apropriat, ~ă a [At: BOGZA, C. O. 270 / P: ~pri-at / Pl: ~ați, ~e / E: apropria] (Rar) 1 (D. un lucru străin) însușit. 2 Adecvat.

APROPRIÁT, -Ă, apropriați, -te, adj. 1. (Rar; despre un lucru străin) Făcut propriu, al său; însușit. 2. (Cu determinări în dativ) Potrivit, apt (pentru o destinație), adaptat (unui scop), corespunzător. [Minerii] au căutat ca instrumentele lor de luptă cu pămîntul să fie cît mai perfecte și apropriate sarcinii ce aveau să împlinească. BOGZA, C. O. 270. – Pronunțat: -pri-at.

APROPRIÁT, -Ă, apropriați, -te, adj. 1. (Despre un lucru străin) Însușit. 2. Potrivit, apt pentru ceva, adaptat unui scop; corespunzător. [Pr.: -pri-at] – V. apropria.

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

apropiá² v vz apropria

apropria vt [At: (a. 1848) URICARIUL X, 15/33 / P: ~pri-a / V: ~pia² / Pzi: ~iez / E: lat appropriare] 1 (Cdtp) A-și însuși un lucru (străin). 2 A adapta un lucru pentru un anumit scop Vz: acomoda.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca un lucru să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Din fr. approprier, lat. appropriare.

APROPRIÁ, apropriez, vb. I. Tranz. 1. (Construit cu dativul persoanei) A face propriu, al său; a-și însuși un lucru străin. [I. Heliade Radulescu] își atribuia și-și apropria toate evenimentele politice în general și revoluția de la 1848 în special. GHICA, S. A. 88. 2. (Urmat de determinări în dativ) A face ca ceva să fie propriu, potrivit, apt pentru un anumit scop. – Pronunțat: -pri-a.

APROPRÍA, apropriez, vb. I. Tranz. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face ca ceva să fie potrivit pentru un anumit scop. [Pr.: -pri-a] – Fr. approprier (lat. lit. appropriare).

APROPRIÁ vb. I. tr. 1. A-și însuși un lucru (străin). 2. A face (ceva) să devină potrivit pentru un scop anumit. [Pron. -pri-a, p. i., 3,6 -iază, ger. -iind, part. -iat. / < fr. approprier, cf. lat., it. appropriare].

APROPRIÁ vb. tr. 1. a-și însuși lucruri sau bunuri străine; a-și atribui. 2. a face să devină potrivit (pentru). (< fr. approprier, lat. appropriare)

A APROPRIÁ ~éz tranz. (mașini, instalații, întreprinderi etc.) A asigura cu proviziile necesare pentru funcționare sau pentru activitate; a alimenta. /<fr. approprier, lat. appropiare

aproprià v. a-și însuși (mai ales pe nedrept): își apropriază toate faptele mari (= fr. aproprier).

*apropriéz v. tr. (lat. appropriare, fr. approprier). Pun mîna, îmĭ însușesc, mă fac stăpîn: îmĭ apropriez o moștenire (și fig.) o ideĭe. Potrivesc: cărțĭ apropriate mințiĭ copiilor. – Mulțĭ ignoranțĭ îl confundă cu a apropia. – Fals -piez.

apropriá (a ~) (a-și însuși) (a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 3 apropriáză, 1 pl. apropriém (-pri-em); ger. apropriínd (-pri-ind)

apropriá (a face propriu) vb. (sil. -pro-pri-a), ind. prez. 1 sg. apropriéz, 3 sg. și pl.apropriáză, 1 pl. apropriém (sil. -pri-em); ger. apropriínd (sil. -pri-ind)

apropria (i-a) (ind. prez. 1 sg. apropriez, 3 sg. și pl. apropriază, 1 pl. apropriem, ger. apropriind, part. apropriat) («a face propriu», «a-și însuși»)

apropriez (însușesc), -priam 1 imp., -priere inf. s.

APROPRIÁ vb. v. adapta, potrivi.

APROPRIÁ vb. a-și atribui, a-și însuși. (Își ~ ceva ce nu i se cuvine de drept.)