ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul dintre învelișurile Pământului. ◊ Apă de Javel v. Javel. Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrantă a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea sa. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție care atacă aurul și platina și este folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectată

ÁPĂ, ape, s. f. I. 1. Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului, care formează unul din învelișurile Pământului. ◊ Apă neagră = glaucom. ◊ Expr. Apă de ploaie = vorbe fără conținut, vorbe goale; (concr.) lucru fără valoare. A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A fi (toți) o apă (și un pământ) = a fi la fel. A intra la apă = a) (mai ales despre țesături) a-și micșora dimensiunile după ce a fost băgat în apă (I 1); b) (fam.) a ajunge într-o situație grea, neplăcută. (Fam.) A băga pe cineva la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. 2. Masă de apă (I 1) formând un râu, un lac, o mare etc. ◊ Ape teritoriale = porțiune a mării sau a oceanului situată de-a lungul coastelor unui stat, formând o parte integrală a teritoriului acestuia. ◊ Loc. adv. Ca pe apă sau ca apa = în mod curgător, fluent; pe dinafară. Știe lecția pe dinafară. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A lăsa pe cineva în apele lui = a nu deranja, a lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut sau prost dispus. A-i veni (cuiva) apă la moară = a se schimba împrejurările în favoarea lui. A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile; a face să nu mai poată spune nimic. ♦ (La pl.) Valuri, unde. 3. Fig. (La pl.) Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. Apă de colonie. ◊ Apă grea = combinație a oxigenului cu deuteriul, folosită în unele reactoare nucleare. Apă oxigenată v. oxigenat. (Pop.) Apă tare = acid azotic. Apă de clor = soluție folosită ca decolorant în industria textilă și a hârtiei. Apă de var = soluție cu proprietăți antidiareice și antiacide. Apă deuterică = apă grea. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.^[1]

ÁPĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor, care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. Era nevoie de multă apă – și apa o scotea din gîrla cu care se învecina curtea lui. PAS, L. I 71. ◊ Apă dulce = (în opoziție cu apa sărată a mărilor) apă de izvoare și de rîuri. Pești de mare și pești de apă dulce. ◊ Apă minerală = apă care conține în soluție săruri, gaze și substanțe radioactive. (De obicei eliptic, urmat de numele localității respective introdus prin prep. «de») Apă de Căciulata. Apă de Slănic. ◊ Apă moale = apă care conține foarte puțin calcar (de exemplu apa de ploaie). ◊ Expr. (Familiar) Apă de ploaie = vorbe goale, fără conținut; palavre. (Familiar) A bate apa în piuă sau a bate apa să se aleagă untul = a spune mereu același lucru, a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale, cu făgăduieli. A fierbe (pe cineva) fără apă = a-i face (cuiva) necazuri, a-l chinui. A fi (toți) o apă = a fi de o seamă, a fi egali. A face o apă din... = a șterge deosebirile dintre..., a face uniform, egal. A face a apă din toate acele popoare... iată ceea ce se frămîntase... în creierii lui Iosif al II-lea. ODOBESCU, S. III 521. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a-i face (cuiva) un mare necaz sau o mare neplăcere A nu avea (nici) după ce bea apă = a nu avea ce mînca, a fi sărac lipit. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși într-o întreprindere grea, a dovedi ingeniozitate. Cu una cu alta, mai cu ce avea de la părinți, scoase apă din piatră și ajunse a fi jinduit de multe fete în sat. DELAVRANCEA, S. 24. A duce (sau a căra) apă cu ciurul v. ciur. A căra apă la puț = a face un lucru inutil. Apa morților = tremurare a aerului în zilele calde, care dă iluzia unei ape curgătoare pe o cîmpie întinsă. V. miraj, fata morgana. Peste întinderile de la hotarul vederilor jucau valurile apei morților, această fermecătoare și amăgitoare arătare. SANDU-ALDEA, U. P. 57. ◊ Cantitate limitată din acest lichid. A spăla rufele în două ape. ◊ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = apa scoasă prima oară (într-o anumită zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Să mă spele în toate zilele cu apă neîncepută, să-mi dea orzul fiert în lapte dulce. ISPIRESCU, L. 15. Apă vie = apă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care poate închide rănile sau îmbina părțile corpului unui om tăiat în bucăți. Turnă apă moartă peste toate ranele și se ihchegă carnea. ISPIRESCU, L. 330. Să-mi aducă trei smicele de măr dulce șt apă vie și apă moartă, de unde se bat munții în capete. CREANGĂ, P. 272. Apă sfințită v. sfințit. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu, (mai rar) mare. Se simțea rece, curat, ușor ca o apă de munte, ca un vînt de martie. DUMITRIU, N. 247. Am mers pe malul apei, în valuri să-mi îngrop Și cîntecul și-amarul. COȘBUC, P. I 60. Sub plopii rari apele sună Și plopii rari vîjîie-n vînt. COȘBUC, P. I 64. Numai apele în ropot s-aud din munte coborînd. VLAHUȚĂ, O. A. I 29. Trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari... CREANGĂ, P. 208. Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă. EMINESCU, O. I 147. Urciorul nu merge de multe ori la apă (= cel care persistă în acțiuni nejuste trebuie, pînă la urmă, să suporte consecințele faptelor sale). ◊ (Adesea determinat prin numele rîului, al fluviului, etc. la genitiv) Abia cătră amiază ajunseră la apa Bistriței. SADOVEANU, B. 69. Pe la poalele acestor munți curge apa Dunării. GOLESCU, î. 55. Apă curgătoare = apă care curge pe o albie înclinată și se varsă în altă apă mai mare. Pîrăul, riul șt fluviul sînt ape curgătoare. ◊ Apă stătătoare = apă care se adună în depresiuni ale terenului (baltă, lac, mare). Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare, Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. ALECSANDRI, P. A. 93. Ape teritoriale v. teritorial. ◊ Loc. adv. În susul apei v. sus. În josul apei v. jos. (în legătură cu verbele «a ști», «a vorbi», «a spune») Ca (de) pe apă sau ca apa = în mod curgător, curent. Parcă ești un zodieri, de le spui toate ca de pe apă! SBIERA, P. 236. Le-ați auzit [cum vorbesc franțuzește]? Ca apa! ALECSANDRI, T. I 166. ◊ Expr. A ști sau a vedea în ce apă (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva = a cunoaște gîndurile, dispoziția sau apucăturile cuiva. A-l lăsa pe cineva (să se scalde) în apele lui = a-l lăsa pe cineva în voia sa. Orice mîngîiere a mea era de prisos. L-am lăsat în apele lui. SADOVEANU, O. II 232. A pluti în apele cuiva = a fi de părerea cuiva, a-l urma în totul. Sper... că... îți voi fi intrat cu totul în plac și că deocamdată mă pot răsfăța plutind pe deplin în apele tale. ODOBESCU, S. III 155. A nu fi în apele lui sau a nu fi în toate apele = a simți o indispoziție fizică sau psihică, a fi abătut. Iorgule... ai ceva care-mi tăinuiești... Nu ești în apele dumitale. ALECSANDRI, T. 1433. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. Îi venise acum și lui Dănilă apa la moară. CREANGĂ, P. 59. A-i lua sau a-i tăia (cuiva) apa de la moară = a crea (cuiva) condiții nefavorabile de acțiune sau de existență. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru a realiza un cîștig. A se duce pe apa sîmbetei (sau a Dunării, a gîrlei) = a se prăpădi, a dispărea. Cînd să-și deie pușca-n primire, îl chema la cancelarie majurul, și toată bucuria i se ducea pe apa sîmbetei. CAMILAR, N. 118. Dar dacă s-ar duce pe apa Dunării și a sîmbetei toți ciocoii, poate că n-ar fi rău! PAS, L. 1255. Ce pe apă nu curge v. curge. ♦ (Mai ales la pl., determinat prin «a rîului», «a mării» etc.) întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (poetic) valuri, unde. Au venit apele mari. ◊ Focul meu a-l stinge nu pot cu toate Apele mării. EMINESCU, O. I 199. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri... Ș-ale rîurilor ape ce sclipesc fugind în ropot. EMINESCU, O. I 76. ◊ Fig. Apele limpezi ale conștiinței. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 156, 4/5. Lumina lunii străbătea apa geamului și, căzînd pieziș în luciul oglinzii, se revărsa în negrul din odaie. DAN, U. 186. 3. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiec.e lucioase (pietre prețioase, metale, mătăsuri). Lua fiecare inel, fiecare pereche de cercei, le ridica în fața ochilor, le făcea să-și joace apele și sclipirile în lumina blîndă a flăcării de petrol. DUMITRIU, N. 84. Pe pajiștea verde... se învîrtea hora. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape. SADOVEANU, O. I 73. Părul... undează, făcind ape-ape. DELAVRANCEA, S. 108. O pală de Taban, cu apele negre pe tăiș și cu mîner de pietre scumpe. ODOBESCU, S. I 132. ♦ Fața, luciul oglinzii. Oglinda era cu rame aurite și cu apa împîclită. C. PETRESCU, A. 338. II. 1. (Urmat de diverse determinări) Denumire dată unor preparate industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de trandafir. Apă de melisă. Apă de ochi. ◊ I-am turnat pe gît cîteva lingurițe de apă de colonie. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Apă de clor = soluție de clor în apă, folosită ca decolorant și dezinfectant. Apă de var = lapte de var, v. lapte. Apă tare = numele popular al acidului azotic. Apă regală ◊ amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele, inclusiv aurul și platina. Apă oxigenată v. oxigenat. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc: a) lacrimi. Bărbia i-o ridică, s-uită-n ochii-i plini de apă. EMINESCU, O. I 84; b) salivă. (Numai în expr.) A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a avea o poftă mare de ceva, a dori ceva nespus de mult. Le lăsa gura apă la toți după așa bucățică. ISPIRESCU, L. 213; c) sudoare. Din cînd în cînd își scotea batista din buzunar, ștergea apa de pe obrajii dogoriți. C. PETRESCU, S. 106. ◊ Expr. A fi (numai) apă (sau o apă) = a fi foarte transpirat; d) lichid seros secretat de organism în anumite boli. Apă la genunchi. Apă la plămîni (= pleurezie). Apă la cap (= hidrocefalie). ◊ Expr. (Familiar) A avea apă la cap = a fi prost, idiot. A lăsa apă (unui animal) = a sparge o umflătură pentru a permite să se scurgă lichidul colectat; e) lichid în care stă fetusul.

ÁPĂ, (I) ape, s. f. I. 1. Lichid transparent și incolor care, în stare pură, este o combinație de oxigen și hidrogen. ◊ Apă dulce = apă de izvoare și de rîuri. Apă minerală = apă care conține săruri, gaze și substanțe radioactive. ◊ Expr. (Fam.) Apă de ploaie = vorbe goale; palavre. (Fam.) A bate apa în piuă = a vorbi mult și fără rost. A îmbăta (pe cineva) cu apă rece = a încînta (pe cineva) cu vorbe goale. A fi (toți) o apă (și un pămînt) = a fi la fel. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la muierea în apă; b) fig. (despre persoane) a ajunge într-o situație grea. A băga (pe cineva) la apă = a face (cuiva) un mare neajuns. A scoate apă din piatră (seacă) = a reuși să realizezi ceva cu mijloace foarte reduse. A nu avea (nici) după ce bea apă = a fi extrem de sărac. ♦ Cantitate limitată din acest lichid. ♦ (În basme și în superstiții) Apă neîncepută = prima apă scoasă (într-o zi) dintr-o fîntînă sau dintr-un izvor și folosită în descîntece. Apă vie = apă miraculoasă care învie morții. Apă moartă = apă miraculoasă care îmbină părțile corpului unui om tăiat sau îi închide rănile. 2. Masă de apă (1) formînd un rîu, un lac, o mare etc.; rîu, fluviu. Am mers pe malul apei (COȘBUC). ◊ Ape teritoriale = zonele maritime de-a lungul coastelor mărilor și oceanelor, asupra cărora statele vecine își exercită dreptul lor de suveranitate. ◊ Loc. adv. Ca pe apă (sau ca apa) = în mod curgător, curent. A ști ceva ca pe apă. ◊ Expr. A ști (sau a vedea) în ce ape se scaldă cineva = a cunoaște gîndurile, intențiile sau dispoziția cuiva. A-l lăsa pe cineva în apele lui = a-l lăsa pe cineva în pace. A nu fi în apele lui = a fi abătut. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea (cuiva). A-i lua (cuiva) apa de la moară = a-i crea (cuiva) condiții nefavorabile. A pescui în apă tulbure = a se folosi de împrejurări tulburi, pentru dobîndirea unui câștig. A se duce pe apa sîmbetei = a se prăpădi, a dispărea. ♦ Întreaga cantitate de apă a unui rîu, a unei mări etc.; (la pl., poetic) valuri, unde. 3. Fig. Joc de culori, amintind undele apei, pe care îl fac în lumină anumite obiecte lucioase. Fetele erau în catrințe de lînă, vrîstate în fel de fel de ape (SADOVEANU). II. 1. (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice sau de parfumerie. Apă de colonie. ◊ Compus: apă-tare = numele popular al acidului azotic. 2. Fig. Denumire dată unor secreții apoase ale corpului omenesc (lacrimi, salivă, sudoare etc.). Ștergea apa de pe obrajii dogoriți (C. PETRESCU). ◊ Expr. A-i lăsa (cuiva) gura apă (după ceva) = a dori (ceva) nespus de mult. A fi (numai o) apă = a fi foarte transpirat. – Lat. aqua.

ÁPĂ ape f. 1) Lichid transparent, incolor, fără gust și fără miros, fiind o combinație de oxigen și hidrogen. ~ potabilă. ~ dură. ◊ ~ chioară se spune despre supe, vinuri etc. care conțin prea multă apă și nu au nici un gust. ~ de ploaie vorbe goale, fără conținut. 2) Masă de lichid (mare, râu, lac etc.). ◊ ~ curgătoare apă care curge pe o albie și se varsă în altă apă. ~ stătătoare apă care se adună în depresiuni (lacuri, bălți). 3) fig. Joc de culori; sclipiri ale unor obiecte lucioase (pietre prețioase, mătăsuri, metale). 4) Denumire a unor soluții, a unor preparate. ~ de colonie. ~ de trandafir. ~ de var. ◊ ~ tare numele popular al acidului azotic. ~ regală amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă toate metalele. ~ oxigenată amestec de perhidrol cu apă, incolor sau albastru, cu proprietăți dezinfectante și decolorante. 5) Secreție a organismului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). ~ la plămâni. ◊ ~ la cap hidrocefalie. A fi numai ~ a fi transpirat. A-i lăsa cuiva gura ~ a avea poftă de ceva. [G.-D. apei] /

apă f. 1. substanță lichidă, transparentă, fără gust și fără miros (compusă din hidrogen și oxigen); ca apa, curent, curgător: a vorbi ca apa; pe apă, trecător, frivol: să le scriu, cum cere lumea, vr’o istorie pe apă? EM.; tot o apă, de acelaș fel; a lăsa gura apă, a vedea ceva plăcut și a-l pofti; ape minerale, cari ies din pământ, conținând în disoluțiune materii minerale cari le dau proprietăți speciale, obișnuit curative; 2. pl. aparențe undulate (la stofe sau metale), lustrul pietrelor prețioase; fig. stare sufletească, dispozițiune: boierul nu-i în toate apele AL.; 3. întindere de apă (fie râu, fluviu sau mare): apa curge, pietrele rămân; 4. licoare extrasă din diferite substanțe: apă de Colonia, apă de trandafir (V. apă tare); 5. în credințele populare: apă vie, care redă eroului răpus vieața și puterile (în opozițiune cu apa moartă, care unește și încheagă membrele-i trunchiate): această apă nemuritoare e adusă de păsări (șoimi și vulturi) dela fântâna ce curge prin munții cari se bat în capete și numai cu mare primejdie o pot căpăta; apă neîncepută, cea luată din fântână, adusă proaspătă și din care nu băuse încă niminea (joacă un rol în descântece și în vrăji); 6. în medicina populară: a) dropică; b) umflătura piciorului dela genuchiu în jos (la boi și la cai). [Lat. AQUA].

apă f., pl. e (lat. aqua, it. acqua, pv. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, ph. agoa). Lichidu care acopere cea maĭ mare parte (3ǀ5) a globuluĭ pămîntesc. Fig. Sudoare: îs numaĭ apă. Lichid chimic (acid, parfum ș. a.): apă de Colonia (un fel de parfum), apă de florĭ (un fel de parfum întrebuințat în cofetărie), apă tare (acid azotic), apă regală (un amestec de acid azotic și cloridric), apă oxigenată (bioxid de idrogen descolorant), apă minerală (care conține minerale în disoluțiune), ape termale (ape minerale calde), apă vie (apă care învie morțiĭ în poveștĭ). Rîŭ, lac, mare: călătorie pe apă. Aparență undulată la stofe, la metale, la petre prețioase (cum îs dungile agateĭ). Apă marină, beril verde albăstriŭ. A-ți lăsa gura apă, a-ți fi tare poftă. A face o gaură în apă, a lucra în zadar. A te scălda în apele cuĭva, a fi de părerea cuĭva, a înclina spre ideile luĭ. Lecțiunea merge ca apa saŭ o știŭ ca pe apă, o știŭ bine. A se face o apă și un pămînt, a se nivela, a dispărea pintre cei-lalțĭ. – Apa e un lichid transparent, insipid, incolor și inodor compus dintr’un atom de oxigen și doĭ de idrogen (H₂O). Îngheață la 0°, dar poate rămînea lichidă și la -17°. În chimie poate fi numită și protoxid de idrogen. Lavoisier și Laplace la 24 ĭuniŭ 1783 preparară 608 grame de apă arzînd idrogenu în aeru atmosferic. Apă oxigenată, bioxid de idrogen, preparată de Thénard la 1818. Descolorează țesăturile, perlele, matasa și păru.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene; buhai-de-baltă (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sărit, cu gura largă și ochii bulbucați. ◊ Broască râioasă = gen de broaște cu pielea acoperită de negi, din care, în caz de primejdie, se elimină un lichid iritant. ◊ Expr. Ochi de broască = ochi bulbucați. ◊ Compus: broască-țestoasă = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul închis într-o carapace osoasă, dintre care unele trăiesc pe uscat (Testudo graeca și hermanni), iar altele în apă (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu frunze lucioase, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cultivată ca plantă de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o ușă, la un sertar etc., pentru a le încuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

BURÍC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita nedespicată, folosit la călărie și la tracțiune (Equus caballus); p. restr. armăsar castrat. Calul de dar nu se caută la dinți (sau în gură) = lucrurile primite în dar se iau așa cum sunt, fără să se mai țină seama de defecte. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă = a fi întrebuințat la toate; a alerga mult. Cal de bătaie = a) persoană hărțuită, muncită de toți; b) problemă de care se ocupă multă lume și care revine mereu pe primul plan. A face (sau a ajunge) din cal măgar = a face să ajungă (sau a ajunge) într-o situație mai rea de cum a fost. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri imposibile, de necrezut. La Paștele cailor = niciodată. O alergătură (sau o fugă) de cal = o distanță (destul de) mică. Calul dracului = femeie bătrână și rea; vrăjitoare. ◊ Compus: cal-putere = unitate de măsură pentru putere, egală cu 75 de kilogrammetri-forță pe secundă^[1]. 2. Nume dat unor aparate sau piese asemănătoare cu un cal (1); a) aparat de gimnastică; b) piesă la jocul de șah de forma unui cap de cal (1). 3. Compuse: (Entom.) calul-dracului (sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă) = libelulă; (Iht.) cal-de-mare = mic pește marin cu capul asemănător cu cel al calului; căluț de mare, hipocamp (2). (Hippocampus hippocampus). – Lat. caballus.

