2 intrări

37 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).

*APROBARE sf. 1 Faptul de a aproba 2 Împărtășire a acelorași idei; întărire a unei cereri, încuviințare, etc. contr. NEAPROBARE.

APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului.Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.

APROBARE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.

APROBARE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].

APROBARE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)

APROBARE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba

aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

aproba [At: STAMATI, D. / Pzi: aprob / E: lat approbare] 1 vt(a) A fi de acord cu ceva Si: a consimți, a încuviința, (înv) a aprobălui (1). 2 vt (Spc) A rezolva favorabil și oficial cererea, propunerea cuiva Si: (înv) a aprobălui (2). 3 vr (Înv) A socoti ca bună propria purtare, propria faptă.

*APROBA (-ob) vb. tr. 1 A împărtăși ce crede, ce spune, ce face cineva: aprob toate părerile tale 2 A da întărire unei dispozițiuni, unei cereri, a încuviința: ți-a aprobat petiția 3 A găsi că cineva îndeplinește un lucru cum se cuvine, potrivit ideilor, sentimentelor sale și ale altora: aprob atitudinea hotărîtă pe care ai avut-o [lat.].

*APROBAT adj. 1 p. APROBA contr. NEAPROBAT 2 Bun și ~ pentru suma de..., formulă cu care acceptantul confirmă într’o poliță primirea unei sume sau unei valori 3 ⚖️ 👉 BUN10.

*APROBAȚIUNE, *APROBAȚIE sf. = APROBARE [fr. < lat.].

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBA, aprob, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. ext. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. Refl. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea.Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.

APROBA, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea.Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

APROBA vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțămîntul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprob. / < lat. approbare].

APROBA vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare)

A APROBA aprob tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susține, exprimându-și acordul; a consimți; a încuviința. 2) (cereri, propuneri) A soluționa în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimți în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /<lat. approbare

aprobà v. 1. a consimți, a încuviința; 2. a judeca demn de laudă.

*aprób, a v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.

*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

aprobare (încuviințare) (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

aprobare (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

aprobare s. f. (sil. -pro-), g.-d. art. aprobării; pl. aprobări

aproba (a ~) (a încuviința) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. aprob, 3 apro; conj. prez. 1 sg. să aprob, 3 să aprobe

aproba (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apro

aproba vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. aprob, 3 sg. și pl. aprobă; 1 pl. aprobăm

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. (fig.) lumină verde, undă verde. (A primit ~ pentru...) 3. v. încuviințare. 4. v. agrement.

APROBARE s. 1. acceptare, admitere, consimțire, încuviințare. (~ scoaterii la concurs a unui post vacant.) 2. acord, asentiment, aviz, consimțămînt, consimțire, încuviințare, îngăduință, învoială, învoire, permisiune, voie, voință, vrere, (înv. și reg.) poslușanie, slobozenie, (Mold. și Bucov.) pozvolenie, (înv.) concurs, pozvol, sfat, volnicie. (Cu sau fără ~ cuiva.) 3. (POLITICĂ) agrement, consimțămînt. (~ acordată unui diplomat străin.)

Aprobare ≠ dezaprobare, respingere

APROBA vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (fig.) a subscrie, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)

APROBA vb. a accepta, a admite, a consimți, a încuviința, a se îndupleca, a îngădui, a se învoi, a lăsa, a permite, a primi, (livr.) a concede, (înv. și pop.) a se prinde, (înv. și reg.) a se pleca, (Mold. și Bucov.) a pozvoli, (înv.) a aprobălui, a mulțumi, a ogodi. (A ~ să se scoată postul vacant la concurs.)

A aproba ≠ a dezaproba, a reproba, a refuza, a respinge

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aproba (aprob, aprobat), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

Intrare: aprobare
  • silabație: a-pro- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aprobare
  • aprobarea
plural
  • aprobări
  • aprobările
genitiv-dativ singular
  • aprobări
  • aprobării
plural
  • aprobări
  • aprobărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aproba
  • silabație: a-pro-ba info
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aproba
  • aprobare
  • aprobat
  • aprobatu‑
  • aprobând
  • aprobându‑
singular plural
  • apro
  • aprobați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aprob
(să)
  • aprob
  • aprobam
  • aprobai
  • aprobasem
a II-a (tu)
  • aprobi
(să)
  • aprobi
  • aprobai
  • aprobași
  • aprobaseși
a III-a (el, ea)
  • apro
(să)
  • aprobe
  • aproba
  • aprobă
  • aprobase
plural I (noi)
  • aprobăm
(să)
  • aprobăm
  • aprobam
  • aprobarăm
  • aprobaserăm
  • aprobasem
a II-a (voi)
  • aprobați
(să)
  • aprobați
  • aprobați
  • aprobarăți
  • aprobaserăți
  • aprobaseți
a III-a (ei, ele)
  • apro
(să)
  • aprobe
  • aprobau
  • aproba
  • aprobaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

aprobare, aprobărisubstantiv feminin

  • 1. Faptul de a aproba. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Proiectul va fi supus aprobării colectivului. DLRLC
    • format_quote Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. DLRLC
    • format_quote Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193. DLRLC
    • 1.1. concretizat Act prin care se aprobă ceva. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:
  • vezi aproba DEX '09 DEX '98 DN

aproba, aprobverb

  • 1. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. DLRLC
    • format_quote Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. DLRLC
    • format_quote intranzitiv Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. DLRLC
    • 1.1. A da consimțământul oficial la ceva printr-un act autentic. DLRLC DN
      sinonime: consimți
      • format_quote Ministerul i-a aprobat cererea. DLRLC
      • chat_bubble reflexiv pasiv Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.