APOSTROFĂ Procedeu al artei oratorice, utilizat și în textul liric / dramatic, prin care vorbitorul / scriitorul / personajul se îndepărtează de la propriul discurs pentru a se adresa unui interlocutor oarecare; figură* retorică și formă de discurs* adresat: Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțămire! / Pe tine te dorește tot neamul omenesc! (Alexandrescu). Asociată uneori cu exclamația*, apostrofa face parte dintre mijloacele care asigură funcția fatică* a limbajului (vezi FUNCȚIE), introducând în enunț mărcile formale ale contactului dintre emițătorul și receptorul acestuia: cazul vocativ la substantive (comune / proprii), pers. a Il-a la pronume și verb, imperativul la verb. • Procedeu stilistic puternic motivat afectiv, apostrofa poate situa în poziție de receptor al mesajului: un interlocutor prezent (adversarul, în oratorie) sau absent: Nu mă tem de întreruperi, venerabile domnule președinte... Puteți, domnilor, să întrerupeți, pentru că eu am tăria opiniunilor mele (Caragiale); Te duci, ș-am înțeles prea bine / Să nu mă țin de pasul tău (Eminescu); un interlocutor real (nume de persoane din prezent ori trecut) sau imaginar (nume de zei, de divinități creștine): Astfel îți e cântarea, bătrâne Heliade / Cum curge profeția unei Ieremiade (Eminescu); Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie (...) / Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, / A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd (id.); Doamne, izvorul meu și cântecele mele!/ Nădejdea mea și truda mea! (...) / Tu ești și-ai fost mai mult decât în fire / Era să fii, să stai, să viețuiești (Arghezi); un interlocutor nedefinit: Vezi, orice amintire-i / doar urma unor răni,/prin țări, prin ani primite, / pe la răscruci și vămi (Blaga); obiecte, fenomene naturale, noțiuni abstracte: O, valuri ale sfintei mări, / Luați-mă cu voi! (Eminescu); autorul însuși al mesajului, ca maximă dedublare (sub forma autoadresării sau autodialogului): Mai pasă de ține minte toate cele și acum așa, dacă te slujește capul, bade Ioane (Creangă). Apostrofa se asociază adesea în text cu exclamația*, cu invocația* și cu interogația* retorică; diferența dintre anumite realizări ale apostrofei și exclamației / invocației este greu de făcut. M.M.