4 intrări

54 de definiții

din care

Explicative DEX

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f., adj. 1. (Nume dat, în Antichitate, de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare. 2. (La m. pl.) (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

BARBARIE, (2) barbarii, s. f. 1. Stare primitivă de dezvoltare social-culturală. 2. Concepție, atitudine, comportare care dovedesc lipsă de respect, dispreț sau ură față de cultură și de civilizație; (concr.) faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. – Din fr. barbarie, lat. barbaria.

BĂRBĂRIE s. f. (Rar) Barbă mare, stufoasă. ♦ Fig. Bătrân bărbos. – Barbă + suf. -ărie.

barbar, ~ă [At: PSALT. SCH. 379 / V: (înv) varvar, ~ă / E: lat barbarus, -a, -um] 1-2 smf, a (Ant; d. oameni) (Persoană) care nu face parte din civilizația greco-romană. 3-4 smf, a (Persoană) care vorbește altă limbă. 5-6 smf, a (Înv) (Om) păgân. 7-8 smf, a (Înv) (Om) incult. 9-10 smf, a (Persoană) fără rafinament. 11-12 smf, a (Om) grosolan. 13-14 av, a (Într-un mod) crud.

barbarie sf [At: GCR II, 184 / V: (înv) varva~, vărvăr~ / Pl: ~ii / E: fr barbarie] 1 Stare de inferioritate a unei grupări sociale în ceea ce privește civilizația și cultura Si: (înv) barbarism (1). 2 Sălbăticie. 3-8 Concepție, atitudine, comportare care dovedesc (lipsă de respect), dispreț sau (ură) față de cultură și de civilizație. 9-11 Faptă care rezultă din barbarie (3-5).

bărbărie sfs [At: CARAGIALE, S. 16 / E: barbă + -ărie] 1 Barbă mare și stufoasă. 2 (Fig) Bătrân bărbos.

barbár, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. (în antic.) Nume dat de vechii greci și romani celui care nu era grec sau roman. 2 s.m. (la pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care aparținea fiecăruia dintre aceste popoare. 3 s.m., s.f., adj. (Om) păgîn. 4 s.m., s.f., adj. Fig. (Persoană) care se comportă necivilizat, care are purtări grosolane, care este incapabilă de a înțelege cultura; (om) crud, sălbatic, grosolan. ◆ (adj.; despre fapte, manifestări, atitudini etc. ale oamenilor) Care exprimă, trădează cruzime, sălbăticie, lipsă de civilizație. A apreciat că purtarea lui cu animalele este barbară. ◆ (adv.) În mod crud, sălbatic, grosolan. L-a bătut barbar. • acc. și bárbar. pl. -i, -e. /<fr. barbare, lat. barbărus, -a, -um, barbaricus, ngr. βαρβαρ, βαρβαρθσ.

barbarie s.f. 1 Stare rudimentară de dezvoltare socială și culturală în care se află un popor, un grup de oameni, un om; (înv.) barbarism. ◆ Sălbăticie. 2 Concepție, atitudine, comportare etc. care arată lipsă de respect, dispreț, ură față de cultură și civilizație. ◆ Concr. Faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. • pl. -ii. g.-d. -iei. /<fr. barbarie, lat. barbaria.

bărbărie s.f. (pop.) 1 Barbă mare. 2 Fig. Bărbat (bătrîn) bărbos. • pl. -ii. g. -d. -iei. / barbă + -ărie.

*BARBAR, -A adj. sm. f. 1 Născut într’o țară ale cărei legi și obiceiuri au rămas încă în stare aproape sălbatică, nepotrivite cu acelea ale popoarelor civilizate 2 Crud, sălbatic, fără milă [fr. < lat.].

*BARBARIE sf. 1 Starea în care se află o țară barbară, un om barbar 2 Faptă barbară, apucături sălbatice, cruzime, sălbăticie, neomenie [fr.].

BĂRBĂRIE sf. iron. Bătrîn bărbos; babalîc: întreabă pe... bărbăria de Baștea... cum se strînge averea (JIP.) barbă.

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

BARBARIE, barbarii, s. f. 1. Stare primitivă de dezvoltare social-culturală. 2. Concepție, atitudine, comportare care dovedesc lipsă de respect, dispreț sau ură față de cultură și de civilizație; (concr.) faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. – Din fr. barbarie, lat. barbaria.

BĂRBĂRIE s. f. Barbă mare, stufoasă. ♦ Fig. Bătrân bărbos. – Barbă + suf. -ărie.

BARBAR, -Ă, barbari -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație de origine străină și pe care ei o considerau inferioară din punct de vedere cultural. 2. (La m. pl.) Nume dat de istoricii burghezi popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (și la sg., rar) persoană făcînd parte dintr-un asemenea popor. La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91. 3. Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, crudă, sălbatică, neomenoasă. S-au purtat ca niște barbari, vorbind și rîzînd tare. PAS, L. I 111. ◊ (Adjectival, despre oameni sau manifestări ale lor) Bombardamente barbare. – Accentuat și: barbar.

BARBARIE, barbarii, s. f. 1. Stare rudimentară de dezvoltare social-culturală în care se află un om sau un popor. 2. Concepție, atitudine, comportare a unui om sau a unui popor dovedind lipsă de respect față de cultură și civilizație; (concretizat) faptă dovedind o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. Uniunea Sovietică a salvat omenirea și civilizația de barbaria fascistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 514. Ciocanele spărgeau catacombele romanilor... iar cu piatra ei pavelau (= pavau) ulițile Galaților! Bietul meu arheolog încremeni la vederea unei asemenea barbarii. NEGRUZZI, S. I 203.

BĂRBĂRIE s. f. Barbă mare, stufoasă. Foarfece-n mînă lua Și pe Radu-l speria Să-i taie bărbăria. TEODORESCU, P. P. 599. ♦ Fig. Om bărbos. Ce-ți spuse bărbăria de popă? CARAGIALE, S. 16.

BARBAR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație străină și pe care ei o considerau pe o treaptă de cultură inferioară. 2. (La m. pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (la sg.) persoană făcînd parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, sălbatică. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).

BARBARIE, barbarii, s. f. 1. Stare rudimentară de dezvoltare social-culturală în care se află un om sau un popor. 2. Concepție, atitudine, comportare a unui om sau a unui popor, dovedind lipsă de respect față de cultură și civilizație; (concr.) faptă dovedind o asemenea concepție; cruzime, sălbăticie. – Fr. babarie (lat. lit. barbaria).

BĂRBĂRIE s. f. Barbă mare, stufoasă. ♦ Fig. Om bărbos. – Din barbă + suf. -ărie.

BARBAR, -Ă s.m. și f. 1. Nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparține unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. și barbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare].

BARBARIE s.f. 1. Stadiu de civilizație înapoiată în care se află un popor, un grup, un om etc.; înapoiere, sălbăticie. 2. Lipsă de respect pentru cultură și civilizație; faptă, atitudine în care se reflectă o asemenea concepție; sălbăticie, grozăvie, cruzime, neomenie. [Gen. -iei. / cf. lat. barbaria, fr. barbarie].

BARBAR, -Ă s. m. f. 1. nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine. 2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparținând unui asemenea popor. 3. (fig.; și adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. ◊ (adv.) în mod crud, sălbatic. (< fr. barbare, lat. barbarus)

BARBARIE s. f. 1. stadiu de civilizație înapoiată în care se află un popor, un grup, un om. 2. lipsă de respect pentru cultură și civilizație; faptă, atitudine în care se reflectă o asemenea concepție; sălbăticie, cruzime, neomenie. (< fr. barbarie, lat. barbaria)

BARBAR1 ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care ține de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) și substantival fig. Care vădește lipsa de respect față de cultură și civilizație; sălbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare

BARBAR2 ~i m. 1) (în antichitate) Nume dat de greci și de romani celor care aparțineau unei populații străine. 2) la pl. Nume dat popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu. 3) Individ care aparținea unui asemenea popor. 4) fig. Persoană care se comportă în mod necivilizat. /<lat. barbarus, fr. barbare

BARBARIE ~i f. 1) Stare de înapoiere social-economică și culturală a unui popor. 2) Comportare de barbar; sălbăticie. 3) Crimă odioasă, născută din ură și dispreț față de cultură și civilizație. [Art. barbaria; G.-D. barbariei; Sil. -ri-e] /<fr. barbarie, lat. barbaria

barbar a. și m. 1. străin de cultură, necivilizat: popor barbar; 2. crud, neomenos: inimă barbară; 3. incult, necorect: stil barbar.

Barbari pl. nume dat popoarelor sălbatice, cari deteră năvală în Imperiul roman (secolul VI-V d. Cr.). Principalele fură in Galia: Burgunzi, Alani, Franci și Alamani; în Italia: Vizigoți și Ostrogoți; în Spania și Africa: Vandali; în țările române: Goți (250-376), Gepizi (450), Huni (374-453), Slavi (sec. V), Avari (555), Bulgari (660-679), Unguri (830), Pecenegi (894-1122), Cumani (1050-1241) și Mongoli (sec. XIII).

barbarie f. 1. starea omului barbar; 2. cruzime, neomenie.

*bárbar, -ă adj. (lat. bárbarus, d. vgr. bárbaros). Străin de cultură, necivilizat: popor barbar. Fig. Crud, neomenos: inimă barbară. Impropriŭ, urît: termin barbar. Urît, aspru: limbă barbară. M. pl. Popoarele necivilizate care au năvălit în imperiu roman și în alte țări, ca Huniĭ Unguriĭ, Bulgariĭ, Tătariĭ ș.a. Adv. S’a purtat barbar. – Fals -ár (după fr.). Vechĭ. Azĭ. pop. várvar (după ngr.), crud, neomenos.

*barbaríe f. (d. barbar saŭ fr. barbarie). Necivilizațiune. Fig. Cruzime, neomenie. – Vechĭ azĭ pop., varvarie (d. varvar). La Beld. (1117) varvarlîc (cu sufixu turc. -lîc) n., pl. urĭ.

varvarlîc, V. barbarie.

Ortografice DOOM

barbar adj. m., s. m., pl. barbari; adj. f., s. f. barba, pl. barbare

barbarie s. f., art. barbaria, g.-d. art. barbariei; (fapte) pl. barbarii, art. barbariile (desp. -ri-i-)

bărbărie (rar) s. f., art. bărbăria, g.-d. bărbării, art. bărbăriei

barbar adj. m., s. m., pl. barbari; adj. f., s. f. barbară, pl. barbare

barbarie s. f., art. barbaria, g.-d. art. barbariei; (fapte) pl. barbarii, art. barbariile

bărbărie (rar) s. f., art. bărbăria, g.-d. bărbării, art. bărbăriei

barbar s. m., pl. barbari

barbarie (lipsă de civilizație, faptă) s. f., art. barbaria, g.-d. art. barbariei; (fapte) pl. barbarii, art. barbariile

bărbărie (barbă mare) s. f., art. bărbăria, g.-d. bărbării, art. bărbăriei

Etimologice

barbar (barbară), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar.Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuși, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s. f.; barbarism, s. n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud).

Jargon

orgue de barbarie v. mecanice, instrumente.

Sinonime

BARBAR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)

BARBARIE s. 1. primitivism, primitivitate, sălbăticie, (înv.) barbarism, sălbătăciune, sălbăticime. (Triburi aflate în stadiul ~.) 2. v. răutate.

BĂRBĂRIE s. v. bărboaie, bărboi.

BARBAR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. aprig, aspru, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Un om ~; se poartă ~.) 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)

BARBARIE s. 1. primitivism, primitivitate, sălbăticie, (înv.) barbarism, sălbătăciune, sălbăticime. (Triburi aflate in stadiul ~.) 2. asprime, brutalitate, cruzime, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) clinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.)

bărbărie s. v. BĂRBOAIE. BĂRBOI.

