2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

aprobare sf [At: Antonescu D. / Pl: -bări / E: aproba] 1 Încuviințare a ceva. S: consimțire, (rar) aprobat2 (1), (înv) aprobație (1), aprobațiune (1), aprobăluire (1). 2 (Spc) Răspuns favorabil și oficial la o cerere, la o propunere etc. Si: (rar) aprobat2 (2), (înv) aprobație (2), aprobațiune (2), aprobăluire (3). 3 Autoapreciere pozitivă. Cf. aproba (3).

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva. – V. aproba.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; încuviințare, consimțire. Proiectul va fi supus aprobării colectivului.Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36. Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.

APROBÁRE, aprobări, s. f. Faptul de a aproba; (concr.) act prin care se aprobă ceva.

APROBÁRE s.f. Faptul de a aproba; încuviințare; consimțire; permisiune. ♦ Act, document prin care se permite, se aprobă ceva. [< aproba].

APROBÁRE s. f. 1. faptul de a aproba. 2. act prin care se aprobă ceva. (< aproba)

APROBÁRE ~ări f. 1) v. A APROBA. 2) Act prin care se aprobă ceva. [G.-D. aprobării] /v. a aproba

aprobare f. 1. încuviințare, consimțire; 2. judecată sau mărturie favorabilă dată meritelor cuiva.

aproba [At: STAMATI, D. / Pzi: aprob / E: lat approbare] 1 vt(a) A fi de acord cu ceva Si: a consimți, a încuviința, (înv) a aprobălui (1). 2 vt (Spc) A rezolva favorabil și oficial cererea, propunerea cuiva Si: (înv) a aprobălui (2). 3 vr (Înv) A socoti ca bună propria purtare, propria faptă.

APROBÁ, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare.

APROBÁ, aprób, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. ext. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. Refl. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea.Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea.Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare.

APROBÁ vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprób. / < lat. approbare].

APROBÁ vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare)

A APROBÁ aprób tranz. 1) (păreri, propuneri etc.) A susține, exprimându-și acordul; a consimți; a încuviința. 2) (cereri, propuneri) A soluționa în mod favorabil. 3) (proiecte, manuscrise etc.) A consimți în mod oficial printr-un act autentic. [Sil. a-pro-] /<lat. approbare

aprobà v. 1. a consimți, a încuviința; 2. a judeca demn de laudă.

*aprób, a v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă.

*aprobațiúne f. (lat. approbátio, -ónis). Acțiunea de a aproba. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

aprobáre (încuviințare) (a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobắrii; pl. aprobắri

arată toate definițiile

Intrare: aprobare
  • silabație: a-pro-
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aprobare
  • aprobarea
plural
  • aprobări
  • aprobările
genitiv-dativ singular
  • aprobări
  • aprobării
plural
  • aprobări
  • aprobărilor
vocativ singular
plural
Intrare: aproba
  • silabație: a-pro-ba
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • aproba
  • aprobare
  • aprobat
  • aprobatu‑
  • aprobând
  • aprobându‑
singular plural
  • apro
  • aprobați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • aprob
(să)
  • aprob
  • aprobam
  • aprobai
  • aprobasem
a II-a (tu)
  • aprobi
(să)
  • aprobi
  • aprobai
  • aprobași
  • aprobaseși
a III-a (el, ea)
  • apro
(să)
  • aprobe
  • aproba
  • aprobă
  • aprobase
plural I (noi)
  • aprobăm
(să)
  • aprobăm
  • aprobam
  • aprobarăm
  • aprobaserăm
  • aprobasem
a II-a (voi)
  • aprobați
(să)
  • aprobați
  • aprobați
  • aprobarăți
  • aprobaserăți
  • aprobaseți
a III-a (ei, ele)
  • apro
(să)
  • aprobe
  • aprobau
  • aproba
  • aprobaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aprobare

  • 1. Faptul de a aproba.
    exemple
    • Proiectul va fi supus aprobării colectivului.
      surse: DLRLC
    • Mulțimea se tălăzui în strigăte de aprobare. SAHIA, N. 36.
      surse: DLRLC
    • Față de murmurul de aprobare dimprejur, Talabă întrebă aspru... REBREANU, R. I 193.
      surse: DLRLC
    • 1.1. concretizat Act prin care se aprobă ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi aproba
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

aproba

  • 1. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva.
    exemple
    • Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118.
      surse: DLRLC
    • Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25.
      surse: DLRLC
    • reflexiv pasiv Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A da consimțământul oficial la ceva printr-un act autentic.
      surse: DLRLC DN sinonime: consimți un exemplu
      exemple
      • Ministerul i-a aprobat cererea.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. expresie reflexiv pasiv Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc.
        surse: DLRLC

etimologie: