9 definiții pentru bântuială


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

BÂNTUIÁLĂ, băntuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.

bântuia sf [At: (a. 1654), ap. HEM. 3213 / V: (înv) ~uea / P: ~tu-ia~ / Pl: ~ieli, (înv) ~iele / E: bântui + -eală] 1 (Pop) Bântuire (1). 2 (Înv; îlav) Fără nici o ~ în bună voie, nesupărat de nimeni. 3 (Înv) Jaf, pustiire (din partea dușmanilor) Si: bântuire (4). 4 (Înv) Încercare. 5 (Înv) Ispită.

BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.

BÂNTUIÁLĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz, vătămare. Să le păzească de orice răutăți și bântuieli (ISPIRESCU). – Din bântui + suf. -eală.

bântueală f. starea celui bântuit: stricăciune, pagubă mare.

bîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a bîntui și rezultatu eĭ (perdere, pagubă). Ispită (Bibl. 1688).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

bântuiálă (fam.) s. f., g.-d. art. bântuiélii; pl. bântuiéli

bântuiálă s. f., g.-d. art. bântuiélii; pl. bântuiéli

Intrare: bântuială
bântuială substantiv feminin
substantiv feminin (F58)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • bântuia
  • bântuiala
plural
  • bântuieli
  • bântuielile
genitiv-dativ singular
  • bântuieli
  • bântuielii
plural
  • bântuieli
  • bântuielilor
vocativ singular
plural

bântuială

etimologie:

  • Bântui + sufix -eală.
    surse: DEX '09