Antonime

Barbarie ≠ civilizație

Intrare: barbar (adj.)
barbar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbar
  • barbarul
  • barbaru‑
  • barba
  • barbara
plural
  • barbari
  • barbarii
  • barbare
  • barbarele
genitiv-dativ singular
  • barbar
  • barbarului
  • barbare
  • barbarei
plural
  • barbari
  • barbarilor
  • barbare
  • barbarelor
vocativ singular
plural
Intrare: barbar (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbar
  • barbarul
  • barbaru‑
plural
  • barbari
  • barbarii
genitiv-dativ singular
  • barbar
  • barbarului
plural
  • barbari
  • barbarilor
vocativ singular
  • barbarule
  • barbare
plural
  • barbarilor
Intrare: barbarie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbarie
  • barbaria
plural
  • barbarii
  • barbariile
genitiv-dativ singular
  • barbarii
  • barbariei
plural
  • barbarii
  • barbariilor
vocativ singular
plural
Intrare: bărbărie
substantiv feminin (F134)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bărbărie
  • bărbăria
plural
genitiv-dativ singular
  • bărbării
  • bărbăriei
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

barbar, barbarisubstantiv masculin
barba, barbaresubstantiv feminin
barbar, barbaadjectiv

  • 1. în Antichitate (Nume dat de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
    • 1.1. (Persoană) care vorbește altă limbă. MDA2
  • 2. substantiv masculin (la) plural (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa. DEX '09 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
    • 2.1. (la) singular Persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. DEX '09 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
      • format_quote La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91. DLRLC
  • 3. figurat (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane, fără rafinament. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
    • format_quote S-au purtat ca niște barbari, vorbind și rîzînd tare. PAS, L. I 111. DLRLC
    • format_quote A apreciat că purtarea lui cu animalele este barbară. DEXI
    • diferențiere Născut într-o țară ale cărei legi și obiceiuri au rămas încă în stare aproape sălbatică, nepotrivite cu acelea ale popoarelor civilizate. CADE
    • 3.1. (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. DEX '09 CADE DEX '98 DLRLC DN MDN '00 NODEX
      • format_quote Bombardamente barbare. DLRLC
    • 3.2. (și) adverbial În mod crud, sălbatic, grosolan. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 MDN '00
      • format_quote L-a bătut barbar. DEXI
  • 4. (Om) păgân. MDA2 DEXI
  • 5. (Om) incult. MDA2
    sinonime: incult
  • 6. (și) adjectival Care ține de barbari (1.) (2.); propriu barbarilor. NODEX
  • comentariu Accentuat și: barbar. DLRLC DN
etimologie:
  • limba franceză barbare DEX '09 DEXI CADE DEX '98 DLRM DN MDN '00 NODEX
  • limba latină barbarus DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM DN MDN '00 NODEX

barbarie, barbariisubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Stare primitivă de dezvoltare social-culturală. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DEX '96 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
  • 2. Concepție, atitudine, comportare care dovedesc lipsă de respect, dispreț sau ură față de cultură și de civilizație. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
    • 2.1. concretizat Faptă care rezultă dintr-o asemenea concepție. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM DN MDN '00 NODEX
      • format_quote Uniunea Sovietică a salvat omenirea și civilizația de barbaria fascistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 514. DLRLC
      • format_quote Ciocanele spărgeau catacombele romanilor... iar cu piatra ei pavelau (= pavau) ulițile Galaților! Bietul meu arheolog încremeni la vederea unei asemenea barbarii. NEGRUZZI, S. I 203. DLRLC
etimologie:
  • limba franceză barbarie DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRM DN MDN '00 NODEX
  • limba latină barbaria DEX '09 DEXI DEX '98 DLRM DN MDN '00 NODEX

bărbăriesubstantiv feminin

  • 1. Barbă mare, stufoasă. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRLC DLRM
    • format_quote Foarfece-n mînă lua Și pe Radu-l speria Să-i taie bărbăria. TEODORESCU, P. P. 599. DLRLC
    • 1.1. figurat Bătrân bărbos. DEX '09 MDA2 DEXI CADE DEX '98 DLRLC DLRM
      • format_quote Ce-ți spuse bărbăria de popă? CARAGIALE, S. 16. DLRLC
      • format_quote Întreabă pe... bărbăria de Baștea... cum se strînge averea. (JIP.) CADE
etimologie:
  • Barbă + -ărie. DEX '09 MDA2 DEXI DEX '98 DLRM

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.