arie (loc)

  • 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele.
    surse: DEX '09 DLRLC NODEX sinonime: arman fățare 4 exemple
    exemple
    • Orașul întreg era prăfos și uscat ca o arie după treier. DUMITRIU, N. 265.
      surse: DLRLC
    • Eu intram în sat, el ieșea cu trăsurica la arie. SADOVEANU, N. F. 94.
      surse: DLRLC
    • Făcu nouă secerele... Să secere grîul cu ele... Să-l ducă la arie. TEODORESCU, P. P. 140.
      surse: DLRLC
    • Șirul munților dă într-o mare verde și întinsă ce trăiește în mii de valuri senine, strălucite, care treieră aria mării încet și melodios, pînă unde ochiul se perde. EMINESCU, N. 13.
      surse: DLRLC poetic
    • 1.1. Suprafață circulară în jurul unui obiect.
      surse: DLRLC figurat un exemplu
      exemple
      • Se uită în sus, la crengile... marelui pom și se așeză trudit sub strașina-i largă, prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132.
        surse: DLRLC
  • 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc.
    surse: DEX '09 DLRM
  • exemple
    • A prins mama în arie, pe după hambar, un cocoș. STANCU, D. 12.
      surse: DLRLC

etimologie:

arie (muz.)

  • 1. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN 2 exemple
    exemple
    • Aria Antonidei din opera «Cneazul Igor» de Borodin.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • Se gătea la oglindă, fredonînd aria din vodevilul rusesc «Kozakă stihotvoreță». NEGRUZZI, S. I 60.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: cântec melodie 5 exemple
      exemple
      • Arii naționale.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • Arii pentru balet.
        surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • Tristele vechi mucegaiuri... Să ardă: Furtuna pe naiuri Să cînte noi arii! BENIUC, V. 134.
        surse: DLRLC
      • O arie comună din cele care se cîntă vesel pe trîmbița de vînătoare. ODOBESCU, S. III 94.
        surse: DLRLC
      • Am să vă cînt o arie în care dumneavoastră cu toții veți face corul. ALECSANDRI, T. I 290.
        surse: DLRLC

etimologie:

arie (sup.)

  • 1. Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice).
    surse: DN DEX '09 matematică un exemplu
    exemple
    • Aria cercului.
      surse: DN DEX '09
    • diferențiere Suprafață cuprinsă într-un contur închis.
      surse: DLRLC geometrie
    • diferențiere Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime.
      surse: DLRM geometrie
    • comentariu A
      surse: DOOM 2 simbol
  • 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc.
    surse: DEX '09 DLRLC DN MDN '00 sinonime: areal un exemplu
    exemple
    • Directorul își scoase pe masă harta cu aria de lucru a brigăzilor și planul de producție al întregii campanii. MIHALE, O. 476.
      surse: DLRLC
    • 2.1. Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriu.
        surse: DLRLC
    • 2.2. Arie continuă = teritoriu pe suprafața căruia un fenomen de limbă este răspândit în mod continuu.
      surse: DLRLC
    • exemple
      • Atmosferă plină de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mișcătoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179.
        surse: DLRLC
      • Un vîntișor ascuțit trăgea dinspre răsărit; altfel vremea era liniștită, stelele înfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369.
        surse: DLRLC
      • Și ochi ridic spre aria stelară. TOMA, C. V. 277.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • limba latină area (cu sensuri după limba franceză aire).
    surse: DEX '09 DLRM DN

26 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

árie1 sf [At: PRAV. MOLD. 13 / V: (înv) are / P: a-ri-e / Pl: ~ii, (reg) ării / E: ml area] 1 Loc neted și bătătorit (circular) pe care se treieră cerealele Si: (pop) arman. 2 (Pex) Suprafață circulară în jurul unui obiect. 3 Suprafață circulară pe care se aleargă un cal ca să se învețe cu călăritul. 4 (Înv îs) Clucer (sau za) de - Clucer. 5 (Pex; reg) Curte. 6 (Pop; îe) A începe la ~ A treiera. 7 Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se prepară betonul etc.

árie2 sf [At: MELIK, G. 109 / P: -ri-e / Pl: ~ii / E: lat area (cf fr aire)] 1 Suprafața unei figuri exprimată numeric. 2-3 (Suprafață considerată ca) zonă de răspândire naturală a unui grup de plante, animale etc. 4 (Îs) ~ lingvistică Zonă de răspândire a unei limbi, a unui dialect, a unui fenomen lingvistic. 5 (Îs) ~ laterală (sau periferică) Zonă lingvistică de la marginea teritoriului de formare a unei limbi sau a unui grup de limbi înrudite. 6 (Îs) – dialectală Zonă de răspândire a unui dialect. 7 Spațiu străbătut într-un timp dat de raza vectoare a unei planete. 8 (Fig) întindere.

árie3 sm [At: VARLAAM, ap. HEM (1636) / V: -ia / P: -ri-e / Pl: ~ii / E: vsl apun] 1 (Pex de la np Arie) Om rău Cf arianism. 2 (Îs) A fi - A fi rău la inimă. 3 (Fig; pop) Eretic.

árie4 sf [At: NEGRUZZI, C, 124 / V: (înv) aer / Pl: ~ii / P: a-ri-e / E: it aria, ger Arie] 1 Compoziție muzicală vocală, care face parte dintr-o operă, operetă etc. 2 Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare ariei (1).

ÁRIE s. arman, (înv. și reg.) siliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsadă. (~ pentru treierat grâul.)

ÁRIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.

ÁRIE s. v. curte, ogradă.

árie (árii), s. f. – Melodie, compoziție muzicală. It. aria (sec. XIX).

árie (árii), s. f.1. Loc unde se treieră, arman. – 2. Suprafață. – Var. (înv.) are. Mr. arye, megl. aryie, aryiă. Lat. ārea (Pușcariu 119; Candrea-Dens., 86; REW 626; DAR); cf. alb. arë, it. aja, prov., port. aira, fr. aire, cat., sp. era (gal. din Lubián airá). Folosirea ca termen științific se datorează contactului cu fr. aire. Der. aret, s. n. (regiune, zonă), cu var. ariet. Pronunțarea este gravă. În general suf. -et este tonic, dar există și cazuri cînd este aton, cf. bunget, prejmet, astfel încît putem considera fără nici o dificultate că este vorba de un der. normal de la arie. Dicționarele l-au confundat uneori cu arét „ajutor”.

arie f. Muz. șir de note cari compun un cântec (= it. aria).

arie f. 1. împrejmuire unde se treeră grânele; 2. orice suprafață netedă. [Lat. AREA].

Arie m. 1. faimos ereziarh din Alexandria, care tăgăduia divinitatea lui Isus, fu condamnat în 325 de conciliul din Nicea (280-336); 2. fig. eretic: Arie spurcată! (Arian).

*2) árie f. (it. ária, fr. air. V. aer 1 și malarie). Cîntec, melodie.

1) árie f., pl. ariĭ saŭ ăriĭ (lat. área). Loc rătund [!] în mijlocu căruĭa e un par de care se leagă cîțĭva caĭ ca să treĭere grînele. Vechĭ. Clucer de arie, supraveghetoru hambarelor domnuluĭ.

CLUCER DE ÁRIE s. (IST.) jignicer.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÁRIE s. arman, (înv. și reg.) síliște, (reg.) țarc, (prin Mold. și Bucov.) năsádă. (~ pentru treierat grîul.)

ÁRIE s. 1. compartiment, domeniu, sector, sferă. (~ de aplicare.) 2. (BIOL.) areal. (~ unei specii.)

árie s.f. teritoriu delimitat de o isoglosă sau de un grup de isoglose, pe care se înregistrează una sau mai multe particularități lingvistice.

arie (it. aria, „melodie”; fr. air). 1. Piesă solistică vocală, sau instrumentală, în cele mai multe cazuri de formă pluripartită, cu acompaniament* instrumental, integrată operei* oratoriului*, pasiunii*, cantatei* sau avânt un caracter independent. În istoria artei componistice, a. se afirmă cu atribute ce țin de tradiția cântecului pop., monodic*, silabic și strofic, marcând deosebirea față de chansonul* polifonic*. În sec. 16., tot mai multe lucrări corale lirice, it. ca și chansonul fr. „în formă de a.” consacră acest din urmă titlu. Stilul monodiei acompaniate, ce se răspândește în sec. 16-17 prin opoziție cu arta polif., va face din a. forma privilegiată de manifestare a expresivității melodice și poetice, a caracterului liric (spre deosebire de cel epic al recitativului*). Dacă în Franța sec. 17 ea continuă să circule ca piesă independentă – așa-zisa „a. de curte”, pentru una sau mai multe voci acompaniate de laută – în Italia este absorbită de genul operei și capătă strălucirea solistică păstrată până azi. A. cantabile, a. di portamento (lentă, cu note prelungi), a. parlante (rapidă și patetică), a. di bravura (cu pasaje de mare agilitate) sunt câteva dintre principalele specii generate de evoluția operei în Italia ce vor permite ulterior și emanciparea a. ca piesă de concert. Ca tip de desfășurare, a., independent de caracterul ei, se fixează, încă din sec. 17, asupra formei simetrice a cărei denumire sugestivă a. da capo indică reluarea perioadei* inițiale. Muzica instr. adoptă alături de alte forme vocal-coregrafice, și a., ce figurează adesea ca episod cantabil, constrastând cu dansurile în suita* preclasică. Totodată plasticitatea ei melodică va constitui un temei pentru dezvoltări instr. specifice, pentru o necontenită diversificare a facturii (a. cu variațiuni). 2. Termen prin care în mod curent este evocată factura cantabilă a unei melodii. Însăși etimologia a. (1) indică specificitatea vocală, investiția de suflu ce presupune o estompare a ritmicității în favoarea cântului susținut.

Intrare: Arie
Arie
nume propriu (I3)
Intrare: arie (loc)
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arie aria
plural arii ariile
genitiv-dativ singular arii ariei
plural arii ariilor
vocativ singular
plural
Intrare: arie (muz.)
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arie aria
plural arii ariile
genitiv-dativ singular arii ariei
plural arii ariilor
vocativ singular
plural
Intrare: arie (sup.)
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arie aria
plural arii ariile
genitiv-dativ singular arii ariei
plural arii ariilor
vocativ singular
plural

22 de definiții încorporate

Aceste definiții sunt deja încorporate în filele „rezultate” și „declinări”. Le prezentăm pentru edificare.

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire).

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție muzicală vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare cu aceea definită mai sus. – Din it. aria.

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție vocală cu caracter liric-dramatic, adesea cu acompaniament de orchestră (sau de cor, de pian etc.) și reprezentînd un fragment dintr-o lucrare muzicală mai vastă (operă, operetă etc.). Aria Antonidei din opera «Cneazul Igor» de Borodin.Se gătea la oglindă, fredonînd aria din vodevilul rusesc «Kozakă stihotvoreță». NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Cîntec, melodie. Arii naționale. Arii pentru balet. ▭ Tristele vechi mucegaiuri... Să ardă: Furtuna pe naiuri Să cînte noi arii! BENIUC, V. 134. O arie comună din cele care se cîntă vesel pe trîmbița de vînătoare. ODOBESCU, S. III 94. Am să vă cînt o arie în care dumneavoastră cu toții veți face corul. ALECSANDRI, T. I 290. – Pronunțat: -ri-e.

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit, de formă circulară, unde se treieră cerealele păioase. V. arman. Orașul întreg era prăfos și uscat ca o arie după treier. DUMITRIU, N. 265. Eu intram în sat, el ieșea cu trăsurica la arie. SADOVEANU, N. F. 94. Făcu nouă secerele... Să secere grîul cu ele... Să-l ducă la arie. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Poetic) Șirul munților dă într-o mare verde și întinsă ce trăiește în mii de valuri senine, strălucite, care treieră aria mării încet și melodios, pînă unde ochiul se perde. EMINESCU, N. 13. Fig. Suprafață circulară în jurul unui obiect. Se uită în sus, la crengile... marelui pom și se așeză trudit sub strașina-i largă, prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 2. (Regional) Bătătură. A prins mama în arie, pe după hambar, un cocoș. STANCU, D. 12. – Pronunțat: -ri-e.

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Suprafață cuprinsă într-un contur închis. 2. Suprafață de teren considerată ca zonă de răspîndire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. Directorul își scoase pe masă harta cu aria de lucru a brigăzilor și planul de producție al întregii campanii. MIHALE, O. 476. ♦ Zonă de răspîndire a unui grup de plante sau de animale. ♦ Zonă de răspîndire a unei limbi, a unui dialect, a unui grai sau a unui fenomen lingvistic. Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă. Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriuArie continuă = teritoriu pe suprafața căruia un fenomen de limbă este răspîndit în mod continuu. 3. Fig. întindere. Atmosferă plină de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mișcătoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179. Un vîntișor ascuțit trăgea dinspre răsărit; altfel vremea era liniștită, stelele înfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369. Și ochi ridic spre aria stelară. TOMA, C. V. 277. – Pronunțat: -ri-e.

ÁRIE2, arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire).

ÁRIE1, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ÁRIE3, arii, s. f. Compoziție vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Cântec, melodie. Arii populare.It. aria.

árie (-ri-e) s. f., art. ária (-ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (-ri-i-); (mat.) simb. A

árie (mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. ária (sil. -ri-a), g.-d. art. áriei; pl. árii, art. áriile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A

ÁRIE2 s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].

ÁRIE1 s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].

ÁRIE2 s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)

ÁRIE1 s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal1. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)

ÁRIE1 ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) Orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

ÁRIE2 ~i f. 1) Compoziție muzicală vocală cu caracter liric, reprezentând un fragment dintr-o operă, dintr-o operetă sau dintr-un oratoriu. 2) Piesă instrumentală cantabilă. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

ÁRIE s. (MUZ.) cîntec, melodie. (~ populare.)