2 intrări

19 definiții

apeláre s. f., pl. apelări

apeláre sf [At: DA / Pl: ~lări / E: apela] 1-5 Apel (1-3, 5, 7).

APELÁRE s. v. solicitare.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere, a cere concursul cuiva. 2. (Jur.; în trecut) A introduce un apel (4). – Din fr. appeler.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva. 2. (Învechit) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară. Stăpînul fiind [în secolul al XVIII-lea] și judecător al țăranului, acestuia îi era oprit să apeleze împotriva lui. IST. R.P.R. 266.

APELÁ, apelez, vb. I. Intranz. 1. A se adresa cuiva cu o rugăminte, cu o cerere. 2. (Înv.) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a cere anularea unei sentințe date de o instanță inferioară. – Fr. appeler.

apelá (a ~) vb., ind. prez. 3 apeleáză

apelá vb., ind. prez. 1 sg. apeléz, 3 sg. și pl. apeleáză

apelá [At: MAIORESCU, CR. III, 166 / Pzi: -lez / E: fr appeler] 1-2 vtr A (se) adresa cu (o rugăminte, o scrisoare etc.) cuiva. 3 vi (Jur; rar) A face apel (7) Si: (înv) a alerga.

APELÁ vb. I. intr. A face apel la cineva, a adresa o cerere, o rugăminte; a chema. ♦ (Ieșit din uz) A se adresa unei instanțe judecătorești superioare pentru a cere schimbarea sau infirmarea unei hotărâri date de o instanță inferioară. [< fr. appeler, cf. lat., it. appellare].

APELÁ, apeléz, vb. I. ~ II. Tranz. (Inform.) A cere, a încerca să obțină (date, informații). (din fr. appeler, lat. appellare)

A APELÁ ~éz intranz. A face apel (la cineva sau la ceva); a se adresa pentru susținere; a recurge. /<fr. appeler

apelà v. 1. a recurge la un tribunal superior; 2. fig. a se referi la, a invoca mărturia cuiva.

*apelațiúne f. (lat. appellátio, -ónis). Rar. Acțiunea de a apela. – Și -áție și -áre, dar ob. apel.

*apeléz v. intr. (lat. appellare; fr. appeler). Recurg la un tribunal superior (cum e curtea de apel față de tribunal). Fig. Recurg la mărturia saŭ ajutoru cuĭva.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

APELÁRE s. recurgere, recurs, solicitare. (~ la ajutorul lui.)

APELÁ vb. a cere, a recurge, a solicita, (Transilv.) a suruclui. (~ la ajutorul lui.)

Intrare: apelare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apelare apelarea
plural apelări apelările
genitiv-dativ singular apelări apelării
plural apelări apelărilor
vocativ singular
plural
Intrare: apela
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) apela apelare apelat apelând singular plural
apelea apelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) apelez (să) apelez apelam apelai apelasem
a II-a (tu) apelezi (să) apelezi apelai apelași apelaseși
a III-a (el, ea) apelea (să) apeleze apela apelă apelase
plural I (noi) apelăm (să) apelăm apelam apelarăm apelaserăm, apelasem*
a II-a (voi) apelați (să) apelați apelați apelarăți apelaserăți, apelaseți*
a III-a (ei, ele) apelea (să) apeleze apelau apela apelaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)