2 intrări

32 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

aprobáre sf [At: Antonescu D. / Pl. -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3. Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului.Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.

aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri

aprobáre s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

APROBÁRE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.

Aprobare ≠ dezaprobare, respingere

APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].

APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)

APROBÁRE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba

aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.

aprobá [At: STAMATI, D. / Pzi: aprób / E: lat approbare] 1 vt(a) A fi de acord cu ceva Si: a consimți, a încuviința, (înv) a aprobălui (1). 2 vt (Spc) A rezolva favorabil și oficial cererea, propunerea cuiva Si: (înv) a aprobălui (2). 3 vr (Înv) A socoti ca bună propria purtare, propria faptă.

APROBÁ, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBÁ, aprób, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. ext. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. Refl. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea.Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea.Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă

aprobá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprób, 3 sg. și pl. apróbă; 1 pl. aprobăm

Intrare: aprobare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aprobare aprobarea
plural aprobări aprobările
genitiv-dativ singular aprobări aprobării
plural aprobări aprobărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aproba
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) aproba aprobare aprobat aprobând singular plural
apro aprobați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aprob (să) aprob aprobam aprobai aprobasem
a II-a (tu) aprobi (să) aprobi aprobai aprobași aprobaseși
a III-a (el, ea) apro (să) aprobe aproba aprobă aprobase
plural I (noi) aprobăm (să) aprobăm aprobam aprobarăm aprobaserăm, aprobasem*
a II-a (voi) aprobați (să) aprobați aprobați aprobarăți aprobaserăți, aprobaseți*
a III-a (ei, ele) apro (să) aprobe aprobau aproba aprobaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)