árie² sf [At: MELIK, G. 109 / P: ~ri-e / Pl: ~ii / E: lat area (cf fr aire)] 1 Suprafața unei figuri exprimată numeric. 2-3 (Suprafață considerată ca) zonă de răspândire naturală a unui grup de plante, animale etc. 4 (Îs) ~ lingvistică Zonă de răspândire a unei limbi, a unui dialect, a unui fenomen lingvistic. 5 (Îs) ~ laterală (sau periferică) Zonă lingvistică de la marginea teritoriului de formare a unei limbi sau a unui grup de limbi înrudite. 6 (Îs) – dialectală Zonă de răspândire a unui dialect. 7 Spațiu străbătut într-un timp dat de raza vectoare a unei planete. 8 (Fig) întindere.

árie⁴ sf [At: NEGRUZZI, C, 124 / V: (înv) aer / Pl: ~ii / P: a-ri-e / E: it aria, ger Arie] 1 Compoziție muzicală vocală, care face parte dintr-o operă, operetă etc. 2 Compoziție muzicală instrumentală asemănătoare ariei (1).

árie¹ sf [At: PRAV. MOLD. 13 / V: (înv) are / P: a-ri-e / Pl: ~ii, (reg) ării / E: ml area] 1 Loc neted și bătătorit (circular) pe care se treieră cerealele Si: (pop) arman. 2 (Pex) Suprafață circulară în jurul unui obiect. 3 Suprafață circulară pe care se aleargă un cal ca să se învețe cu călăritul. 4 (Înv îs) Clucer (sau za) de ~ Clucer. 5 (Pex; reg) Curte. 6 (Pop; îe) A începe la ~ A treiera. 7 Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se prepară betonul etc.

ÁRIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui fapt de limbă, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensuri după fr. aire).

ÁRIE², arii, s. f. 1. (Mat.) Măsură a unei suprafețe (exprimată în valori numerice). Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Întindere, suprafață. – Din lat. area (cu sensurile după fr. aire).

ÁRIE³, arii, s. f. Compoziție vocală cu caracter liric-dramatic, adesea cu acompaniament de orchestră (sau de cor, de pian etc.) și reprezentînd un fragment dintr-o lucrare muzicală mai vastă (operă, operetă etc.). Aria Antonidei din opera «Cneazul Igor» de Borodin. ▭ Se gătea la oglindă, fredonînd aria din vodevilul rusesc «Kozakă stihotvoreță». NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Cîntec, melodie. Arii naționale. Arii pentru balet. ▭ Tristele vechi mucegaiuri... Să ardă: Furtuna pe naiuri Să cînte noi arii! BENIUC, V. 134. O arie comună din cele care se cîntă vesel pe trîmbița de vînătoare. ODOBESCU, S. III 94. Am să vă cînt o arie în care dumneavoastră cu toții veți face corul. ALECSANDRI, T. I 290. – Pronunțat: -ri-e.

ÁRIE¹, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit, de formă circulară, unde se treieră cerealele păioase. V. arman. Orașul întreg era prăfos și uscat ca o arie după treier. DUMITRIU, N. 265. Eu intram în sat, el ieșea cu trăsurica la arie. SADOVEANU, N. F. 94. Făcu nouă secerele... Să secere grîul cu ele... Să-l ducă la arie. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Poetic) Șirul munților dă într-o mare verde și întinsă ce trăiește în mii de valuri senine, strălucite, care treieră aria mării încet și melodios, pînă unde ochiul se perde. EMINESCU, N. 13. Fig. Suprafață circulară în jurul unui obiect. Se uită în sus, la crengile... marelui pom și se așeză trudit sub strașina-i largă, prin care se cerneau mărunțel razele soarelui. VLAHUȚĂ, O. A. 132. 2. (Regional) Bătătură. A prins mama în arie, pe după hambar, un cocoș. STANCU, D. 12. – Pronunțat: -ri-e.

ÁRIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Suprafață cuprinsă într-un contur închis. 2. Suprafață de teren considerată ca zonă de răspîndire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. Directorul își scoase pe masă harta cu aria de lucru a brigăzilor și planul de producție al întregii campanii. MIHALE, O. 476. ♦ Zonă de răspîndire a unui grup de plante sau de animale. ♦ Zonă de răspîndire a unei limbi, a unui dialect, a unui grai sau a unui fenomen lingvistic. Arie laterală (sau periferică) = zonă situată la periferia teritoriului pe care se vorbește un dialect sau o limbă. Fenomenele de limbă arhaice se păstrează adesea numai în ariile laterale ale unui teritoriu ▭ Arie continuă = teritoriu pe suprafața căruia un fenomen de limbă este răspîndit în mod continuu. 3. Fig. întindere. Atmosferă plină de palmierii coloniilor, de crestele Caucaziei, de ariile mișcătoare ale oceanelor. CAMILAR, N. II 179. Un vîntișor ascuțit trăgea dinspre răsărit; altfel vremea era liniștită, stelele înfloreau vioaie pe aria cerului. SADOVEANU, O. V 369. Și ochi ridic spre aria stelară. TOMA, C. V. 277. – Pronunțat: -ri-e.

ÁRIE¹, arii, s. f. 1. Loc neted și bătătorit unde se treieră cerealele. ♦ Bătătură (1). 2. Suprafață de teren netedă, pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ÁRIE², arii, s. f. 1. (Geom.) Mărime atașată unei suprafețe finite, a cărei valoare arată de câte ori încape în această suprafață un pătrat cu latura egală cu unitatea de lungime. Aria cercului. 2. (Suprafață, teritoriu considerat ca) zonă de răspândire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale, a unei limbi etc. ♦ Fig. Întindere. – Lat. lit. area (fr. aire).

ÁRIE³, arii, s. f. Compoziție vocală (cu acompaniament de orchestră, de pian etc.) care face parte dintr-o operă, operetă etc. ♦ Cântec, melodie. Arii populare. – It. aria.

ÁRIE¹ s.f. 1. (Mat.) Întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. Zonă de răspândire a unui fenomen, de desfășurare a unei activități etc. ♦ Zonă în care este răspândit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zonă în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. sau în care se întâlnește un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].

ÁRIE² s.f. Compoziție vocală cu caracter liric, care reprezintă de obicei un fragment al unei lucrări muzicale mai mari. ♦ Piesă instrumentală care se caracterizează printr-o melodie cu o mișcare mai largă, asemănătoare ariei vocale. [Gen. -iei. / < it. aria, cf. germ. Arie].

ÁRIE¹ s. f. 1. (mat.) întindere, mărime a unei suprafețe limitate. 2. zonă de răspândire a unui fenomen. ◊ areal¹. 3. teritoriu în care se vorbește o anumită limbă, un dialect etc. (< lat. area)

ÁRIE² s. f. compoziție vocală rezervată solistului, cu acompaniament de orchestră, fragment dintr-o operă, oratoriu, cantată etc. 2. piesă instrumentală cu caracter cantabil. (< it. aria)

ÁRIE¹ ~i f. 1) Loc special amenajat unde se adună și se treieră cerealele; fățare. 2) Orice suprafață plană. 3) Mărime a unei suprafețe (exprimată în unități de măsură). ~a cercului. 4) Teritoriu ocupat în permanență de anumite ființe sau plante. 5) Loc (de răspândire) al anumitor fenomene, activități; domeniu. ~a preocupărilor. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

ÁRIE² ~i f. 1) Compoziție muzicală vocală cu caracter liric, reprezentând un fragment dintr-o operă, dintr-o operetă sau dintr-un oratoriu. 2) Piesă instrumentală cantabilă. [G.-D. ariei; Sil. -ri-e] /<lat. area

arie f. 1. împrejmuire unde se treeră grânele; 2. orice suprafață netedă. [Lat. AREA].