CHIMIÓN s. m. 1. Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate și cu flori mici, albe-liliachii, ale cărei semințe aromatice se folosesc în medicină, în bucătărie și la fabricarea lichiorurilor; chimen (Carum carvi). 2. Compus: chimion-de-apă (sau -de-baltă) = mărăraș. [Pr.: -mi-on] – Din tc. kimyon.

CIÚMĂ, ciume, s. f. 1. Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă, caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor etc.; pestă. 2. Fig. Persoană foarte urâtă (și foarte rea). 3. Fig. Mizerie, năpastă, nenorocire mare. ◊ Ciumă brună = nazism; fascism. 4. Compus: ciuma-apelor = plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis). – Lat. cyma „umflătură”.

CUCÚTĂ, cucute, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia umbeliferelor, cu miros caracteristic, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată ca medicament; dudău, buciniș (Conium maculatum). ◊ Expr. (Fam.) Doar n-am băut cucută (ca să...) = doar n-am înnebunit (ca să...). ◊ Compuse: cucută-de-apă = plantă erbacee de apă, cu flori albe dispuse în formă de umbrelă (Cicuta virosa); cucută-de-pădure = plantă erbacee cu frunze ascuțite și flori albe (Galium schultesii). – Lat. *cucuta (= cicuta).

JAVÉL s. n. (În sintagma) Apă de Javel = soluție apoasă de hipoclorit de sodiu, folosită ca dezinfectant. – Din fr. [eau de] Javel.

MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici gheme cenușii, purtate uneori de vânt în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după o ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.

SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.

buríc sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (Îe) A se crede ~ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.

chimión sm [At: LB / P: ~mi-on / V: ~meon~ / Pl: ~i / E: tc kimion] (Bot) 1 Mică plantă erbacee, cu flori mici, albe-liliachii, cu semințe aromatice, care se întrebuințează în medicină, la bucătărie și la fabricarea lichiorurilor (Cuminum Cyminum). 2 (Îc) ~ul-capului Zmeoaică (Laserpitium latifolium). 3 (Îc) ~-de-apă sau ~-de-baltă Mărăraș (Anethum graveoleus). 4 (îc) ~-de-câmp~sălbatic Chimen (Carum Carvî). 5 (îc) ~-de-câmpuri Negrușcă (Nigella arvensis). 6 (Îc) ~- negru Negrilică (Nigella sativa).

ciúmă sf [At: LEVITICUS, ap. GCR I, 5 / V: (înv) cióma, (reg) cium sm / Pl: (îvr) ~e, ~i / E: ml cyma „umflătură”] 1 Boală infecțioasă și epidemică foarte gravă la oameni și la animale (mai ales la rozătoare), caracterizată prin febră mare, diaree, delir, tumefacții ale ganglionilor Si: pestă. 2 (Îrg; pan) Umflătură crescută pe tulpina porumbului. 3 (Îrg; pex) Tăciune la porumb. 4 (Reg; îs) ~ma vitelor Pestă bovină. 5 (Șîs ~ma găinilor) Holera găinilor. 6 (Reg; îs) ~ma stupilor Boală a albinelor. 7 (Pop) Ființă mitologică, închipuită ca un monstru, ca o babă sau ca moartea, despre care se credea că ar aduce ciuma (1) Si: (reg) maica călătoare. 8 (Pan) Femeie foarte urâtă, rău îmbrăcată, rea și nesuferită Si: holeră, (înv) ciumercă¹. 9 (Pop; pex) Pacoste. 10 (Bot; reg; îc) ~ma fetei Ciumăfaie (1) (Datura stramonium). 11 (Bot; reg; îae) Dafin (Laurus nohilis). 12 (Îc) ~ma apelor Plantă erbacee acvatică cu tulpina lungă, subțire, ramificată, care se fixează prin rădăcini pe fundul apelor (Elodea canadensis).

cucută sf [At: LB / V: ~cătă, ~câtă / Pl: ~te și (rar) ~uți / E: ml *cucuta] 1 (Șîc ~-mare) Plantă erbacee, otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu miros urât, cu frunze mari, flori albe și fructe brune-verzui, întrebuințată în medicină Si: (reg) buciniș, duduie, iarba călugărului (Conium maculatum). 2 (Pfm; îe) A fi ca o ~ A fi foarte slab. 3 (Pfm; îe) A mâncat ~ A înnebunit. 4 (Bot; reg) Crucea-pământului (Lycopodium clavatum). 5 (Bot; reg) Ciumăfaie (Datura stramonium). 6 (Reg; șîc ~-de-apă, ~-de-baltă, ~-înveninată, ~-mică) Plantă ierboasă, foarte otrăvitoare, din familia umbeliferelor, cu flori albe dispuse în umbele Si: (reg) buciniș-de-apă, buciniș-de-baltă (Cicuta virosa). 7 (Bot; reg) ~-de-baltă Mărăraș (Oenanthe aquatica). 8 (Reg; șîc ~-de-pădure) Plantă ierboasă, din familia rubiaceelor, cu frunze ascuțite și flori albe dispuse în inflorescențe Si: (Buc) sămcuță (Galium schultesii). 9 (Bot; reg; îc) ~-mică Pătrunjelul-câinelui (Aethusa cynapium). 10 (Bot; reg; îae) Pătrunjel de câmp (Peucedanum oreoselinum). 11 (Bot; reg; îc) ~-sălbatică Îngerea (Selinum carvifolia). 12 (Bot; reg) Hașmaciucă (Anthriscus silvestris). 13 (Bot; reg; îc) ~-mare Angelică (Angelica archangelica). 14 (Bot; reg; lpl) Pliscul-cucoarei (Erodium cicutarium).

mană sf [At: PSALT. 157 / V: (reg) mea- / E: slv мана, ngr μάννα] 1 (Șîs ~ cerească, ~na evreilor) Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor glomerule cenușii diseminate adesea sub formă de ploaie (Lecanora esculenta). 2 (Pex) Pâine făcută din mană (1). 3 (Pop; șîs ~na albinelor) Polen al florilor de porumb, de secară etc. 4 (Pop; îas) Polen de brad sau de fag, care plutește primăvara pe deasupra pădurilor, apelor etc. Si: moină (4) galbenă. 5 (Șîs ~na florilor) Nectar. 6 (Pex; îas) Miere. 7 Suc cleios care se obține prin crestarea scoarței anumitor arbori, în special a frasinului de munte, și care este folosit ca laxativ. 8 Secreție cleioasă și strălucitoare care apare pe frunzele unor plante, în zilele călduroase care urmează după nopți reci. 9 (Reg; îc) ~-de-apă (sau ~-de-ape) Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și flori hermafrodite dispuse în spicule care crește prin mlaștini și pe marginea apelor Si: roua-cerului (Glyceria aquatica) 10 (Bot; reg; îc) ~na-câmpului Barba-ursului (Usnea). 11 (Bot; reg; îc) ~na-pământului Rodul-pământului (Arum maculatum). 12 (Reg; îc) ~na-pădurii Planta Asphodelus odoratus. 13 (Reg; îc) ~na-albinelor Plantă nedefinită mai îndeaproape. 14 (Bot; reg; îc) ~-jidovească sau ~na-jidovului Zmeur (Rubus idaeus). 15 (Fig) Recoltă bogată în semănături. 16 (Pex) Condiții prielnice pentru o recoltă bogată. 17 Belșug de lapte de vite Si: frupt. 18 (Reg) Belșug de produse la recolta stupilor. 19 (Fig) Cantitate mare de bunuri materiale Si: câștig, profit, venit. 20 (Îvp; îe) A nu fi de vreo ~ sau a nu fi mare ~ (de) A nu fi de valoare sau de folos, a nu aduce profit. 21 Boli diverse ale plantelor cultivate, cauzate de ciuperci parazite care, pătrunzând în țesuturile verzi ale plantelor și localizându-se în special în frunze, provoacă apariția unor pete ruginii Vz mălură, perenosporă, rugină, tăciune. 22 Rouă sau ploaie de vară (pe vreme însorită) care are un efect dăunător asupra plantelor. 23 (Pex) Stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare după ploaie. 24 (Reg) Un fel de rouă care cade pe plante și care, fiind mâncată de albine, le produce o boală numită coleră.

bou s.m. 1 (zool.) Mascul adult, din familia bovinelor, castrat, folosit ca animal de tracțiune și pentru carne (Bos taurus); bourean; ext. taur. Prin munții și pădurile bătrîne... trăia un bou sălbatic (AGÂR.). ◊ Bou sur = bour (Bos primigenius). Bou moscat v. moscat. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și a venit (sau s-a întors) vacă = se spune, ironic, despre un om care a plecat să se instruiască sau să se lămurească într-o problemă și care s-a întors mai puțin instruit sau lămurit decît plecase (deși a încercat, a făcut eforturi). A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). A lăsa (pe cineva) în boii lui = a renunța să mai convingă pe cineva, să mai discute. A băga boii în cîrd cu cineva v. băga. A(-i) lua (cuiva) caii (sau boii) de la bicicletă v. bicicletă. A pus carul înaintea boilor v. car. Greu la deal cu boii mici v. greu. Bou încălțat v. încălțat. A băga sau a-și pune boii în plug cu cineva v. plug. A sta (sau a rămîne, a se uita) ca boul la poarta nouă v. poartă. A da șapte boi și șapte vaci v. șapte. ♦ Fig. (injur.) Om mărginit la minte; om prost. 2 Compuse: bou-vagon = vagon de cale ferată în care se transportă vitele mari; (iht.) bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușiu-închis, cu capul gros și lățit, cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); (zool.) bou-de-baltă = numele a două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); (ornit.) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); bou-de-noapte = bufniță (Bubo bubo); (entom.) bou-de-apă = gîndac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = rădașcă (Lucanus cervus); boul-popii = buburuză (Coccinella septempunctata). 3 (reg.) De-a boul =joc de copii care constă în aruncarea repetată a unui băț. • pl. boi. /lat. *bŏvus = bos, bovis.

MÁNĂ s. f. 1. Lichen comestibil care crește pe stânci în forma unor mici ghemuri cenușii, purtate uneori în locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p. ext. pâine făcută din acest lichen. ♦ Fig. Rod; frupt. ♦ Belșug, abundență. 2. Numele mai multor boli ale plantelor cultivate, cauzate de anumite ciuperci parazite. 3. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee toxică din familia gramineelor, cu frunze lanceolate și cu flori hermafrodite dispuse în spicule, care crește în preajma apelor și prin mlaștini (Glyceria aquatica). 4. Rouă sau ploaie de vară pe vreme însorită, care are un efect dăunător asupra dezvoltării plantelor; p. ext. stricăciune provocată de soarele prea fierbinte care apare imediat după ploaie. – Din sl. mana, ngr. mánna.

SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata apei sau săgeata apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, folosit ca vită de muncă la tracțiune; carnea lui constituie un aliment pentru om (Bos taurus). Boii, trăgînd brazda la deal, păreau a sta pe loc, așa de încet urcau. CAMILAR, TEM. 89. Primarul de la noi Ne înjugă ca pe boi Și ară cîmpul cu noi, De rîd și boii de noi. PAS, L. I 12. Se vedeau pluguri cu boi plăvani. SADOVEANU, N. F. 37. Pocnind din bici pe lîngă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. Cine fură azi un ou mîine va fura un bou. ◊ (Metaforic) Ochi de bou = ochi mari și lipsiți de expresie, ca ai boului. ◊ Expr. A nu-i fi (toți) boii acasă = a fi rău dispus. Lui moș Nichifor acestea nu-i prea veneau la socoteală și de aceea nu-i erau acum mai niciodată boii acasă. CREANGĂ, P. 111. A-și băga (sau pune) boii în jug (sau în plug sau în cîrd) cu cineva = a căuta pricină de ceartă. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da (cuiva) pace, a-l lăsa în apele lui. A scoate (pe cineva) din boii lui = a scoate (pe cineva) din sărite, a enerva. A lua (cuiva) boii de dinainte = a despuia (pe cineva) de toate, a-l aduce la sapă de lemn. A nu face cu cineva boi bălțați = a nu se împăca mult timp cu cineva. A merge (sau a se duce) (ca) cu boii (sau cu carul cu boi) = a merge încet, anevoie. 2. Compuse: bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț, cu botul scurt și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-sur = zimbru; bou-de-baltă = a) specie de broască _(v. buhai-de-baltă); b) specie de bîtlan (Boutaurus stelaris); c) (și în forma bou-de-apă sau boul-bălții) = gîndac mare de apă, cu corpul lătăreț-oval, de culoare neagră; cu picioarele potrivite pentru înot și acoperite cu peri lungi și deși (Hydrophilus piceus). Boul-bălții, gîndac dintre cei de tot mici, dar al cărui cîntec răsună departe, sare de un sfert de stînjen în sus sau, cu iuțeli ca ale clipirilor, sgîrie oglinda tihnită a apelor. MACEDONSKI, O. III 4; bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-dumnezeu sau boul-domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul- popii) buburuză.

BROÁSCĂ, broaște, s. f. I. 1. Animal amfibiu din ordinul batracienilor, fără coadă, cu picioarele dinapoi mai lungi, cu gura largă și cu ochii bulbucați; trăiește în apă și prin locuri umede (Rana esculenta). Tălăngenii văzuseră trăsura săltînd peste cîmp ca o broască. PAS, L. I 15. Bocancii lui Bozan păreau niște broaște strivite. SAHIA, N. 34. Cînd să ațipească, deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, care de care mai uricioase... unele orăcăiau ca broasca, altele mormăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. Lac să fie (sau de-ar fi), că broaște sînt destule (sau se adună) (= prilej să fie, că amatori se ivesc). ◊ Expr. Cînd o face broasca păr = niciodată. A se face (sau a se grămădi, a se lipi) broască la (sau pe) pămînt = a se piti, a se așterne la pămînt spre a nu fi zărit. Mă fac broască la pămînt, Îmi așez durda spre vînt. ALECSANDRI, P. P. 260. Ochi de broască = ochi bulbucați. 2. Compuse: broască-verde sau broască-de-iarbă = broatec; broască-rîioasă sau broască-buboasă = specie de broască, cu pielea acoperită de niște umflături din care, cînd e în primejdie, se scurge un lichid iritant (despre care unii cred, în mod greșit, că ar răspîndi rîia) (Bufa). A prins o broască-rîioasă și cînd s-a înfierbîntat broasca, au început a curge dintr-însa niște zoi spurcate. SBIERA, P. 16; broască-țestoasă = reptilă din ordinul chelonienilor, cu corpul închis într-o carapace osoasă (numită «țest» sau «țeastă» ), care este în legătură cu scheletul (Testudo Graeca). Am văzut... intrînd înot, subt podul plaurului pe care ne aflam, o broască-țestoasă. «Broască cu covată» a numit-o Culai. SADOVEANU, N. F. 67. Iată că o broască-țestoasă ieșise pe luciul apei. ISPIRESCU, L. 34. II. 1. Mecanism de metal, aplicat la o ușă, la un sertar, la o cutie etc., cu ajutorul căruia aceasta se poate închide și încuia. Se aude din dreapta o cheie răsucită în broască. SEBASTIAN, T. 256. Băgă cheia în broasca ușii și întorcînd-o nițel, scîrț! ușa se deschise. ISPIRESCU, L. 50. Broasca acelor uși, cu plăsele mari de aramă gravate cu chipuri, poartă încă inscripțiunea numelui său. ODOBESCU, S. I 459. 2. Unealtă cu ajutorul căreia se desfac coloanele de burlane de la gura sondei, atunci cînd se introduc sau se scot din puț. 3. (Olt.) Un fel de rindea. 4. (Regional) Umflătură (nedureroasă) sub piele. V. chist. 5. Plantă arborescentă exotică cu flori mari, galbene și cu frunze groase, cărnoase (cu sau fără spini), cultivată la noi ca plantă ornamentală (Opuntia ficus indica). ◊ Compuse: broasca-apei = plantă erbacee acvatică cu tulpină cilindrică ramificată, cu frunze ovale sau ascuțite, cufundate în apă, și cu flori verzui (Potamogeton lucens); iarba-broaștei v. iarbă; mătasea- (sau lîna-) broaștei v. mătase.

