BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.

buric sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (Îe) A se crede ~ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.

buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat. ◊ Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.

buricul-apei (plantă) s. m. art.

buricul-apei (plantă) s. m. art.

buricul-apei s. n.

BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ul pruncului.) 2. vârf. (Și-a fript ~ul degetelui.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.

BURIC s. 1. (ANAT.) ombilic. (~ pruncului.) 2. vîrf. (Și-a fript ~ degetelor.) 3. (BOT.) buricul-apei (Hydrocotyle vulgaris) = (pop.) umbreluță-de-apă, umbreluță-de-baltă.