față, bălaiu: Drag mi-a fost neicuța’l ~, De trei ani mă țiu cu el (HOD.). II. BĂLĂ sf. Băn. Mîndră, drăguță: Băla care-mi place mie, Gura ei strugur de vie (HOD.) [vsl. bélŭ] .

BĂLĂ 👉 BĂL.

BELEA (pl. -lele) sf. 1 Supărare, necaz, încurcătură, bocluc; proverb: capul să trăească, că belelele curg, a) omului îi e dat să aibă necazuri, de aceea trebue să fie cu răbdare, b) dacă omul e sănătos, trece prin toate necazurile și nu-i pasă; a băga pe cineva în ~, a-l băga într’o încurcătură care poate să-i atragă mari supărări; a da de ~, a o păți, a intra în încurcături, a-și atrage supărări; a-și găsi (sau a-și căpăta) beleaua, a-și atrage necazuri, supărări, a o păți 2 Lucru care-ți aduce supărare, necazuri, sarcină, povară: ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie ? (ALECS.) [tc. belá].

BELEAUA LUI COSTACHE, O TRAGE IORDACHE = Trage unul pentru greșala altuia.

CURGE (curg) vb. intr. 1 A mișca în direcțiunea povîrnișului (vorb. de lichide): are să mai curgă apă pe gîrlă 👉 APĂ; Și ploaia curge batjocoritoare Pe sdrențe vechi (VLAH.); Ⓟ: dacă nu curge, tot pică dacă nu e mult, tot mă aleg cu ceva: deși leafa mea nu e vre-o treabă mare, dar de nu curge tot pică (I.-GH.); Ⓕ: curgea graiul din gura lui ca mierea (ISP.) 2 A veni grămadă din toate părțile, a năpădi: pe cînd curgeau pe sensurile Dunării puhoaiele de barbari (VLAH.); cum se auzi de această hotărîre a împăratului, începură a ~ la pețitori (ISP.); din crăngile copacilor încep săgețile să curgă (VLAH.); au început a ~ furnicile cu droaia (CRG.); foile de zestre curgeau de la fel de fel de împărați (ISP.); Ⓟ: capul să trăiască, că belele curg 👉 BELEA 3 A picura, a se rostogoli pe obraz: îi curgeau lacrămile cît pumnul; se trudiră de curgeau sudorile de pe ei ca bobul (ODOB.) 4 A circula: sîngele curge în vinele noastre; Ⓕ: viață nouă curgea prin vine (GN.) 5 Ⓕ A face să curgă sînge, a fi pricina unui războiu, unei încăerări sîngeroase 6 A lăsa să iasă afară lichidul: vasul, oala, butoiul curge 7 Ⓕ A se revărsa: porțile zilei se deschid și, în valuri, curge lumina pe văi (VLAH.) [lat. currĕre].

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Ban., Transilv.) 1. (Despre oameni, în opoziție cu oacheș, smead) Blond; bălai, bălan. Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. 2. (Despre oi, mai rar despre boi, vaci, cîini sau cai; în opoziție cu lai) Alb pe tot corpul sau numai pe bot.

BELEA, belele, s. f. Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care scapi cu greu; necaz, neplăcere, încurcătură, daraveră, pacoste, bucluc. Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. ◊ Expr. A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. A (se) vîrî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. ♦ (Concretizat) Sarcină, povară. El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. ◊ (În glumă) Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Slav (v. sl. bĕlŭ „alb”).

BELEA, belele, s. f. Neplăcere, necaz, încurcătură, bucluc. ♦ (Concr.) Sarcină, povară. – Tc. belâ.

BĂL ~ă (~i, ~e) reg. (despre oi) Care este alb pe tot corpul sau numai pe bot. /<sl. bĕlu

BELEA ~ele f. fam. Situație complicată și neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ◊ A-și găsi ~eaua (a da de ~) a o păți (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá

băl a. 1. alb, vorbind de oi (în opozițiune cu laiu); 2. în Banat: frumos, mândru (în cântecele populare); 3. în Oltenia: bălă, lele, țărancă. [Slav. BIELŬ, alb].

bel a. Mold. V. băl.

beleà f. 1. nenorocire, supărare, încurcătură neașteptată: a da de belea, a-și găsi beleaua; 2. greutate, anevoie de suferit: nu pot scăpa de beleaua asta de om (v. popă belea, urdubelea). [Turc. BELÁ].

băl, bălă adj. pl. băĭ, băle (vsl. bĭelŭ, alb. V. bălaĭ, balcoș). Ban. Trans. vest. Bălaĭ.

beleá f. (turc. belá, ca merea d. mera). Nenorocire, supărare, încurcătură: a da de belea, a-ți găsi beleaŭa, a scăpa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

Ortografice DOOM

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei

băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle

belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei; pl. belele, art. belelele

băl adj. m., pl. băli; f. sg. bălă, pl. băle

belea s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei; pl. belele

Etimologice

belea (belele), s. f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Șeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.

Argou

a fi de beleaua lumii expr. a fi comic / excentric.

a vârî (pe cineva) în belea / în bucluc expr. a pricinui (cuiva) un necaz.

belea, belele s. f. 1. (pop.) necaz, ghinion. 2. (peior.) soție.

Sinonime

BĂL adj. v. bălai, bălan, blond, galben.

BĂLĂ s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.

BELEA s. v. ciclu, menstruație, period.

BELEA s. v. necaz.

băl adj.v. BĂLAI, BĂLAN, BLOND, GALBEN.

bălă s. v. AMANTĂ. CONCUBINĂ. IUBITĂ. PRIETENĂ.

belea s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

BELEA s. bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, pacostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

Arhaisme și regionalisme

BĂL adj. (Ban.) Bălan, blond, alb. Bĕl. Albus. AC, 330. Etimologie: sl. bĕlŭ. Vezi și băloi Cf. gălbeneț (2). adjectiv

bal, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. (înv.) 1. Alb. ■ (Oaie) cu lâna de culoare albă; alb curat. 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ■ (top.) Valea lui Băl, în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în râul Iza, la Săliștea de Sus. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuv. autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

bel, adj. v. băl („alb”).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup, 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea, 1924, I: 310). ♦ Valea lui Băl, toponim în Rohia; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza, la Săliște. – Din sl. bĕlŭ „alb” (DER, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, Brâncuș), din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb” (v. Pokorny, IEW, 118).

băl, bală, bălă, (bal, bel), adj. – (înv.) 1. Alb; (ref. la oi) cu lâna de culoare albă; alb curat (Precup 1926). 2. (ref. la culoarea părului) Bălai: „Maică, doi feciori mă cer, / Unu-i negru ș-altu băl” (Bârlea 1924 I: 310). Valea lui Băl, toponim în Rohia-Lăpuș; Băleasa, afluent al Izei, ce izvorăște sub vf. Ștefăniței și se varsă în Iza la Săliștea; Bălan, nume de familie provenit dintr-o poreclă sau un supranume („blond”). – Din sl. bĕlŭ „alb” (DA, DER); Cuvânt autohton (Hasdeu 1894, Brâncuși 1983) din radicalul i.-e *bhel „strălucitor, alb”.

Proverbe și cimilituri

Eu cu mintea mea dătei de belea.
(Se zice pentru cei ce vor să facă bine altuia și cad ei în primejdie.)

Unul îl lasă de ostenit și altul îl ia de odihnit.
(Arată silă piste silă spre angarare[1], ca la caii de poște.)

  1. Bir, corvoadă, belea.
Intrare: băl (adj.)
băl1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băl
  • bălul
  • bălu‑
  • bălă
  • băla
plural
  • băli
  • bălii
  • băle
  • bălele
genitiv-dativ singular
  • băl
  • bălului
  • băle
  • bălei
plural
  • băli
  • bălilor
  • băle
  • bălelor
vocativ singular — —
plural — —
biel adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biel
  • bielul
  • bielă
  • biela
plural
  • bieli
  • bielii
  • biele
  • bielele
genitiv-dativ singular
  • biel
  • bielului
  • biele
  • bielei
plural
  • bieli
  • bielilor
  • biele
  • bielelor
vocativ singular — —
plural — —
bal3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bal
  • balul
  • bală
  • bala
plural
  • bali
  • balii
  • bale
  • balele
genitiv-dativ singular
  • bal
  • balului
  • bale
  • balei
plural
  • bali
  • balilor
  • bale
  • balelor
vocativ singular — —
plural — —
bel2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bel
  • belul
  • belu‑
  • belă
  • bela
plural
  • beli
  • belii
  • bele
  • belele
genitiv-dativ singular
  • bel
  • belului
  • bele
  • belei
plural
  • beli
  • belilor
  • bele
  • belelor
vocativ singular — —
plural — —
bâlă2 (adj.) adjectiv feminin
adjectiv feminin (AF1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bâlă
  • bâla
plural
  • bâle
  • bâlele
genitiv-dativ singular
  • bâle
  • bâlei
plural
  • bâle
  • bâlelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: băl (animal)
băl2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • băl
  • bălul
  • bălu‑
plural
  • băli
  • bălii
genitiv-dativ singular
  • băl
  • bălului
plural
  • băli
  • bălilor
vocativ singular —
plural —
biel adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • biel
  • bielul
  • bielă
  • biela
plural
  • bieli
  • bielii
  • biele
  • bielele
genitiv-dativ singular
  • biel
  • bielului
  • biele
  • bielei
plural
  • bieli
  • bielilor
  • biele
  • bielelor
vocativ singular — —
plural — —
bal3 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bal
  • balul
  • bală
  • bala
plural
  • bali
  • balii
  • bale
  • balele
genitiv-dativ singular
  • bal
  • balului
  • bale
  • balei
plural
  • bali
  • balilor
  • bale
  • balelor
vocativ singular — —
plural — —
bel2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bel
  • belul
  • belu‑
  • belă
  • bela
plural
  • beli
  • belii
  • bele
  • belele
genitiv-dativ singular
  • bel
  • belului
  • bele
  • belei
plural
  • beli
  • belilor
  • bele
  • belelor
vocativ singular — —
plural — —
Intrare: bălă
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bălă
  • băla
plural
  • băle
  • bălele
genitiv-dativ singular
  • băle
  • bălei
plural
  • băle
  • bălelor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bală
  • bala
plural
  • bale
  • balele
genitiv-dativ singular
  • bale
  • balei
plural
  • bale
  • balelor
vocativ singular —
plural —
bea3 (s.f.) substantiv feminin
substantiv feminin (F151)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bea
  • beaua
plural
  • bele
  • belele
genitiv-dativ singular
  • bele
  • belei
plural
  • bele
  • belelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: belea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belea
  • beleaua
plural
  • belele
  • belelele
genitiv-dativ singular
  • belele
  • belelei
plural
  • belele
  • belelelor
vocativ singular —
plural —
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

băl, bălăadjectiv

regional
  • 1. Despre oameni sau părul lor: blond, bălai, bălan, galben. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
    • format_quote Frunză verde calapăr, Doi voinici, maică, mă cer: Unu-i negru, unu-i băl. Frunză verde de măr dulce, După băl, maică, m-aș duce. HODOȘ, P. P. 186. DLRLC
  • 2. (Despre oameni) Cu părul blond și cu fața albă. MDA2
    antonime: oacheș
  • 3. Frumos. MDA2 DEXI
    sinonime: frumos
  • 4. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC
    antonime: negru
etimologie:

bălă, bălesubstantiv feminin

regional
etimologie:

băl, bălisubstantiv masculin

  • 1. Animal alb pe tot corpul sau numai pe bot. MDA2
etimologie:

belea, belelesubstantiv feminin

  • 1. familiar Întâmplare neprevăzută care aduce necaz. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM NODEX
    • format_quote Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. DLRLC
    • format_quote Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. DLRLC
    • format_quote Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. DLRLC
    • format_quote De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. DLRLC
    • 1.1. concretizat Lucru care-ți aduce supărare, necazuri. CADE DLRLC DLRM
      • format_quote El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. DLRLC
      • format_quote glumeț Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103. DLRLC
      • format_quote Ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie? (ALECS.) CADE
    • 1.2. Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98
      • format_quote Omul ăsta e o mare belea. DEXI
    • chat_bubble expresie A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: păți
      • format_quote Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. DLRLC
      • format_quote Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. DLRLC
      • format_quote Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. DLRLC
    • chat_bubble expresie A (se) vârî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. DEXI CADE DLRLC
      • format_quote Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. DLRLC
      • format_quote La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. DLRLC
    • chat_bubble expresie A intra într-o belea. DEXI
    • chat_bubble expresie Capul să trăiască, că belelele curg = omului îi e dat să aibă necazuri, de aceea trebuie să fie cu răbdare. CADE
    • chat_bubble expresie Capul să trăiască, că belelele curg = dacă omul e sănătos, trece prin toate necazurile și nu-i pasă. CADE
    • chat_bubble expresie Beleaua lui Costache, o trage Iordache = trage unul pentru greșeala altuia. CADE
  • 2. rar popular Menstruație. MDA2
    sinonime: menstruație
etimologie:
  • limba turcă belâ DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRM NODEX

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Exemple de pronunție a termenului „belele” (9 clipuri)
Clipul 1 / 9