apropriere sf [At: NEGULICI / P: ~pri-e- / V: (înv) ~iare / Pl: ~eri / E: apropria] 1 (Rar) Însușire a unui lucru străin Si: (înv) apropiație. 2 (În economia politică) Totalitatea mijloacelor de însușire a unor bunuri. 3 (În economia politică; înv; îs) Legea ~rii Legea proprietății private.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria ceva. – Pronunțat: -pri-e-.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria. [Pr.: -pri-e-]

APROPRIÉRE s.f. Acțiunea de a(-și) apropria și rezultatul ei. [< apropria].

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

apropiá² v vz apropria

apropria vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 15/33 / P: ~pri-a / V: ~pia² / Pzi: ~iez / E: lat appropriare] 1 (Cdtp) A-și însuși un lucru (străin). 2 A adapta un lucru pentru un anumit scop Vz: acomoda.

apropriare sf vz apropriere

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. (Construit cu dativul persoanei) A face propriu, al său; a-și însuși un lucru străin. [I. Heliade Radulescu] își atribuia și-și apropria toate evenimentele politice în general și revoluția de la 1848 în special. GHICA, S. A. 88. 2. (Urmat de determinări în dativ) A face ca ceva să fie propriu, potrivit, apt pentru un anumit scop. – Pronunțat: -pri-a.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).

APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p. i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].

APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). (< fr. approprier, lat. appropriare)

A APROPRIÁ ~éz tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /<fr. approprier, lat. appropiare

aproprià v. a-și însuși (mai ales pe nedrept): își apropriază toate faptele mari (= fr. aproprier).

*apropriațiúne f. (lat. appropriátio, -ónis). Acțiunea de a-țĭ apropria. – Și -áție, dar ob. -ére.

*apropriéz v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mîna, îmĭ însușesc, mă fac stăpîn: îmĭ apropriez o moștenire (și fig.) o ideĭe. Potrivesc: cărțĭ apropriate mințiĭ copiilor. – Mulțĭ ignoranțĭ îl confundă cu a apropia. – Fals -piez.

apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri

apropriére s. f. (sil. -pro-pri-e-), g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri