2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

ASEMUÍRE, asemuiri, s. f. Faptul de a (se) asemui.V. asemui.

ASEMUÍRE, asemuiri, s. f. Faptul de a (se) asemui.V. asemui.

ASEMUÍRE, asemuiri, s. f. (Învechit) Faptul de a asemui; comparare; (concretizat) asemănare, identitate. «Suflă», ce posedă asemuirea celor trei litere finale cu «află», nu rimează însă cît de puțin cu acesta din urmă. MACEDONSKI, O. IV 41. Nu ne încumetăm a pretinde că [studiul] nu va fi conținînd erori multe de fapte și chiar unele aprețuiri și asemuiri prea îndrăznețe. ODOBESCU, S. I 235.

ASEMUÍRE, asemuiri, s. f. Faptul de a asemui; asemănare.

asemuíre s. f., g.-d. art. asemuírii; pl. asemuíri

asemuíre s. f., g.-d. art. asemuírii; pl. asemuíri

asemuíre sf [At: ZILOT. CRON., ap. HEM 1853 / Pl: -ri / E: asemui] (Înv) 1 Asemănare. 2 Comparare.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3 + seamă + suf. -ui.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) asemăna. ♦ Tranz. A confunda. – A3- + seamă + suf. -ui.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau, mai rar, la dativ) 1. A stabili o asemănare, a asemăna, a pune alături, a compara. Cînd îi auzisem intîi numele, cu mare mirare îl asemuisem cu urmașii lui Carol cel Mare. SADOVEANU, N. F. 154. De cîte ori priveam la ea, Cu dor mi-aduc aminte Sfiala ce mă cuprindea, Asemuind-o-n mintea mea Duminicii preasfinte. IOSIF, PATR. 10. [Poetul] nu află, în puternica sa închipuire, alte in agine mai potrivite spre a descrie pe acei nenorociți, decît a-i asemui cînd cu șire lungi de melancolici cocori, cînd cu stoluri zăpăcite de grauri. ODOBESCU, S. III 34. ◊ Refl. pas. Vînătorii proclamă că nimic pre pămînt nu se poate asemui cu plăcerile vînătoriei. ODOBESCU, S. III 100. 2. A lua pe cineva drept altul (cu care seamănă), a confunda. (Atestat în forma semui) S-a uitat la dumneata de parcă te-ar fi semuit... Da!... să știi că te asemuiește... Se uită mereu! ARDELEANU, D. 132,. - Variantă: semuí vb. IV.

ASEMUÍ, asemuiesc, vb. IV. Tranz. A stabili o asemănare; a asemăna, a compara. ♦ A lua pe cineva drept altul; a confunda. [Var.: semuí vb. IV] – Din a3 + seamă.

asemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 să asemuiáscă

asemuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asemuiésc, imperf. 3 sg. asemuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. asemuiáscă

asemuí [At: ZILOT, CRON., ap. HEM 1852 / Pzi: -esc / E: a3 + seamă + -ui] 1 vtr (Construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A (se) asemăna. 2 vt (Înv) A compara. 4 vtr (Rar; construit cu pp „cu”, rar cu dativul) A fi la fel cu. 5 vt (Înv; pex) A confunda.

ASEMUÍ vb. 1. v. semăna. 2. v. compara. 3. v. potrivi. 4. v. confunda.

A se asemui ≠ a (se) deosebi, a se destinge

A ASEMUÍ ~iésc tranz. 1) A face să se asemuie. 2) A identifica comițând o confuzie; a confunda. ~ pe cineva cu un cunoscut. /a + seamă + suf. ~ui

A SE ASEMÚI mă asémui intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a semăna; a se asemăna. 2) A se considera la fel (cu altul); a se asemăna. /a + seamă + suf. ~ui

asemuì v. a asimila, a compara: a-i asemui cu șire lungi de melancolici cocori OD. [Dela seamă cu sufixul ui (cf. prețui)].

asemăluĭésc și asemuĭésc, V. sămuĭesc.

Intrare: asemuire
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asemuire asemuirea
plural asemuiri asemuirile
genitiv-dativ singular asemuiri asemuirii
plural asemuiri asemuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: asemui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asemui asemuire asemuit asemuind singular plural
asemuiește asemuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asemuiesc (să) asemuiesc asemuiam asemuii asemuisem
a II-a (tu) asemuiești (să) asemuiești asemuiai asemuiși asemuiseși
a III-a (el, ea) asemuiește (să) asemuiască asemuia asemui asemuise
plural I (noi) asemuim (să) asemuim asemuiam asemuirăm asemuiserăm, asemuisem*
a II-a (voi) asemuiți (să) asemuiți asemuiați asemuirăți asemuiserăți, asemuiseți*
a III-a (ei, ele) asemuiesc (să) asemuiască asemuiau asemui asemuiseră
verb (V343)
Surse flexiune: NODEX
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) asemui asemuire asemuit asemuind singular plural
asemuie asemuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) asemui (să) asemui asemuiam asemuii asemuisem
a II-a (tu) asemui (să) asemui asemuiai asemuiși asemuiseși
a III-a (el, ea) asemuie (să) asemuie asemuia asemui asemuise
plural I (noi) asemuim (să) asemuim asemuiam asemuirăm asemuiserăm, asemuisem*
a II-a (voi) asemuiți (să) asemuiți asemuiați asemuirăți asemuiserăți, asemuiseți*
a III-a (ei, ele) asemuie (să) asemuie asemuiau asemui asemuiseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)