CAL, cai, s. m. 1. Animal domestic erbivor, cu copita, nedespicată (în special, spre deosebire de armăsar, masculul castrat), care servește omului la călărie, la tras vehicule și la dus poveri. Cal de ham. Cal de călărie. Cal de curse. ▭ În fața casei, legat la par, sta în ploaie un cal urît, ros de ham. CAMILAR, TEM. 51. Voinicii cai spumau în salt. COȘBUC, P. I 56. Calul... începe a sări în două picioare, forăind. CREANGĂ, P. 185. Caii lor aleargă alăturea-nspumați. EMINESCU, O. I 97. Am obosit ca un cal de poștă ce nu-și are tainul la vreme. ALECSANDRI, T. I 373. Calul de dar nu se caută în gură (sau la dinți) (= lucrurile primite în dar se iau așa cum sînt, fără să se mai țină seamă de defecte). Cunoscut ca un cal breaz. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă (sau cal de tramvai) = a alerga mult; a fi muncit peste măsură, a fi întrebuințat la toate, trimis în toate părțile. Sărmane, biete Barbule! ai ajuns cal de poștă împregiurul horii. ALECSANDRI, T. 85. Cal de bătaie = persoană foarte hărțuită, trasă din toate părțile, muncită; subiect, problemă de care se ocupă insistent multă lume, sau care vine mereu ca preocupare exclusivă a cuiva. A fi cal de dîrvală v. dîrvală. A face (pe cineva) din cal măgar = a face (pe cineva) să ajungă dintr-o situație mai bună într-una mai rea, a degrada; a înjosi, a umili. Ia ascultați, măi, dar de cînd ați pus voi stăpinîre pe mine? zise Gerilă. Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. A ajunge din cal măgar = a ajunge într-o stare sau situație mai rea, mai proastă. A umbla după potcoave de cai morți v. potcoavă. A-și juca calul = a-și face mendrele. Știu eu năzdrăvănii de-ale spînului; și să fi vrut, de demult i-aș fi făcut pe obraz, dar lasă-l să-și mai joace calul. CREANGĂ, P. 219. A visa (sau a vedea, a spune) cai verzi (pe pereți) = a-și închipui (sau a spune) lucruri fantastice, imposibile, de necrezut. Cred că visezi cai verzi, prietene. CAMILAR, N. I 112. Ia păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. La paștile cailor (sau calului) = niciodată. O fugă de cal = distanță nu prea mare. Aud, cucoane?... dacă-i lungă poșta de-nainte?... Ba nu... ian cît cole, o palmă de loc, o fugă de cal... N-ai apucat a porni bine și ai și ajuns. ALECSANDRI, T. 45. Calul dracului = (depreciativ) femeie bătrînă, rea;, baborniță, vrăjitoare. ◊ Calul-troian = (cu aluzie la legendarul cal de lemn dăruit de greci troienilor) stratagemă de care se folosește un dușman pentru a reuși să pătrundă în tabăra adversă; inamic deghizat sub masca unui binefăcător. Vapoare mari [americane] ca niște cai troieni Aruncă gheara ancorei în port. BOUREANU, S. P. 4. Cal-putere = unitate de putere (egală cu 75 kilogrammetri pe secundă) cu care se măsoară forța motrice a unei mașini mișcate cu vapori de apă sau cu carburanți. Remorcherele de sute de cai-putere trec duduind din toate mașinile. BOGZA, C. O. 405. ◊ (Poetic) Cu mii de cai-putere Se crapă zorii unei alte ere! BENIUC, V. 91. ♦ (Mil., învechit) Cal de friză = baraj tehnic contra infanteriei, făcut dintr-un schelet de lemn sau de fier îmbrăcat cu sîrmă ghimpată. 2. Nume dat unor aparate sau piese care seamănă cu un cal: a) numele unui aparat de gimnastică, peste care se fac sărituri; b) figură în forma unui cap de cal la jocul de șah. 3. Compuse: calul-dracului sau calul-popii, cal-turtit, cal-de-apă = libelulă. Cal-de-mare (sau, rar, calul-mării) = mic pește marin al cărui cap seamănă cu acela al calului (Hippocampus). Împrejuru-ne s-adună Ale curții mîndre neamuri: Caii mării, albi ca spuma, Bouri nalți cu steme-n frunte. EMINESCU, O. I 101.

MÁNĂ s. f. 1. (Și în compusul mană-cerească) Lichen comestibil, care crește în mare cantitate prin deșerturile Asiei și ale Africii de nord și care, smuls de furtuni, este ridicat la înălțimi, de unde cade la pămînt ca o grindină; măcinat, dă o făină din care în timp de foamete se face pîine (Lecanora escidenta). 2. Ciupercă parazită care atacă unele plante ca vița de vie, cartoful, tutunul etc. (Plasmopara viticola); boală produsă de această ciupercă. ♦ Secreție a frunzelor unor plante, care apare pe timp călduros cu nopți reci ca un strat lucitor, lipicios. 3. Fig. Rod, fruct. Poate c-au luat strigoaicele mana de la vaci. CREANGĂ, A. 45. ♦ Belșug, abundență. Norul plin de mană trece și revarsă O ploaie roditoare pe brazda care-i arsă. ALECSANDRI, P. III 332. Asta-i mană din cer, se zice cînd după secetă vine ploaie. ♦ Mîngîiere, balsam. Cîntul meu ca mana se răsfiră Peste jalea grea a veacului. BENIUC, V. 78. 4. Compus: mană-de-ape = plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă și cu numeroase spiculețe; crește prin mlaștini, lacuri și pe marginea apelor (Glyceria aquatica).

OTRĂȚÉL s. m. (Bot.) Roibă. Ia otrățel, o buruiană ce crește pe lîngă drumuri. ȘEZ. III 148. ◊ Compus: otrățel-de-apă (sau otrățelul-bălților) = plantă erbacee plutitoare, carnivoră, cu flori galbene (Utricularia vulgaris).

SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn avînd la un capăt un vîrf ascuțit de fier, iar la celălalt două aripioare înguste; se folosea în trecut ca armă de luptă, fiind aruncată dintr-un arc încordat. Să ceri de la tată-tău paloșul, sulița, arcul, tolba cu săgețile și hainele ce le purta el cînd era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizontu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. Ursan... cade-n loc, Străpuns de o săgeată ce-i intră-n piept adînc. ALECSANDRI, O. 216. ◊ (În metafore și comparații, cu aluzie la forma obiectului) Vîrfurile înalte și ascuțite ale brazilor dimprejur răsăreau din umbră și, ca niște săgeți neclintite de aur, spintecau văzduhul limpede... HOGAȘ, M. N. 70. (În legătură cu verbe de mișcare, cu aluzie la iuțeala cu care zboară obiectul) Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Se avîntă ca o săgeată și behăind vesel, zburdă de bucurie pe picioarele subțiri ca niște lujere. GÎRLEANU, L. 26. Voinicul dă pinten, Fugarnicul sprinten, Pornește, săgeată, Și zboară șoimește. IOSIF, P. 81. Un vultur căzu săgeată și înhăță pe mîță. DELAVRANCEA, A. 106. ◊ Expr. Cît ajunge săgeata = la o mică depărtare, aproape, nu departe. Săgetător fără săgeată = om care a pornit la o acțiune fără să aibă mijloacele de a o duce la bun sfîrșit. După arc, și săgeată = așa cum e omul sînt și cele făcute de el, după meșter și lucrul lui. ♦ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pămînt, închipuite a fi rămășițe de trăsnete. Vîrfuri de arme vechi socotite a fi limbi sau săgeți de trăsnet. PAMFILE, VĂZD. 75. 2. Fig. Vorbă, aluzie (ironică sau răutăcioasă) menită să lovească în cineva; împunsătură, înțepătură. Adaugă și din parte-mi... că d-lor au prea multă ocupație cu ochii bărbaților, pentru ca să-și piardă timpul cu ochii copilelor. – Mă duc îndată să înfig cu mulțumire această săgeată în sînul lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ Durere vie și pătrunzătoare, suferință. O inimă sfărmată De săgeți. CONACHI, P. 86. M-ai mîntuit de săgețile morții. DRĂGHICI, R. 139. 3. Indicator de direcție în formă de săgeată (1), cu vîrful îndreptat înainte. ♦ Fiecare dintre stîlpii caselor și pătulelor de la țară, fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. Porumbar, pătul... mai slăbesc din săgeți și greutatea porumbului le pleacă spre povîrniș. SEVASTOS, N. 26. ♦ Aripă la moara de vînt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fîntînii și avînd la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Geom.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. Compus: săgeata-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunze lungi și subțiri și cu flori mari, albe, cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittaefolia). – Pl. și: (rar) săgete (ODOBESCU, S. II 186).

a descoperi apa caldă expr. (ironic) a afla un lucru știut de toată lumea; a face caz de un lucru neimportant.

apă plátă s. f. ◊ „În rândurile specialiștilor în economie se știe foarte bine – și nu de azi de ieri – că în lume sunt tot mai căutate așa-numitele ape plate, adică ape minerale lipsite de un conținut preponderent de gaz carbonic dizolvat, cu alte cuvinte neacidulate: ape curate, deci, de adâncime [...]” Fl. f.d. ◊ „Regia Autonomă a Apelor Minerale din România a atribuit firmei Flash exploatarea izvoarelor de la Herculane, apă plată foarte bine plătită în Occident.” Lupta 263/96 p. 4; v. și Ev.z. 30 XI 96 p. 12 (trad. din fr. eau plate)

PÚRICE ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ◊ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulți) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ◊ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Ființă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ținte mici cu floarea mare (folosite de tapițeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctișoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis

apă-tare f. acid azotic, întrebuințat ca decolorant și oxidant.

Cursul-apei m. râu în jud. Râmnicu-Sărat, lângă care se făcu lupta între Radu cel Frumos și Ștefan cel Mare (1471).

Sedlitz n. sat în Boemia cu ape minerale purgative: apă de Sedlitz, băutură purgativă care e o dizolvare de sulfur de magnezie în apă.

Seltz n. sat în Prusia, în ducatul de Nassau, cu ape minerale gazoase; apă de Seltz, apă gazoasă fabricată artificial fi încărcată cu acid carbonic.

apă s. f., g.-d. art. apei; pl. ape

ápă s. f., g.-d. art. ápei; pl. ápe

!apă-oxigenată (peroxid de hidrogen)/ apă oxigenată s. f., g.-d. art. apei-oxigenate/apei oxigenate

apă acră (reg.) s. f. + adj.

apă amoniacală s. f. + adj.

apă de clor s. f. + prep. + s. n.

!apă de colonie s. f. + prep. + s. f.

apă de flori s. f. + prep. + s. f. pl.

apă de Javel s. f. + prep. + s. propriu

apă de plumb s. f. + prep. + s. n.

apă de var s. f. + prep. + s. n.

*apă minerală s. f. + adj.

apă oxigenată s. f. + adj.

*apă plată s. f. + adj.

apă regală s. f. + adj.

apă tare s. f. + adj.

apă-albă (cataractă) s. f., g.-d. art. apei-albe

apă-grea (combinație de oxigen cu deuteriu) s. f., g.-d. art. apei-grele

!apă-neagră (glaucom) (pop.) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. apei-negre

bou-de-apă (gândac) s. m., art. boul-de-apă; pl. boi-de-apă, art. boii-de-apă

broasca-apei (plantă) s. f. art., g.-d. art. broaștei-apei

buricul-apei (plantă) s. m. art.

cal-de-apă (libelulă) s. m., art. calul-de-apă; pl. cai-de-apă, art. caii-de-apă

!chimion-de-apă/chimion-de-baltă (plantă) (-mi-on) s. m., art. chimionul-de-apă/chimionul-de-baltă

ciuma-apelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. ciumei-apelor

!cucută-de-apă (plantă) s. f., g.-d. art. cucutei-de-apă; pl. cucute-de-apă

găină-de-apă (lișiță) s. f., g.-d. art. găinii-de-apă; pl. găini-de-apă

!limba-apei (plantă) s. f. art., g.-d. art. limbii-apei

mană-de-ape (plantă) s. f., g.-d. art. manei-de-ape

!otrățel-de-apă (plantă) (o-tră-) s. m., pl. otrăței-de-apă, art. otrățeii-de-apă

!otrățelul-bălților (plantă) (o-tră-) s. m. art., pl. otrățeii-bălților

purice-de-apă (crustaceu) s. m., pl. purici-de-apă

!săgeata-apei/săgeata-apelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. săgeții-apei/săgeții-apelor

!șarpe-de-apă (pește) s. m., pl. șerpi-de-apă

!șoarece-de-apă (animal) s. m., pl. șoareci-de-apă

ápă-grea (chim.) s. f.

ápă-neágră (glaucom) s. f.

bóu-de-ápă s. m., pl. bói-de-ápă

broásca-ápei s. f.

burícul-ápei s. n.

cal-de-ápă s. m.

chimión de báltă s. m. + prep. + s. f. (sil. -mi-on)

ciúma-ápelor s. f.

cucútă-de-ápă s. f.

găínă-de-ápă (lișiță) s. f., pl. găíni-de-ápă

límba-ápei (bot.) s. f.

mánă-de-ápe (bot.) s. f., g.-d. art. mánei-de-ápe

otrățél-de-ápă s. m. (sil. -tră-)

otrățélul-bălților s. m. (sil. -tră-)

púrice-de-ápă s. m.

săgeáta-ápei (sau ápelor) s. f.

șárpe-de-ápă (pește) s. m.

șoárece-de-ápă s. m.

apă-tare.

ÁPĂ s. 1. v. pârâu. 2. v. râu. 3. v. fluviu. 4. v. mare. 5. v. ocean. 6. fântână. 7. v. cișmea. 8. v. transpirație. 9. (CHIM.) apă de Colonia = colonie, (pop.) odicolon; apă de var v. lapte de var; apă minerală = borviz, (reg.) borcut, (înv.) apă gazoasă, apă metalică, apă metalicească; apă oxigenată = peroxid de hidrogen.

ÁPĂ s. v. ciroză hidrică, hidropizie, lacrimi, salivă, scuipat, scuipătură, spută.

APĂ s. 1. pîrîu. (A sărit cu ușurință ~.) 2. rîu. (~ sălta jucăușă pe pragul stîncilor.) 3. fluviu. (Dunărea este una dintre ~ mari ale Europei.) 4. mare. (Pînă în Grecia a călătorit pe ~.) 5. fîntînă, puț, (reg.) bunar, (înv.) cișmea. (Du-te la ~ și adu o găleată plină.) 6. cișmea, (înv.) hazna. (~ e instalată în curte.) 7. înnădușeală, nădușeală, sudoare, transpirație, (rar) sudație, (reg.) asud, năbușeală, năduf. (Era tot numai o ~, de alergătură.) 8. (CHIM.) apă de Colonia = colonie, (pop.) odicolon; apă de var = lapte de var; apă minerală = borviz, (reg.) borcut, (înv.) apă gazoasă, apă metalică, apă metalicească; apă oxigenată = peroxid de hidrogen.

apă s. v. CIROZĂ HIDRICĂ. HIDROPIZIE. LACRIMI. SALIVĂ. SCUIPAT. SCUIPĂTURĂ. SPUTĂ.

APA-TRÂNDULUI s. v. dizenterie.

APĂ-ÁLBĂ s. v. albeață, cataractă.

APĂ-BOTEÁZĂ s. v. bobotează.

AȚA-ÁPEI s. v. mătasea-broaștei.

BOU-DE-ÁPĂ s. v. bou-de-baltă.

BURÍC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

CAL-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.

CHIMION-DE-ÁPĂ s. v. mărăraș.

CHIMION-DE-BÁLTĂ s. v. mărăraș.

GĂINĂ-DE-ÁPĂ s. v. lișită.

LÍMBA-ÁPEI s. v. broscariță.

MÁNĂ s. 1. (BOT.) (reg.) moină-galbenă. (Polenul florilor de porumb se numește ~.) 2. (BOT.) mană-de-apă (Glyceria aquatica) = (reg.) roua-cerului. 3. frupt. (~ la vite.)

PURICE-DE-ÁPĂ s. v. dafnie.

SCĂLUȘ-DE-ÁPĂ s. v. libelulă.

apa-trîndului s. v. DIZENTERIE.

apă-albă s. v. ALBEAȚĂ. CATARACTĂ.

apă-botează s. v. BOBOTEAZĂ.

apă-metalică s. v. APĂ MINERALĂ. BORVIZ.

apă-tare s. v. ACID AZOTIC. ACID NITRIC.

apă-vie s. v. ACID AZOTIC. ACID NITRIC.

ața-apei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

bou-de-apă s. v. BOU-DE-BALTĂ.

BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ pruncului.) 2. vîrf. (Și-a fript ~ degetelor.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

cal-de-apă s. v. LIBELULĂ.

chimion-de-apă s. v. MĂRĂRAȘ.

chimion-de-baltă s. v. MĂRĂRAȘ.

găină-de-apă s. v. LIȘIȚĂ.

limba-apei s. v. BROSCARIȚĂ.

MANĂ s. 1. (BOT.) (reg.) moină-galbenă. (Polenul florilor de porumb se numește ~.) 2. (BOT.) mană-de-apă (Glyceria aquatica) = (reg.) roua-cerului. 3. frupt. (~ la vite.)

purice-de-apă s. v. DAFNIE.

scăluș-de-apă s. v. LIBELULĂ.

ápă (ápe), s. f. – 1. Lichid incolor care formează unul din învelișurile Pămîntului. – 2. Masă de apă, rîu, pîrîu, lac, mare. – 3. Lichid, umoare, secreție. – 4. Reflexe schimbătoare ale obiectelor care strălucesc. – Mr. apă, megl. apă, apu, istr. ape. Lat. ăqua (Pușcariu 91; Candrea-Dens.; REW 570; DAR); cf. it. acqua (sard. abba, engad. ouua), v. prov. aigua, fr. eau, cat. aygua, sp. agua, port. agoa. Sensul 4, comun celorlalte limbi romanice, este propriu și ngr. νερό; uzul ngr. are și alte corespondențe cu rom., cf. a ști (ca) pe apă, ngr. ξέρω σὰ νερό; sau a nu fi în apele sale, ngr. χάνω τὰ νερό μου. Cf. apos. Der. apar, s. m. (sacagiu), pe care Pușcariu 92 și REW 572a îl derivă direct din lat. aquarius, dar care este mai curînd der. internă, pe baza suf. de agent -ar, cf. REW 570; DAR; Graur, Noms d’agent, 90; Rosetti, I, 159; apăraie, s. f. (inundație); apătos, adj. (apos), formație internă în care suf. -os (< lat. ōsus, cf. apos) pare să se fi confundat cu terminația -tos de la vîrtos, muntos, sănătos etc. (Pușcariu 95 și DAR propun un prototip lat. *aquatōsus, care nu pare a fi mai clar); apătoșa, vb. (a țîșni apă, a se umple de apă); apșoară, s. f. (rîușor, pîrîu).

APĂ. Subst. Apă, apșoară (dim.). Apă dulce; apă sărată; apă minerală. Apă termală. Apă potabilă, apă de băut; apă menajeră; apă nepotabilă. Apă de fîntînă; apă de izvor; apă de ploaie. Apă neîncepută; apă vie (în basme); apă moartă (în basme); apă sfințită, agheasmă. Apăraie, apărie; fleșcăială, fleașcă. Picătură de apă, strop de apă; aburi, vapori de apă. Apă freatică; apă stătătoare; apă curgătoare. Izvor, izvoraș (dim.), fîntînă (reg.); sorginte (înv.), slatină, șipot, șipoțel (dim.), cișmea; izvor artezian. Fîntînă, fîntînioară (rar), fîntînea (rar), fîntîniță (dim., rar), puț, cișmea. Apeduct. Rîu, fluviu. Lac; mare; ocean. Hidrosferă, Hidrologie; potamologie; hidrogeologie; hidrometeorologie; hidrografie; oceanografie. Hidrolog, hidrograf. Adj. De apă, acvatic; hidric. Apos, apătos. Acvifer. Hidrologic, hidrografic. Oceanografie. Hidrotermal. Vb. A curge, a se scurge; a se revărsa, a se vărsa. A turna, a vărsa, a stropi, a uda. A iriga. A canaliza. V. ape curgătoare, ape stătătoare, curgere, umezeală.

ápă, ape, s.f. – (mit.) Apă vie, lichid miraculos pe care eroii din basme îl beau pentru a-și recăpăta energia și forța, necesare în luptele epuizante contra dușmanilor. „Apa care învie pe cei morți, revine foarte des în poveștile poporului, unde i se adaugă și apa moartă, care închiagă membrele mortului, pe când apa vie îi redă duhul de viață” (Țiplea, 1906, glosar). „Soacra’ atunci s-o supărat, / Apa (v)ie ș-o luat / Și pă drum ie o plecat / Și cu apă o muiet / Idra minten o nviet” (Țiplea, 1906: 438). ♦ (top.) Apa Sărată, locație în pădurea de pe dealul Dura, spre Tăuții Măgherăuș. Aici s-a descoperit un izvor de apă minerală în anul 1896. În perioada interbelică, apa se transporta „în mai multe orașe cari se găsesc în jurul ei: Baia Mare, Satu Mare, Seini etc”. Tot aici, în 1904, funcționau băi pentru tratament (Băile Măgherăuș). Apa minerală este încadrată în categoria apelor sărate, bicarbonatate și era întrebuințată extern sub formă de băi calde sau reci pentru boli reumatice și ginecologice. După 1940, apa nu a mai fost comercializată (Nădișan, 2012: 47-49). În perioada postbelică, până în 1990, stațiunea a funcționat ca loc de agrement pentru băimăreni. – Lat. aqua „apă; mare, lac” (Pușcariu, CDDE cf. DER; DLRM, DEX, MDA).

APE CURGĂTOARE. Subst. Apă curgătoare; rîu, rîuleț (dim.), rîușor; fluviu; pîrîu, pîrîiaș (dim.), pîrîuț, vîlcea, șurlău (reg.), țîrău (reg.), topliță (reg.); izvor, izvoraș (dim.), șipot, șipoțel (dim.), șiroi, vînă, torent, curent, puhoi, năboi (înv. și reg.), șirlău (reg.), val, șuvoi, viitură, niagară (rar); cascadă, cataractă, săritoare (înv.), urlătoare, duruitoare (reg.), prăval (rar). Curs, curgere; firul apei, sforul apei (apelor). Albie, matcă, curs, pat, vale. Izvor, obîrșie, sfor (reg.), sorginte (înv.), slatină; gheizer. Cumpăna apelor, cumpănă de ape. Confluență; vărsare, vărsătură (rar); deltă: gura rîului (fluviului). Vîrtej, vîrticuș, sorb, nahlap (reg.), bulboană, vîltoare, turbion, bulboacă (reg.), dornă (reg.), anafor (reg.). Gîrlă, gîrliță (dim., rar), răstoacă, prival (reg.); canal, ierugă (reg.); afluent. Braț de rîu, gîrlă, prăval (rar); braț de fluviu, zătoacă (reg.). Adj. Curgător. De rîu; de fluviu, fluvial. Vb. A izvorî, a țîșni. A curge, a-și duce apele, a se scurge; a rîura; a șiroi, a puhoi (rar). A se vărsa, a se revărsa, a năboi (înv. și reg.). A vîltori, a (se) vîrteji, a (se) învîrteji, a (se) învolbura, a se vîrtejui (rar); a se prăvăli. V. apă, ape stătătoare, curgere.

APE STĂTĂTOARE. Subst. Ape stătătoare, ape stagnante. Baltă, băltoacă, băltoi, băltău (reg.), băltac (reg.), bălăștioagă (reg.), băltiță (dim.), gîrlă, toaie (reg.), tău, știoalnă (reg.), scrădiș (reg.), japșă (pop.), jăpșoagă (rar). Mlaștină, smîrc, sforac (reg.), mocirlă, ploștină (reg.), cloacă, bahnă (reg.), mlacă (reg.), mărghilă (reg.), bulhac (reg.), bîhlă (reg.), lăcoviște (reg.). Lac, lac de acumulare, heleșteu, ghiol, iezer, iezărel (dim.), zăton (reg.), zăpor (pop.), iaz, iezușor (dim., rar). Bazin, bazin de acumulare, bazin de înot, piscină, havuz; topilă. Lagună. Mare; ocean. Adj. Palustru, lacustru, băltăreț; de baltă; băltos, mlăștinos, mocirlos, smîrcos. Marin; oceanic. Vb. A se bălti (rar), a stagna, a se tăui (reg.), a se iezi (pop.). V. apă, ape curgătoare, nămol.

agresivitatea apelor (hidro.), intensitatea cu care acestea pot să corodeze materialele prin care circulă sau să intre în reacție cu ele.

captiv(ă), apă ~ (hidro.), (engl.= closed water) despre un strat acvifer determinat de două orizonturi per-meabile, cu zonă de alimentare îndepărtată. Stratele c. sunt cantonate în formațiuni vechi și nu se află sub influența factorilor externi.

duritatea apei (hidro), proprietate a apelor minerale imprimată de elementele chimice dizolvate în apă și, în special, de compușii Ca și Mg (bicarbonați, sulfați, cloruri). D. se exprimă în grade de d.; Din acest p.d.v. apele pot fi moi (7° – 14°), semidure (14° – 22°) și foarte dure (> 54°).

ARMĂ SUB APĂ armament principal sau secundar pentru aviația minerotorpiloare și antisubmarine incluzând torpilele, grenadele antisubmarine, minele și mijloacele de distrugere a minelor sau de protecție împotriva minelor sau a torpilelor destinate a lovi sub apă navele de suprafață sau submarinele inamicului ori de a proteja navele și submarinele proprii împotriva armelor sub apă ale inamicului.

hora miresii la apă, momentul ritual din ceremonialul nupțial în Muntenia. Duminică dimineața (imediat după ce a fost îmbrăcată), mireasa merge la o fântână mai îndepărtată (sau la râu) ducând o găleată împreună cu un tânăr rudă apropiată mirelui (care se numește cumnat de mână), urmată de alaiul nuntașilor și de lăutari*. Acolo scoate apă de trei ori și cu un mănunchi de busuioc stropește în cele patru puncte cardinale. În acest timp alaiul nuntașilor joacă hora. Coregrafic este o horă (1) obișnuită din repertoriul local care capătă funcția rituală în momentul respectiv.

apă, ape s. f. Element vital pentru întreținerea vieții pe Pământ. ♦ (La creștini) Materia botezului prin care lucrează Duhul Sfânt pentru a se naște cineva „din nou” și „de sus”, spre a putea intra în împărăția lui Dumnezeu (Ioan, 3, 3-5). ♦ Apă vie = învățătura Evangheliei, harul sfintelor Taine și darurile Duhului Sfânt. ♦ Apă sfințită = agheasmă. ♦ Apă mare = apă care se sfințește la Bobotează. ♦ Apa morților = (în credințele popolare) o tremurare a aerului care dă iluzia unei ape curgătoare pe o câmpie întinsă (în zilele calde). ♦ Apa sâmbetei v. sâmbătă. ♦ Apa duminicii = apa care se revarsă din rai. ♦ Apă neîncepută = apă din care nu s-a scos încă de băut și care joacă un mare rol în descântece. ♦ Expr. A face apa (unei lăuze) = a se duce la preot ca s-o sfințească. – Din lat. aqua.

APĂ (lat. aqua) s. f. 1. Lichid incolor, fără miros, fără gust, compus hidrogenat al oxigenului (H₂O; p. f. 100 °C; densitatea maximă egală cu 1 la + 4 °C). Formează unul dintre învelișurile Pămîntului; are un important rol în natură; cel mai răspîndit solvent. A. naturală are dizolvate în ea diferite substanțe. ♦ A. din atmosferă = a. în stare lichidă, gazoasă sau solidă care se găsește în partea inferioară a atmosferei (troposferă). A. continentală = parte a hidrosferei care, pe parcursul ciclului apei, se deplasează sau stagnează pe continente (a. stătătoare, curgătoare, de șiroire, de infiltrație, subterane). A. marină = apa oceanelor și mărilor, sărată (în medie 35 ‰) și mai densă decît cea dulce. Are un volum total de 361 mil. km³. A. meteorică v. meteoric. A. minerală = apă cu un conținut variabil de săruri, gaze, substanțe minerale, elemente radioactive, care îi conferă proprietăți terapeutice. A. termală v. termal. A. subterană = a. care circulă prin mediul poros-permeabil din scoarța Pămîntului, formînd strate acvifere (a. freatică). Este de origine exogenă (vadoasă și de condensare) și endogenă (juvenilă). A. de zăcămînt = a. care saturează parțial rocile din zona zăcămintelor de hidrocarburi și, total, rocile din zona acviferă a unui zăcămînt de țiței, cu care este singenetică. A. de constituție = a. care intră în molecula unor substanțe chimice. A. de cristalizare = a. pe care o rețin unele substanțe cristaline, formînd cristalohidrați. A. potabilă v. potabil. A. industrială = a. întrebuințată în procesele tehnologice ale întreprinderilor. A. dură v. dur. A. degradată = a. în care se varsă dejecții sau ape reziduale, industriale ori menajere. A. reziduală = a. cu impurități sau cu substanțe toxice evacuată din întreprinderi, ferme etc. A. epurată = a. din care au fost îndepărtate, prin procedee mecanice, chimice etc., substanțe dăunătoare antrenate în suspensie sau dizolvate. ♦ Expr. A intra la apă = a) (despre țesături) a-și micșora dimensiunile la înmuierea în apă (1). b) fig. a ajunge într-o situație grea. A. de ploaie = (fam.) vorbe goale. A. sfințită = aghiasmă. 2. Masă de a. (1), formînd un rîu, un lac (ape dulci), o mare (ape sărate) etc. A. continentale pot fi: subterane și de suprafață. Acestea din urmă sînt curgătoare (torenți, rîuri, fluvii), stătătoare (lacuri, mări, oceane) și stagnante (bălți, mlaștini). ♦ A. moartă = apă (2) în mișcare foarte lentă sau cu întreruperi de scurgere (ex. brațe moarte, lagune etc.). 3. (Dr.) Ape interioare = rîurile, fluviile, lacurile și canalele situate pe teritoriul unui singur stat, mările interioare, apele porturilor și golfurilor interioare, care, ca atare, sînt supuse suveranității acelui stat. Ape teritoriale = porțiunea de mare sau de ocean (variind, în trecut, de la un stat la altul, de obicei între 3 și 12 mile marine; astăzi uneori extinsă la 200 mile marine), de-a lungul coastelor unui stat, supusă suveranității acestuia și formînd o parte integrantă a teritorilui său. 4. Fig. (Mai ales la pl.) Joc de culori (asemănător cu apa (2)) pe care îl fac în lumină unele obiecte lucioase. 5. Denumire a unor secreții apoase ale corpului (sudoare, salivă etc.). 6. (Urmat de determinări) Denumire a unor preparate, lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie sau a unor substanțe chimice. ♦ Apă de clor = soluție care conține trei volume de clor dizolvate într-un volum de apă (1), întrebuințată ca decolorant în industria textilă și a hîrtiei; atacă aurul și platina. A. de var = soluție de hidroxid de calciu preparată din var nestins și apă (1), cu proprietăți antidiareice și antiacide. A. de plumb = soluție de acetat de plumb, toxică, întrebuințată în medicină, în imprimeria textilă și la prepararea multor combinații ale plumbului. A. amoniacală = produs secundar obținut în procesul de cocsificare a cărbunilor, care conține săruri de amoniu. A. de barită = soluție de xidroxid de bariu, folosită pentru absorbția dioxidului de carbon. A. de Colonia = soluție alcoolică a unui amestec de uleiuri eterice (flori de portocal, rozmarin etc.) întrebuințată în cosmetică pentru mirosul ei plăcut. A. de Javel = soluție de hipoclorit de potasiu, întrebuințată ca decolorant. A. grea = combinație a oxigenului cu deuteriul (D₂O); a fost obținută (1933) de G.N. Lewis, H.C. Urey și McDonald. Se folosește în tehnica nucleară (moderată). A. oxigenată v. oxigenat. A. regală = amestec format din trei părți acid clorhidric și o parte acid azotic; lichid de culoare galbenă, folosit la dizolvarea unor metale (ex. aurul). (Pop.) A. tare = acid azotic.

MUNȚII MARII CUMPENE DE APE (GREAT DIVIDING RANGE [greit dəváidiŋ reindʒ]), catenă muntoasă în E și SE Australiei (Queensland, New South Wales și Victoria), în lungul coastei orientale, cu lățimi cuprinse între 161 și 228 m (vf. Košciusko). Expl. forestiere. Turism.

PEȘTERA CU APĂ DE LA BULZ, peșteră în NE m-ților Pădurea Craiului, situată pe versantul de S al văii Iada, la 365 m alt., în perimetrul com. Bulz, jud. Bihor. Lungimea galeriilor: 4.500 m. Explorată pentru prima oară în 1944. Galeria principală prezintă numeroase cascade, lacuri, precum și săli largi ce alternează cu spații înguste. Greu accesibilă.

Eichhornia crassipes Solms. (syn. E. speciosa Kunth), « Zambile de apă ». Specie cu flori;dispuse în spic, albastre-lavand cu pete galbene-aurii. Frunze netede, cordate, cu niște umflături ce conțin un țesut spongios, plin cu aer, ceea ce le face să plutească pe apă. Plantă (cca 25-30 cm înălțime) cu rădăcini negre, lungi, unde peștii își depun icrele. Iarna nu. Rezistă afară.

HYDROCLEIS L. C. Rich., HIDROCLEIS, MACUL DE APĂ, fam. Butomaceae. Gen originar din America de S, 3 specii, perene, acvatice, stolonifere, glabre, purtînd un suc lăptos. Tulpină plutitoare, dezvoltă rădăcini la noduri. Frunze plutitoare, în verticile, ovate, rotunde sau rotund-cordiforme. Flori hermafrodite solitare, mari, cu peduncul lung și gros; perigon 8-foliat, petale exterioare (3) verzi, erecte, persistente, cele interioare galbene, foarte subțiri, caduce; număr mare de stamine, ovare; fructe înguste cu cioc și multe semințe.

SAGITTARIA L., SĂGEATA APEI, fam. Alismataceae. Gen originar din zonele tropicale sau subtropicale, cca 30 specii, erbacee, vivace, foarte rar anuale, de apă și mlaștini. Frunzele bazale eliptic-lanceolate sau sagitate, lung-pețiolate, deseori liniate ușor. Inflorescență erectă. Flori unisexuate, albe (cele 3 petale exterioare rămîn verzi, cele 3 interioare mai mari, colorate și caduce, 7 sau mai multe stamine), așezate cîte 3 în buchet, grupate în spic, panicul sau, racem terminal, cu 3 bractee. Fructe plate, cu muchii sau aripi, numeroase, dispuse într-un capitul globulos.

A fi (sau a ajunge) la aman – Aman e un cuvînt turcesc, o exclamație care echivalează cu: „Îndurare! Iertare!”, folosită de turci îndeosebi cînd erau siliți să se predea într-o bătălie, sau cînd implorau grația de a li se cruța viața. Din vremea acelor lupte a rămas în limba noastră expresia „a ajunge la aman”, sau „a fi la aman”, spre a desemna o situație în care te afli la mare strimtoare, la mare nevoie. Exemple: „Hodja, fără milă la strigăt de aman / Rostea cu glas fanatic versete din coran” (Alecsandri). – „Filosof de-aș fi – simțirea-mi ar fi veșnic la aman” (Eminescu). IST.

(A se duce pe) Apa Sîmbetei, adică: a dispărea, a se pierde. După o veche credință mistică, apa Simbetei era un rîu care se vărsa în Infern. Legenda pretinde că apa fierbea toată săptămîna și numai sîmbăta se potolea, de unde i se trage și numele. A se duce pe această apă, înseamnă deci: a se prăpădi. „Avutul lor se va duce pe apa Sîmbetei”, scria Sandu-Aldea (În umbra plugului). FOL.

a bate apa în piuă expr. a vorbi mult și prost.

a da apă la șoricei expr. a plânge.

a da calu’ la apă expr. (adol.) a urina.

a duce anaconda la apă expr. (adol.) a urina.

a fi (toți) o apă și un pământ expr. (peior. – d. oameni) a fi (toți) la fel de răi / de meschini etc.

a fi tot o apă expr. (d. oameni) a asuda, a năduși, a transpira abundent.

a intra la apă expr. 1. a avea probleme / necazuri. 2. a se micșora.

a intra la spălat / la apă expr. (d. țesături) a-și micșora dimesiunile în urma spălării.^[1]

a lua apă la galoși expr. 1. (glum.) a-i intra apă în încălțăminte pe ploaie / pe zloată 2. a avea necazuri / neplăceri

a minți de îngheață apele / de stinge expr. a spune minciuni foarte mari, a exagera.

a nu fi în apele lui expr. a nu se simți bine; a fi indispus.

a nu se simți în apele sale expr. a nu simți bine, a fi indispus.

a nu ști în ce ape se scaldă cineva expr. a nu cunoaște intențiile cuiva.

a o fura apa expr. (er. – d. femei) a se excita, a simți o atracție deosebit de puternică pentru un bărbat.

a se duce pe apa Sâmbetei / pe copcă expr. a se distruge, a se pierde.

a se simți ca peștele în apă expr. a trăi bine; a se simți bine, a fi în elementul său.

a semăna ca două picături de apă expr. a semăna perfect.

a sta cu picioarele în apă rece expr. a se gândi profund și îndelung la ceva.

a stoarce apă din piatră seacă expr. a realiza un lucru imposibil.

a ști ca pe apă / ca pe Tatăl Nostru expr. a putea reproduce din memorie, întocmai / fără greșeală.

a-i lăsa gura apă după ceva expr. a-și dori / a râvni / a pofti ceva.

a-i veni (cuiva) apa la moară expr. a se supăra, a se enerva.

a-l trece toate apele / toate sudorile expr. v. a-l trece nădușelile (1, 2).

apă de ploaie expr. lipsit de consistență; lipsit de eficiență

cine a băut apă de la boierul ăsta mai vine și mai bea prov. (deț.) cine a fost o dată la pușcărie va reveni acolo.

pescuitor în ape tulburi expr. 1. om cu preocupări dubioase, om cu intenții necurate. 2. persoană care instigă la tulburarea ordinii publice, la conflict între facțiuni politice rivale.

trage apa! expr. lasă demagogia!, termină cu minciunile!