16 definiții pentru barbar (adj.)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

barbár, ~ă [At: PSALT. SCH. 379 / V: (înv) varvar, ~ă / E: lat barbarus, -a, -um] 1-2 smf, a (Ant; d. oameni) (Persoană) care nu face parte din civilizația greco-romană. 3-4 smf, a (Persoană) care vorbește altă limbă. 5-6 smf, a (Înv) (Om) păgân. 7-8 smf, a (Înv) (Om) incult. 9-10 smf, a (Persoană) fără rafinament. 11-12 smf, a (Om) grosolan. 13-14 av, a (Într-un mod) crud.

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f., adj. 1. (Nume dat, în Antichitate, de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare. 2. (La m. pl.) (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat, în antichitate, de greci și de romani oricui nu era grec sau roman. 2. (La m. pl.) Nume generic pentru popoarele care au năvălit la începutul evului mediu în Europa; (și la sg.) persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană necivilizată, cu purtări grosolane. ♦ Persoană cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică. ♦ (Adverbial) În mod crud, sălbatic, grosolan. – Din fr. barbare, lat. barbarus.

BARBÁR, -Ă, barbari -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație de origine străină și pe care ei o considerau inferioară din punct de vedere cultural. 2. (La m. pl.) Nume dat de istoricii burghezi popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (și la sg., rar) persoană făcînd parte dintr-un asemenea popor. La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91. 3. Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, crudă, sălbatică, neomenoasă. S-au purtat ca niște barbari, vorbind și rîzînd tare. PAS, L. I 111. ◊ (Adjectival, despre oameni sau manifestări ale lor) Bombardamente barbare. – Accentuat și: bárbar.

BARBÁR, -Ă, barbari, -e, s. m. și f. 1. Nume dat în antichitate de greci și de romani oricărei persoane care făcea parte dintr-o populație străină și pe care ei o considerau pe o treaptă de cultură inferioară. 2. (La m. pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care s-au așezat, la începutul evului mediu, în Europa; (la sg.) persoană făcând parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoană care se comportă în mod necivilizat, care are o purtare grosolană, sălbatică. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).

BARBÁR, -Ă s.m. și f. 1. Nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine care nu vorbea latina sau greaca; străin. 2. (La pl.) Nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Imperiul roman în primele secole ale erei noastre; (la sg.; rar) individ care aparține unui asemenea popor. 3. (Fig.; adesea adj.) Om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. [Acc. și bárbar. / < lat. barbarus, gr. barbaros – străin, cf. fr. barbare].

BARBÁR, -Ă s. m. f. 1. nume dat de greci și romani oricărui individ care aparținea unei populații străine. 2. (pl.) nume dat în trecut popoarelor migratoare care au invadat Europa la începutul evului mediu; (sg.) individ aparținând unui asemenea popor. 3. (fig.; și adj.) om crud, sălbatic, necivilizat; grosolan. ◊ (adv.) în mod crud, sălbatic. (< fr. barbare, lat. barbarus)

BARBÁR1 ~ă (~i, ~e) 1) și adverbial Care ține de barbari; propriu barbarilor. Triburi ~e. 3) și substantival (despre persoane) Care este lipsit de milă; crud; nemilos; sălbatic. Purtare ~ă. 3) și substantival fig. Care vădește lipsa de respect față de cultură și civilizație; sălbatic. /<lat. barbarus, fr. barbare

barbar a. și m. 1. străin de cultură, necivilizat: popor barbar; 2. crud, neomenos: inimă barbară; 3. incult, necorect: stil barbar.

*bárbar, -ă adj. (lat. bárbarus, d. vgr. bárbaros). Străin de cultură, necivilizat: popor barbar. Fig. Crud, neomenos: inimă barbară. Impropriŭ, urît: termin barbar. Urît, aspru: limbă barbară. M. pl. Popoarele necivilizate care au năvălit în imperiu roman și în alte țări, ca Huniĭ Unguriĭ, Bulgariĭ, Tătariĭ ș.a. Adv. S’a purtat barbar. – Fals -ár (după fr.). Vechĭ. Azĭ. pop. várvar (după ngr.), crud, neomenos.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

barbár adj. m., s. m., pl. barbári; adj. f., s. f. barbáră, pl. barbáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BARBÁR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. v. rău. 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)

BARBAR adj., adv. 1. adj. primitiv, sălbatic, (înv.) sireap, varvar, vărvăresc. (Triburi, neamuri ~.) 2. adj., adv. aprig, aspru, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Un om ~; se poartă ~.) 3. adj. crud, feroce, inuman, nemilos, neomenos, sălbatic, (înv.) vărvăresc, (fig.) dur. (Un procedeu ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

barbár (barbáră), adj. – Sălbatic, crud. – Var. (înv.) varvar.Mr. varvar. Fr. barbare, din lat. barbarus. În forma sa mai veche, totuși, apare în rom. din sec. XVI, din gr. βάρβαρος, sau din rezultatul ei sl., varŭvarŭ. Der. barbarie, s. f.; barbarism, s. n.; barbariza, v.b. (a aduce în stare de barbarie); varvar(ic)esc, adj. (barbar, crud).

Intrare: barbar (adj.)
barbar1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • barbar
  • barbarul
  • barbaru‑
  • barba
  • barbara
plural
  • barbari
  • barbarii
  • barbare
  • barbarele
genitiv-dativ singular
  • barbar
  • barbarului
  • barbare
  • barbarei
plural
  • barbari
  • barbarilor
  • barbare
  • barbarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

barbar, -ă barbar (2) barbară

  • 1. în Antichitate (Nume dat de greci și de romani celor) care aparțineau altor popoare.
    surse: DEX '09 DLRLC DN sinonime: străin
  • 2. substantiv masculin (la) plural (Nume generic dat popoarelor) care au migrat la începutul Evului Mediu în Europa.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
    • 2.1. (la) singular Persoană care făcea parte dintr-un asemenea popor.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • La ce-ai venit, regină, aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? EMINESCU, O. I 91.
        surse: DLRLC
  • 3. figurat (Persoană) necivilizată, cu purtări grosolane.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • S-au purtat ca niște barbari, vorbind și rîzînd tare. PAS, L. I 111.
      surse: DLRLC
    • 3.1. (Persoană) cu atitudine și comportare inumană, crudă, sălbatică.
      surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
      exemple
      • Bombardamente barbare.
        surse: DLRLC
    • 3.2. (și) adverbial În mod crud, sălbatic, grosolan.
      surse: DEX '09 DEX '98 MDN '00
  • comentariu Accentuat și: barbar.
    surse: DLRLC DN

etimologie: