2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

apropriére sf [At: NEGULICI / P: -pri-e- / V: (înv) -iare / Pl: ~eri / E: apropria] 1 (Rar) Însușire a unui lucru străin Si: (înv) apropiație. 2 (În economia politică) Totalitatea mijloacelor de însușire a unor bunuri. 3 (În economia politică; înv; îs) Legea ~ rii Legea proprietății private.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a apropria. [Pr.: -pri-e-] – V. apropria.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria ceva. – Pronunțat: -pri-e-.

APROPRIÉRE, aproprieri, s. f. Acțiunea de a (-și) apropria. [Pr.: -pri-e-]

apropriére (acțiunea de a-și însuși) (a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri

apropriére s. f. (sil. -pro-pri-e-), g.-d. art. apropriérii; pl. apropriéri

APROPRIÉRE s. atribuire, însușire. (~ unui lucru care nu i se cuvine de drept.)

APROPRIÉRE s.f. Acțiunea de a(-și) apropria și rezultatul ei. [< apropria].

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).

apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)

apropriá (a face propriu) vb. (sil. -pro-pri-a), ind. prez. 1 sg. apropriéz, 3 sg. și pl.apropriáză, 1 pl. apropriém (sil. -pri-em); ger. apropriínd (sil. -pri-ind)

APROPRIÁ vb. a-și atribui, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.)

APROPRIÁ vb. v. adapta, potrivi.

APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p.i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].

APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). (< fr. approprier, lat. appropriare)

A APROPRIÁ ~éz tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /<fr. approprier, lat. appropiare

aproprià v. a-și însuși (mai ales pe nedrept): își apropriază toate faptele mari (= fr. aproprier).

Intrare: apropriere
apropriere substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apropriere aproprierea
plural aproprieri aproprierile
genitiv-dativ singular aproprieri aproprierii
plural aproprieri aproprierilor
vocativ singular
plural
Intrare: apropria
verb (VT211)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apropria apropriere apropriat apropriind singular plural
apropria apropriați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apropriez (să) apropriez apropriam apropriai apropriasem
a II-a (tu) apropriezi (să) apropriezi apropriai apropriași apropriaseși
a III-a (el, ea) apropria (să) aproprieze apropria aproprie apropriase
plural I (noi) apropriem (să) apropriem apropriam apropriarăm apropriaserăm, apropriasem*
a II-a (voi) apropriați (să) apropriați apropriați apropriarăți apropriaserăți, apropriaseți*
a III-a (ei, ele) apropria (să) aproprieze apropriau apropria apropriaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)