înapoiere sf [At: MAIORESCU, D. I, 145 / Pl: ~ri / E: înapoia¹] 1 Restituire. 2 Revenire la locul din care s-a plecat. 3 Împiedicare a cuiva să muncească. 4 Împiedicare a cuiva să-și dezvolte inteligența. 5 (Îs) ~ mintală Dezvoltare mintală inferioară a unui individ, față de vârsta pe care o are. 6 (Îas) Insuficientă dezvoltare psihică și intelectuală a unui individ. 7 Rămânere în urmă din punct de vedere politic, social, cultural, economic etc. 8 (Fig) Retrogradare. 9 (Fig) Regres. 10 (Fig) Disprețuire. 11 (Fig) Umilire.

ÎNAPOIERE, înapoieri, s. f. Acțiunea de a (se) înapoia. 1. Restituire. 2. Întoarcere, revenire. La înapoiere n-a mai găsit pe nimeni. 3. Fig. Stare înapoiată, rămînere în urmă (în dezvoltare, în concepții etc.); p. ext. regres.

ÎNAPOIERE ~i f. 1) v. A ÎNAPOIA și A SE ÎNAPOIA. 2) Rămânere în urmă. ~ economică. ◊ ~ mintală stare a unei persoane slab dezvoltate mintal. /v. a înapoia

înapoiere f. acțiunea de a (se) înapoia: 1. restituțiune; 2. întoarcere: după înapoierea lui; 3. fig. regres.

înapoĭére f. Acțiunea de a da înapoĭ, restituire: înapoĭerea uneĭ datoriĭ. Fig. Starea omuluĭ rămas înapoĭ cu cultura saŭ cu ideile. – Cu înț. de „înturnare, întoarcere din călătorie” e abs. fals!

înapoiere (desp. î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoierii; pl. înapoieri

!înapoiere (î-na-/în-a-) s. f., g.-d. art. înapoierii; pl. înapoieri

înapoiere s. f. (sil. mf. în-), g.-d. art. înapoierii; pl. înapoieri

înapoiez, -ind ger., -iere inf. s.

ÎNAPOIERE s. 1. v. rambursare. 2. redare, restituire. (~ bunurilor luate cuiva.) 3. v. întoarcere.

ÎNAPOIERE s. 1. rambursare, restituire, (rar) restituție, (pop.) întoarcere, (înv.) ramburs, reînturnare. (~ unei datorii.) 2. redare, restituire. (~ bunurilor luate cuiva.) 3. întoarcere, revenire, venire, (pop.) înturnare, înturnat. (După ~ lui acasă.)