APROPRIA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

apropria vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 15/33 / P: ~pri-a / V: ~pia² / Pzi: ~iez / E: lat appropriare] 1 (Cdtp) A-și însuși un lucru (străin). 2 A adapta un lucru pentru un anumit scop Vz: acomoda.

*APROPRIA (-priez) vb. tr. 1 A-și însuși ceva: au căutat să-și aproprieze pămînturi întinse în țări depărtate (I.-GH.) ¶ 2 A potrivi cu ceva, a face să corespundă împrejurărilor: trebue să-și aproprieze felul de a vorbi cercului în care se găsește [fr. < lat.].

APROPRIA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRIA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. (Construit cu dativul persoanei) A face propriu, al său; a-și însuși un lucru străin. [I. Heliade Radulescu] își atribuia și-și apropria toate evenimentele politice în general și revoluția de la 1848 în special. GHICA, S. A. 88. 2. (Urmat de determinări în dativ) A face ca ceva să fie propriu, potrivit, apt pentru un anumit scop. – Pronunțat: -pri-a.

APROPRIA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).

APROPRIA vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p. i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].

APROPRIA vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). (< fr. approprier, lat. appropriare)

A APROPRIA ~ez tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /<fr. approprier, lat. appropiare

aproprià v. a-și însuși (mai ales pe nedrept): își apropriază toate faptele mari (= fr. aproprier).

apropia² v vz apropria

*apropriéz v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mîna, îmĭ însușesc, mă fac stăpîn: îmĭ apropriez o moștenire (și fig.) o ideĭe. Potrivesc: cărțĭ apropriate mințiĭ copiilor. – Mulțĭ ignoranțĭ îl confundă cu a apropia. – Fals -piez.

apropria (a ~) (a-și însuși) (desp. a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 1 sg. apropriez (desp. -pri-ez), 3 apropriază, 1 pl. apropriem; conj. prez. 1 sg. să apropriez, 3 să aproprieze; ger. apropriind (desp. -pri-ind)

apropria (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriază, 1 pl. apropriem (-pri-em); ger. apropriind (-pri-ind)

apropria (a face propriu) vb. (sil. -pro-pri-a), ind. prez. 1 sg. apropriez, 3 sg. și pl.apropriază, 1 pl. apropriem (sil. -pri-em); ger. apropriind (sil. -pri-ind)

apropria (i-a) (ind. prez. 1 sg. apropriez, 3 sg. și pl. apropriază, 1 pl. apropriem, ger. apropriind, part. apropriat) («a face propriu», «a-și însuși»)

apropriez (însușesc), -priam 1 imp., -priere inf. s.

APROPRIA vb. a-și atribui, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.)

APROPRIA vb. v. adapta, potrivi.

APROPRIA vb. a-și atribui, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.)

apropria vb. v. ADAPTA. POTRIVI.