opțiuni

2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei. – V. atesta.

atestare sf [At: (sec. XIX) URICARIUL X, 375 / Pl: ~tări / E: atesta] 1 Confirmare. 2 Depunere a unei mărturii Si: atestat1 (2), atestăluire (2), atestăluit1. 3 Dovedire a existenței unui obiect Si: atestat1 (3), atestăluire (3), atestăluit1. 4 Apariție într-un text Si: atestat1 (4), atestăluire (4), atestăluit1 (4). 5 Confirmare a cuiva într-o anumită funcție sau calitate Si: atestat1 (5), atestăluire, atestăluit1 (5).

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie scrisă sau orală, dovadă; confirmare.

ATESTÁRE, atestări, s. f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie, dovadă.

ATESTÁRE s.f. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei; mărturie, dovadă. ♦ Prezență a unui cuvânt într-un text scris, mărturie a existenței sale în limbă. [<atesta].

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a confirma un adevăr. ♦ A exista în scris. ♦ A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc. – Din fr. attester, lat. attestari.

atesta vt [At: ALEXANDRESCU, M. 161 / Pzi: atest și -téz / E: fr attester, lat attestari] 1 A confirma 2 A depune mărturie. 3 A dovedi că ceva există. 4 A figura într-un text. 5 A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate.

ATESTÁ, atest, vb. I. Tranz. A face dovada, a dovedi; a confirma. Diferitele specii [de sturzi]... sînt foarte mîncăcioase: însuși Orațiu ne-o atestă. ODOBESCU, S. III 27. ♦ A dovedi existența unui lucru. Termeni atestați în documente vechi. Cuvînt atestat în formă regională.

ATESTÁ, atést, vb. I. Tranz. A face dovada; a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi existența unui lucru. – Fr. attester (lat. lit. attestari).

ATESTÁ vb. I. tr. A face dovadă, a dovedi; a confirma. ♦ A dovedi că ceva există; (la pasiv) a figura într-un text. ♦ A confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. [P.i. atést, 3,6 -tă. / < fr. attester, cf. lat. attestari < testis – martor].

ATESTÁ vb. tr. 1. a dovedi, a confirma. ◊ a exista, a figura într-un text. 2. a confirma pe cineva într-o anumită funcție sau calitate. (< fr. attester, lat. attestari)

A ATESTÁ atést tranz. 1) A dovedi prin raționamente sau prin fapte concrete; a arăta; a proba; a demonstra. ~ semnătura. 2) A întâlni într-un text. 3) (cadre didactice, cercetători științifici etc.) A confirma într-o funcție sau într-un post, stabilind gradul de pregătire profesională. /<fr. attester, lat. attestari

atestà v. 1. a asigura, a încredința despre adevărul unui lucru; 2. a lua de martor.

*atést și -éz, a -á v. tr. (lat. attestari, d. testis, martur. V. contest). Certific, asigur, dovedesc: a atesta un fapt.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

atestáre s. f., g.-d. art. atestắrii; pl. atestắri

atestáre s. f., g.-d. art. atestării; pl. atestări

atestá (a ~) vb., ind. prez. 3 atéstă

atestá vb., ind. prez. 1 sg. atést, 3 sg. și pl. atéstă

atesta (ind. prez. 1 sg. atest)

atest.

arată toate definițiile

Intrare: atestare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • atestare
  • atestarea
plural
  • atestări
  • atestările
genitiv-dativ singular
  • atestări
  • atestării
plural
  • atestări
  • atestărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: atesta
verb (VT8)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • atesta
  • atestare
  • atestat
  • atestatu‑
  • atestând
  • atestându‑
 singular plural
  • atestă
  • atestați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • atest
 (să)
  • atest
  • atestam
  • atestai
  • atestasem
a II-a (tu)
  • atești
 (să)
  • atești
  • atestai
  • atestași
  • atestaseși
a III-a (el, ea)
  • atestă
 (să)
  • ateste
  • atesta
  • atestă
  • atestase
plural I (noi)
  • atestăm
 (să)
  • atestăm
  • atestam
  • atestarăm
  • atestaserăm
  • atestasem
a II-a (voi)
  • atestați
 (să)
  • atestați
  • atestați
  • atestarăți
  • atestaserăți
  • atestaseți
a III-a (ei, ele)
  • atestă
 (să)
  • ateste
  • atestau
  • atestară
  • atestaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

atestare

  • 1. Acțiunea de a atesta și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: confirmare dovadă mărturie
    • 1.1. Prezență a unui cuvânt într-un text scris, mărturie a existenței sale în limbă.
      surse: DN

etimologie:

  • vezi atesta
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

atesta

  • 1. A face dovada; a confirma un adevăr.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: arăta confirma demonstra dovedi proba antonime: contesta un exemplu
    exemple
    • Diferitele specii [de sturzi]... sînt foarte mîncăcioase: însuși Orațiu ne-o atestă. ODOBESCU, S. III 27.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A exista în scris.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN
      • diferențiere A dovedi existența unui lucru.
        surse: DLRLC DN un exemplu
        exemple
        • Termeni atestați în documente vechi. Cuvânt atestat în formă regională.
          surse: DLRLC
    • 1.2. A confirma în grad pe un cercetător, pe un membru al corpului didactic universitar etc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie: