2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apropriere sf [At: NEGULICI / P: ~pri-e- / V: (înv) ~iare / Pl: ~eri / E: apropria] 1 (Rar) Însușire a unui lucru străin Si: (înv) apropiație. 2 (În economia politică) Totalitatea mijloacelor de însușire a unor bunuri. 3 (În economia politică; înv; îs) Legea ~rii Legea proprietății private.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria ceva. – Pronunțat: -pri-e-.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria. [Pr.: -pri-e-]

APROPRIÉRE s.f. Acțiunea de a(-și) apropria și rezultatul ei. [< apropria].

apropiá2 v vz apropria

apropria vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 15/33 / P: ~pri-a / V: ~pia2 / Pzi: ~iez / E: lat appropriare] 1 (Cdtp) A-și însuși un lucru (străin). 2 A adapta un lucru pentru un anumit scop Vz: acomoda.

apropriare sf vz apropriere

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. (Construit cu dativul persoanei) A face propriu, al său; a-și însuși un lucru străin. [I. Heliade Radulescu] își atribuia și-și apropria toate evenimentele politice în general și revoluția de la 1848 în special. GHICA, S. A. 88. 2. (Urmat de determinări în dativ) A face ca ceva să fie propriu, potrivit, apt pentru un anumit scop. – Pronunțat: -pri-a.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).

APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p.i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].

APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). (< fr. approprier, lat. appropriare)

A APROPRIÁ ~éz tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /<fr. approprier, lat. appropiare

aproprià v. a-și însuși (mai ales pe nedrept): își apropriază toate faptele mari (= fr. aproprier).

*apropriațiúne f. (lat. appropriátio, -ónis). Acțiunea de a-țĭ apropria. – Și -áție, dar ob. -ére.

*apropriéz v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mîna, îmĭ însușesc, mă fac stăpîn: îmĭ apropriez o moștenire (și fig.) o ideĭe. Potrivesc: cărțĭ apropriate mințiĭ copiilor. – Mulțĭ ignoranțĭ îl confundă cu a apropia. – Fals -piez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri

apropriére s. f. (sil. -pro-pri-e-), g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri

arată toate definițiile

Intrare: apropriere
apropriere substantiv feminin
  • silabație: a-pro-pri-e-re
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apropriere
  • aproprierea
plural
  • aproprieri
  • aproprierile
genitiv-dativ singular
  • aproprieri
  • aproprierii
plural
  • aproprieri
  • aproprierilor
vocativ singular
plural
apropriare substantiv feminin
  • silabație: a-pro-pri-e-re
substantiv feminin (F115)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apropriare
  • apropriarea
plural
  • aproprieri
  • aproprierile
genitiv-dativ singular
  • aproprieri
  • aproprierii
plural
  • aproprieri
  • aproprierilor
vocativ singular
plural
Intrare: apropria
  • silabație: a-pro-pri-a
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • apropria
  • apropriere
  • apropriat
  • apropriatu‑
  • apropriind
  • apropriindu‑
singular plural
  • apropria
  • apropriați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • apropriez
(să)
  • apropriez
  • apropriam
  • apropriai
  • apropriasem
a II-a (tu)
  • apropriezi
(să)
  • apropriezi
  • apropriai
  • apropriași
  • apropriaseși
a III-a (el, ea)
  • apropria
(să)
  • aproprieze
  • apropria
  • aproprie
  • apropriase
plural I (noi)
  • apropriem
(să)
  • apropriem
  • apropriam
  • apropriarăm
  • apropriaserăm
  • apropriasem
a II-a (voi)
  • apropriați
(să)
  • apropriați
  • apropriați
  • apropriarăți
  • apropriaserăți
  • apropriaseți
a III-a (ei, ele)
  • apropria
(să)
  • aproprieze
  • apropriau
  • apropria
  • apropriaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apropriere apropriare

etimologie:

  • vezi apropria
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

apropria

  • 1. A-și însuși un lucru (străin).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: atribui însuși (vb.) un exemplu
    exemple
    • [I. Heliade Radulescu] își atribuia și-și apropria toate evenimentele politice în general și revoluția de la 1848 în special. GHICA, S. A. 88.
      surse: DLRLC
  • 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: adapta potrivi

etimologie: