17 definiții pentru apostrof apostrofă

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

apostrof1 sn [At: NEGRUZZI, S. I. 266 / V: (după fr) (pl -e) / Pl: ~e, (rar) ~oafe, ~uri / E: fr apostrophe, lat apostrophus] (Grm) Semn ortografic de forma unei virgule, așezat în partea de sus a cuvântului, prin care se notează eliziunea unuia sau a mai multor sunete, de obicei, a unor vocale.

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. [Var.: apostrófă s. f.] – Din fr. apostrophe, lat. apostrophus.

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a cuvîntului pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. 4În «dom’le» sincopa silabei este însemnată prin apostrof. În «las’ pe mine» apostroful marchează absența sunetului «ă».

APOSTRÓF, apostrofuri, s. n. Semn ortografic de forma unei virgule, care se pune în partea de sus a unui cuvânt, pentru a arăta absența accidentală în rostire a unor sunete. – Fr. apostrophe (lat. lit. apostrophus).

APOSTRÓF s.n. Semn ortografic în formă de virgulă (’), care marchează absența accidentală a unor sunete sau litere. [Pl. -uri. / < fr. apostrophe, cf. lat. apostrophus, gr. apostrophos].

APOSTRÓF s. n. semn ortografic în formă de virgulă (’) care marchează absența accidentală a unor sunete ori silabe. (< fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)

APOSTRÓF ~uri n. Semn ortografic, în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală a unui sunet. [Sil. -pos-trof] /<fr. apostrophe, lat. apostrophus

apostrof n. semnul omiterii unei vocale: n’am în loc de nu am.

*apóstrof n., pl. e (vgr. apóstrophos, f.). Gram. Semnu omiteriĭ (eliziuniĭ) uneĭ vocale saŭ și a uneĭ silabe, ca: n’am, n’aș, dom’le îld. nu am, nu aș, domnule. – Ob. (dar nu maĭ bine) -óf (după fr.), pl. urĭ și oafe. – Fu inventat de un erudit necunoscut la 1533 și întrebuințat întîĭa oară de tipografu Ludovic Meignet din Lyon.

apostrófă2 sf vz apostrof

APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.

APOSTRÓFĂ2 s. f. v. apostrof.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri; semn grafic ’

apostróf (semn ortografic) s. n., pl. apostrófuri


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

apostróf (-oáfe), s. n. – Semn ortografic în fomă de virgulă, care marchează absența accidentală în rostire a unor sunete. – Var. apostrofă.Apostrofă, s. f. (apostrofare, mustrare). Gr. ἀποστροφή (sec. XVII, Gáldi 151); și modern din fr. apostrophe.Der. apostrofa, vb., din fr.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

APOSTRÓF s. n. (< fr. apostrophe, lat., gr. apostrophos): semn ortografic în formă de virgulă (’), care marchează apocopa sau sincopa unui sunet sau a unei silabe, fără ca prin aceasta să se formeze silabă între sunetele ajunse alăturate. De exemplu: „Las’ pe mine” (absența lui ă); „Cin’ ți-a dat-o?” (absența lui e); „Ce faci, dom’le?” (absența silabei -nu-); „Un’ s-a dus?” (absența silabei -de); „Am obosit cu trebur’le astea” (sincopa vocalei i) etc.

Intrare: apostrof
apostrof1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrof
  • apostroful
  • apostrofu‑
plural
  • apostrofuri
  • apostrofurile
genitiv-dativ singular
  • apostrof
  • apostrofului
plural
  • apostrofuri
  • apostrofurilor
vocativ singular
plural
apostrof2 (pl. -oafe) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrof
  • apostroful
  • apostrofu‑
plural
  • apostroafe
  • apostroafele
genitiv-dativ singular
  • apostrof
  • apostrofului
plural
  • apostroafe
  • apostroafelor
vocativ singular
plural
apostrof3 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: Scriban
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostrof
  • apostroful
  • apostrofu‑
plural
  • apostrofe
  • apostrofele
genitiv-dativ singular
  • apostrof
  • apostrofului
plural
  • apostrofe
  • apostrofelor
vocativ singular
plural
apostrofă substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • apostro
  • apostrofa
plural
  • apostrofe
  • apostrofele
genitiv-dativ singular
  • apostrofe
  • apostrofei
plural
  • apostrofe
  • apostrofelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

apostrof apostrofă

  • 1. Semn ortografic în formă de virgulă, care marchează dispariția accidentală în rostire a unor sunete.
    surse: DEX '09 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • În «dom’le» sincopa silabei este însemnată prin apostrof. În «las’ pe mine» apostroful marchează absența sunetului «ă».
      surse: DLRLC
  • comentariu Semn grafic:
    surse: DOOM 2

etimologie: