cruzime sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~mi / E: crud + -ime] 1 (Înv) Nedezvoltare. 2 Ferocitate. 3-4 Atitudine sau faptă crudă.

CRUZIME, cruzimi, s. f. Purtare, atitudine, faptă crudă, lipsă de milă, de omenie; ferocitate, barbarie. Zîmbetul i se ștergea încetișor de pe fața rotundă făcînd loc cruzimii și fricii. DUMITRIU, V. L. 41. Descoperi deodată cruzimea oamenilor și mizeriile vieții. BART, E. 305. Cruzimea voastră de păgîni Pe drumuri ne aruncă, cînd sîntem bolnavi ori bătrîni. NECULUȚĂ, Ț. D. 115.

CRUZIME ~i f. Caracter crud; faptă sau purtare crudă. [Art. cruzimea; G.-D. cruzimii] /crud + suf. ~ime

cruzime f. 1. pornire rea de a face să sufere pe alții; 2. faptă crudă.

cruzíme f. (d. crud). Ferocitate, barbarie, neomenie. V. cruditate.

cruzime s. f., g.-d. art. cruzimii; pl. cruzimi

cruzime s. f., g.-d. art. cruzimii; pl. cruzimi

cruzime s. f., g.-d. art. cruzimii; pl. cruzimi

CRUZIME s. v. răutate.

CRUZIME s. asprime, barbarie, brutalitate, ferocitate, neîndurare, neomenie, răutate, sălbăticie, violență, vitregie, (rar) nemilă, nemilostivire, (pop.) cîinie, cîinoșenie, (înv. și reg.) năsilnicie, (înv.) crîncenie, cruzie, cumpliciune, cumplire, grozăvie, neomenire, răiciune, sălbătăcime, sălbăticiune, sirepie, varvarie, (fig.) duritate. (~ purtării cuiva.)

Cruzime ≠ blândețe, milă, tandrețe