18 definiții pentru apleca

aplecá [At: PRAV. MOLD. 53/1 / Pzi: apléc / E: lat applicare] 1-2 vtr A (se) înclina (spre ceva așezat mai jos). 3-4 vtr (Fig) A (se) umili. 5-6 vtr A (se) supune. 8 vtr (Cst cu prepoziția de) A (se) încovoia. 9-10 vtr A (se) ploconi. 11 vr (Pop; îe) Se apleacă ziua Se face seară. 12-13 vtr (D. oameni și d. animale) A alăpta. 14-15 vur (Pat) A-i veni rău. 16 vr A i se face greață Si: (reg) a se ciumurlui Cf pleca. 17-18 vur (Pex) A se sătura de un fel mâncat prea des. 19 vr (Fig) A avea înclinare spre ceva. 20 vr (Fig) A fi dezgustat de ceva. 21 vr A fi dispus a... 22 vr (Înv; numai la unii scriitori din școala latinistă) A aplica.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig. A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau de ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și schimbe sau a-și schimba poziția (verticală) prin îndoire spre pământ; a (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Tranz. (Pop.) A alăpta. 3. Refl. Fig., A simți atracție, vocație pentru ceva, a înclina către ceva; a se preocupa de cineva sau ceva. 4. Refl. (În expr.) A i se apleca = a căpăta o indigestie; a-i veni greață. – Din lat. applicare.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. A îndoi, a încovoia, a înclina; a pleca. [Grînele] își aplecau, bălaie, Umbreluțele de paie. CASSIAN, în POEZ. N. 113. Îi îndoi grumajii și-l supuse, și-l aplecă la pămînt. DELAVRANCEA, S. 83. Ea apleacă gene lunge Peste ochii cuvioși. EMINESCU, O. I 67. Chiră, Chiralină... Apleacă-ți capul Să-mpușc arapul! TEODORESCU, P. P. 651. ◊ Refl. M-aplec înfrigurat peste țărînă. BENIUC, V. 84. Se aplecă atent spre geamul deschis. BART, E. 211. S-apropie de fată, o prinde pe furiș, S-apleacă, o sărută și piere prin tufiș. COȘBUC, P. I 52. Îi spuse lin, aplecîndu-să la ureche-i: De ce cauți ceea ce nu-ți poate veni în minte? EMINESCU, N. 68 ◊ (Cu determinări introduse prin prep. «de») Se apleacă de șale.Refl. A se înclina pentru a saluta, a saluta făcînd o plecăciune. V. p l o c o n i. Să fi văzut... ce mîndru era cînd s-a aplecat în dreapta și în stînga. ISPIRESCU, L. 167. 2. Tranz. Fig. A supune, a umili. Religia – o frază de dînșii inventată Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. EMINESCU, O. I 59. Refl. Au pornit batalioane de călane... Să rupă-n roți pe cei ce nu s-apleacă. BENIUC, V. 161. 3. Refl. (În expr.) A i se apleca = a-i veni rău, a i se face greață, a-i fi silă (din cauza unei mîncâri). Dacă ți s-o apleca, îți pregătește mămițica un ceai de izmă. PAS, L. I 46. Era foarte grețos: te miri din ce i se apleca. CARAGIALE, O. III 12. 4. Tranz. (Popular; cu privire la copii) A pune să sugă; a alăpta. Avusese mare iubire pentru el: totuși de la trei luni îl lepădase, și, de n-ar fi avut soacră-sa Constandia milă să-l aplece la o capră, s-ar fi dus și Ghiță pe drum neîntors. SADOVEANU, M. C. 8. Au lăsat pe cucoană-sa acasă, să aplece copilul. SBIERA, P. 175. 5. Refl. Fig. (Învechit) A manifesta o tendință, a avea înclinație, a înclina către ceva. [După moartea meșterului Manole] zvonul public s-a aplecat bucuros a-i perpetua aducerea-aminte. ODOBESCU, S. II 508. Tot omul s-apleacă la ce este mai pornit. ALEXANDRESCU, P. 47.

APLECÁ, apléc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) îndoi, a (se) înclina, a (se) pleca; fig. a (se) supune. 2. Refl. (În expr.) A i se apleca (cuiva) = a-i veni rău (cuiva), a i se face greață (din cauza mâncării). 3. Tranz. (Pop.) A alăpta. 4. Refl. Fig. (Înv.) A înclina către ceva. – Lat. applicare.

aplecá (a ~) (a-ple-) vb., ind. prez. 3 apleácă

aplecá vb. (sil. -ple-), ind. prez. 1 sg. apléc, 3 sg. și pl. apleácă

APLECÁ vb. I. 1. a atârna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. și pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. v. povârni. 3. v. strâmba. II. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A mâncat ceva și i s-a ~.)

A se apleca ≠ a se dezdoi

A apleca ≠ a dezdoi, a (se) îndrepta

aplecá (apléc, aplecát), vb.1. A înclina, a îndoi. – 2. A alăpta. – 3. A înclina, a tinde. – 4. A face greață. – Mr. aplec, áplic „alăptez”, megl. (plec). Lat. applĭcāre (Pușcariu 97; REW 548; Pascu, I, 35; Densusianu, GS, II, 18); cf. cat. aplegar, sp. allegar, port. achegar. Sensul 2 este o reducere a lui a apleca la sîn; sensul 4 pare mai greu de explicat. Cf. pleca. Der. aplecăciune, (înv.; înclinație, tendință); aplecător, adj. (care înclină); aplecător, s. m. (crescător); aplecătoare, s. f. (oaie care a lepădat); aplecătură, s. f. (înclinație; pui de animal; greață); aplecuș, s. m. (miel de lapte); aplecuș, s. n. (coastă, povîrniș); aplecușat, adj. (îndoit).

A APLECÁ apléc tranz. 1) A face să se aplece. 2) pop. (nou-născuți) A face să sugă lapte din mamelă; a hrăni cu piept; a alăpta. [Sil. a-ple-] /<lat. applicare

A SE APLECÁ mă apléc intranz. 1) A se înclina spre pământ. 2) fig. A se pune în dependență totală față de cineva; a se supune. 3): A i ~ a-i veni greață (din cauza mâncării). /<lat. applicare

aplecà v. 1. a pleca un lucru spre ceva, a încovoia (cu mai puțină violență); 2. a alăpta (despre vite); 3. a avea aplecate. [Lat. APPLICARE, a se încovoia, vorbind de corp sau de pântecele prea încărcat, de unde sensul patologic al vorbei (V. aplecate)].

apléc, a v. tr. (lat. ápplico, -áre.Aplec, apleacă. V. aplic, plec). Plec, înclin, mișc spre o parte un lucru vertical: îmĭ aplec capu la dreapta, aplec o prăjină pe care o țin în mînă. Alipesc la pept [!] un prunc ca să-l alăptez: copilu, pînă nu plînge, nu-l apleacă mama (Prov.) Fig. A-țĭ pleca urechea la nevoĭa cuĭva, a-l asculta la nevoĭe, a-l ajuta. V. refl. Mă plec, mă înclin ca să rîdic [!] ceva orĭ în semn de salut. Se apleacă ziŭa, se apropie de seară. A ți se apleca, a ți se strica stomahu [!] de mîncare, a ți se face greață, a te cĭumurlui, a-țĭ veni să verșĭ (și decĭ a te înclina).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APLECÁ vb. 1. a atîrna, a cădea, a (se) coborî, a (se) culca, a (se) curba, a (se) înclina, a (se) încovoia, a (se) îndoi, a (se) lăsa, a (se) pleca, (înv. si pop.) a (se) povedi, (reg.) a (se) poligni, (înv.) a (se) închina. (Crengile se ~ de rod.) 2. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) pleca, a (se) povîrni, a (se) prăvăli, (pop. și fam.) a (se) hîi. (Casa s-a ~ pe-o parte.) 3. a (se) înclina, a (se) lăsa, a (se) strîmba, (pop. și fam.) a (se) hîi, (reg.) a (se) șoldi. (Stîlpul de telegraf s-a ~.) 4. (Mold., Bucov., Transilv. și Ban.) a i se ciumurlui. (A míncat ceva și i s-a ~.)

Intrare: apleca
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apleca aplecare aplecat aplecând singular plural
aplea aplecați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) aplec (să) aplec aplecam aplecai aplecasem
a II-a (tu) apleci (să) apleci aplecai aplecași aplecaseși
a III-a (el, ea) aplea (să) aplece apleca aplecă aplecase
plural I (noi) aplecăm (să) aplecăm aplecam aplecarăm aplecaserăm, aplecasem*
a II-a (voi) aplecați (să) aplecați aplecați aplecarăți aplecaserăți, aplecaseți*
a III-a (ei, ele) aplea (să) aplece aplecau apleca aplecaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)