ARIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire).

arie² sf [At: MELIK, G. 109 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: lat area (cf fr aire)] 1 Suprafața unei figuri exprimată numeric. 2-3 (Suprafață considerată ca) zonă de răspândire naturală a unui grup de plante, animale etc. 4 (Îs) ~ lingvistică Zonă de răspândire a unei limbi, a unui dialect, a unui fenomen lingvistic. 5 (Îs) ~ laterală (sau periferică) Zonă lingvistică de la marginea teritoriului de formare a unei limbi sau a unui grup de limbi înrudite. 6 (Îs) – dialectală Zonă de răspândire a unui dialect. 7 Spațiu străbătut într-un timp dat de raza vectoare a unei planete. 8 (Fig) întindere.

ARIE¹ sf. 1 🚜 Loc neted curățit de buruieni și țărînă pe care se îmblătesc ori se treieră bucatele; în cazul cînd se treieră cu cai, se bate în mijlocul locului un par de care se leagă calul (🖼 206): orbul își caută acul în aria cu paiele (PANN) ¶ 2 🔎 ‡Clucer de ~, funcționarul care avea supraveghierea grînarelor Domnului ¶ 3 *📐 ➕ Măsura unei suprafețe ¶ 4 Pr. ext. Întindere de teren: cerul acopere ca un coviltir argintuit rotunda ~ a pămîntulul (DLVR.) ¶ 5 💫 Spațiul străbătut într’un timp dat de raza vectorie a unei planete; legea ariilor, una din legile lui Kepler ¶ 6 Băn. Curte [lat. area].

ARIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).

ARIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Suprafață cuprinsă într-un contur închis. 2. Suprafață de teren considerată ca zonă de răspîndire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. Directorul își scoase pe masă harta cu aria de lucru a brigăzilor și planul de producție al întregii campanii. MIHALE, O. 476. ♦ Zonă de răspîndire a unui grup de plante sau de animale. ♦ Zonă de răspîndire a unei limbi, a unui dialect, a unui grai sau a unui fenomen lingvistic. Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă. Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriu ▭ Arie continuă = teritoriu pe suprafața căruia un fenomen de limbă este răspîndit în mod continuu. 3. Fig. întindere. Atmosferă plină de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mișcătoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179. Un vîntișor ascuțit trăgea dinspre răsărit; altfel vremea era liniștită, stelele înfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369. Și ochi ridic spre aria stelară. TOMA, C. V. 277. – Pronunțat: -ri-e.

ARIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de cîte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspîndire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire).

ARIE¹ s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspîndire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspîndit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întîlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].

ARIE¹ s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal¹. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)

ARIE¹ ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) Orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

arie (desp. -ri-e) s. f., art. aria (desp. -ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (desp. -ri-i-); (mat.) simb. A

arie (-ri-e) s. f., art. aria (-ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (-ri-i-); (mat.) simb. A

arie (mat., agr., muz.) s. f. (sil. -ri-e), art. aria (sil. -ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (sil. -ri-i-); (mat.) simb. A

arie, -riei gen. a.

ARIE s. 1. v. domeniu. 2. v. areal.

ARIE s. 1. compartiment, domeniu, sector, sferă. (~ de aplicare.) 2. (BIOL.) areal. (~ unei specii.)

arie s.f. teritoriu delimitat de o isoglosă sau de un grup de isoglose, pe care se înregistrează una sau mai multe particularități lingvistice.

arie, arii, s.f. 1. Locul unde se treieră grâul: „Di pă cruce, pă stog, / Di pă stog, pă arie” (Bilțiu, 1996: 380). 2. Partea de jos, interioară, la casele vechi, lipite cu pământ: „Aria căsii nu-i bătută, / Voia gazdei nu-i făcută; / Aria căsii bate-om, / Voia gazdei face-om” (Lenghel, 1979: 44). – Din lat. area „loc neted, loc pentru clădit; ogradă (curte), tindă; piață publică” (DA, DER, MDA).

LEGEA ARIILOR metodă de proiectare destinată obținerii unei rezistențe aerodinamice (v.) minime la portanță nulă în cazul unei configurații date pentru o aeronavă, a ansamblului aripă-fuzelaj, la o viteză de zbor dată. Aplicarea legii ariilor diferă de avioanele subsonice la cele supersonice, depinzând de numărul Mach (v.).