2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amorțit2, ~ă [At: ODOBESCU, S. III, 51 / V: (înv) amur- / Pl: ~iți, ~e / E: amorți] 1 a (D. vietăți) Insensibil. 2 a (Fig; d. oameni) încremenit. 3 a (Fig) Adormit2. 4 a (D. o acțiune) Oprită2. 5 a (D. foc) Stins2. 6 a (D. oameni) Amuțit2. 7 a (D. trup) Neînsuflețit. 8 a (D. somn) Greu. 9 a (D. unele animale) Cuprins2 de somnul hibernal. 10 a (Fig; d. sentimente) Lipsit2 de intensitate. 11 a (Reg; îs) Apă ~ Apă călduță. 12 av Fără putere.

amorțit1 sn [At: DA / Pl: ? / V: (înv) amur~ / E: amorți] 1-13 Amorțire (1-13).

AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.

AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Care a devenit insensibil. – V. amorți.

AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. 1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) Fără simțire, ca mort, rigid. Braț amorțit. ◊ Firea-și doarme somnul ei, Amorțită subt zăpadă. TOPÎRCEANU, S. A. 25. Dan, cu coatele amorțite, tocmai se ridica să plece. VLAHUȚĂ, O. A. III 38. Trupul meu are să fie rece... amorțit și țeapăn. ISPIRESCU, L. 147. ♦ (Neobișnuit, cu sens activ) Care te aduce într-o stare de amorțire. Un somn amorțit îi cuprinde trupul. EMINESCU, N. 21 ♦ (Adesea determinat prin «de frig») Înțepenit din cauza frigului, înghețat. Îi pătrunsese frigul prin picioare, mergea în neștire, amorțit, cu mîinile în buzunare și cu bățul strîns subțioară. DUMITRIU, B. F. 14. ◊ (Adverbial) Și inima aceea ce geme de durere, Și sufletul acela ce cîntă amorțit E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere. EMINESCU, O. I 6. 2. (Despre animalele care hibernează) Cuprins de somnul hibernal. Albinele stau toată iarna amorțite. 3. Fig. Lipsit de vigoare, de energie, de vioiciune. S-ar putea deștepta... mii de idei energice și salubre, care ar scălda mintea obosită și sufletul amorțit în roua întăritoare a timpilor de antică vîrtoșie trupească. ODOBESCU, S. III 51. ◊ (Adverbial) A cîntat cam amorțit! CONTEMPORANUL, II 14. ♦ Atenuat, slăbit, lipsit de intensitate. Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 136.

AMORȚÍT, -Ă, amorțiți, -te, adj. Fără simțire, rigid, înțepenit. – V. amorți.

amorțít, -ă adj. Cuprins de amorțeală: un oraș amorțit. Adv. A cînta amorțit.

amorțí [At: (a. 1669) ap. GCR I, 184 / V: (înv) amur- / Pzi: ~țesc, (reg) -țăsc, (îrg) amurt / E: lat* ammortire] 1 vi (D. oameni) A încremeni. 2 vi (Fig) A adormi. 3 vi (D. o. acțiune) A se opri. 4 vi (D. foc) A se stinge. 5 vi (D. ființe, d. corpul lor sau d. o parte a corpului lor; fig d. oase) A deveni insensibil. 6 vi (Spc; d. oameni) A amuți. 7 vt (Îe) A ~ gura A încetat cu gălăgia. 8-9 vt (D. suflet, sentimente sau dureri; fig) A-și pierde vioiciunea (sau puterea). 10 vi (D. unele animale) A intra în perioada de hibernare. 11 vt (Fig; d. apă, zăpadă) A îngheța ușor, pe deasupra. 12 vt (Fig) A face să se atenueze. 13 vt (Fig) A face să înceteze.

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate. – Lat. *ammortire (= admortire).

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) A deveni, pentru un timp, fără simțire, insensibil, a rămîne ca mort; a înțepeni. Mi-a amorțit piciorul. ◊ Atunci își luă Trifon pălăria [fermecată] din cap și toți amorțiră ca morții. RETEGANUL, P. I 10. ◊ Fig. După izbucnirea de furie, coana Eleonora amorțise iar. DUMITRIU, B. F. 52. Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C., M. II 100. ◊ Tranz. Femeia a urmat să-l domolească [pe demonul mărilor], suflînd asupra lui... pînă ce l-a amorțit în afundul somnului. SADOVEANU, D. P. 106. 2. (Despre animalele care hibernează) A intra în perioada de hibernare. Ursul amorțește în timpul iernii. 3. Fig. A-și pierde puterea, a slăbi în intensitate. După suferiri multe, inima se-mpietrește... simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79. ◊ A încetini, a lîncezi. Adevărul este că munca noastră nu se cuvine să amorțească niciodată. SADOVEANU, P. M. 140. ♦ Tranz. A domoli, a potoli. Hotărîră a amorți suferința prin vesela petrecere. NEGRUZZI, S. I 218.

AMORȚÍ, amorțesc, vb. IV. Intranz. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A deveni insensibil; a înțepeni. ♦ (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare. ♦ Fig. A-și pierde puterea, a se diminua. – Lat. *ammortire (= admortire).

A AMORȚÍ/ ~ésc 1. intranz. (despre ființe, despre corpul sau părți ale corpului lor) A-și pierde (temporar) capacitatea de a reacționa la excitanți exteriori; a deveni insensibil; a înțepeni. 2) fig. (despre procese, suferințe fizice etc.) A deveni mai puțin intens; a slăbi; a se atenua. 3) rar (despre unele animale) A intra în perioada de hibernare; a hiberna. 4) (despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață. 2. tranz. A face să devină insensibil. /<lat. ammortire

amorțì v. 1. a sta nemișcat, a nu mai simți (ca un mort); 2. a adormi de oboseală.[Lat. *ADMORTIRE, din MORS, moarte].

amorțésc v. tr. (lat. ammortire, d. mortuus, mort; it. ammortire, pv. fr. sp. amortir). Încep a nu maĭ simți din pricina uneĭ grele loviturĭ: l-a bătut pîn’a amorțit, mĭ-a amorțit mîna de tare ce m’am lovit la cot. Mi se stinge vocea, răgușesc: a amorțit strigînd. Înțepenesc de frig (ibernez): insectele amorțesc ĭarna. V. tr. Îngurzesc: frigu l-a amorțit. – Vechĭ amu-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amorțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 să amorțeáscă

amorțí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. amorțésc, imperf. 3 sg. amorțeá; conj. prez. 3 sg. și pl. amorțeáscă

amorțesc, -țească 3 conj., -țit prt.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMORȚÍT adj. 1. înțepenit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 2. toropit. (~ de căldură.)

AMORȚIT adj. 1. înțepenit, (Transilv.) dreven. (~ de frig.) 2. toropit. (~ de căldură.)

AMORȚÍ vb. 1. a insensibiliza. (Anestezicul ~ țesutul dureros.) 2. a înțepeni, a paraliza. (Gerul îi ~ buzele.)

arată toate definițiile

Intrare: amorțit
amorțit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amorțit
  • amorțitul
  • amorțitu‑
  • amorți
  • amorțita
plural
  • amorțiți
  • amorțiții
  • amorțite
  • amorțitele
genitiv-dativ singular
  • amorțit
  • amorțitului
  • amorțite
  • amorțitei
plural
  • amorțiți
  • amorțiților
  • amorțite
  • amorțitelor
vocativ singular
plural
Intrare: amorți
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amorți
  • amorțire
  • amorțit
  • amorțitu‑
  • amorțind
  • amorțindu‑
singular plural
  • amorțește
  • amorțiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amorțesc
(să)
  • amorțesc
  • amorțeam
  • amorții
  • amorțisem
a II-a (tu)
  • amorțești
(să)
  • amorțești
  • amorțeai
  • amorțiși
  • amorțiseși
a III-a (el, ea)
  • amorțește
(să)
  • amorțească
  • amorțea
  • amorți
  • amorțise
plural I (noi)
  • amorțim
(să)
  • amorțim
  • amorțeam
  • amorțirăm
  • amorțiserăm
  • amorțisem
a II-a (voi)
  • amorțiți
(să)
  • amorțiți
  • amorțeați
  • amorțirăți
  • amorțiserăți
  • amorțiseți
a III-a (ei, ele)
  • amorțesc
(să)
  • amorțească
  • amorțeau
  • amorți
  • amorțiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

amorțit

  • 1. Care a devenit insensibil.
    surse: DEX '09 DEX '98
    • 1.1. (Despre ființe și despre corpul sau o parte a corpului lor) Fără simțire, ca mort.
      surse: DLRLC sinonime: rigid înțepenit 4 exemple
      exemple
      • Braț amorțit.
        surse: DLRLC
      • Firea-și doarme somnul ei, Amorțită subt zăpadă. TOPÎRCEANU, S. A. 25.
        surse: DLRLC
      • Dan, cu coatele amorțite, tocmai se ridica să plece. VLAHUȚĂ, O. A. III 38.
        surse: DLRLC
      • Trupul meu are să fie rece... amorțit și țeapăn. ISPIRESCU, L. 147.
        surse: DLRLC
      • 1.1.1. neobișnuit (Cu sens activ) Care te aduce într-o stare de amorțire.
        surse: DLRLC un exemplu
        exemple
        • Un somn amorțit îi cuprinde trupul. EMINESCU, N. 21.
          surse: DLRLC
      • 1.1.2. Înțepenit din cauza frigului.
        surse: DLRLC sinonime: înghețat 2 exemple
        exemple
        • Îi pătrunsese frigul prin picioare, mergea în neștire, amorțit, cu mîinile în buzunare și cu bățul strîns subțioară. DUMITRIU, B. F. 14.
          surse: DLRLC
        • (și) adverbial Și inima aceea ce geme de durere, Și sufletul acela ce cîntă amorțit E inima mea tristă, ce n-are mîngîiere. EMINESCU, O. I 6.
          surse: DLRLC
    • 1.2. (Despre animalele care hibernează) Cuprins de somnul hibernal.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Albinele stau toată iarna amorțite.
        surse: DLRLC
    • 1.3. figurat Lipsit de vigoare, de energie, de vioiciune.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • S-ar putea deștepta... mii de idei energice și salubre, care ar scălda mintea obosită și sufletul amorțit în roua întăritoare a timpilor de antică vîrtoșie trupească. ODOBESCU, S. III 51.
        surse: DLRLC
      • (și) adverbial A cîntat cam amorțit! CONTEMPORANUL, II 14.
        surse: DLRLC
      • 1.3.1. Lipsit de intensitate.
        exemple
        • Și din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate; Amorțită li-i durerea, le simțim ca-n vis pe toate. EMINESCU, O. I 136.
          surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi amorți
    surse: DEX '98 DEX '09

amorți

  • 1. (Despre ființe, despre corpul sau despre o parte a corpului lor) A pierde temporar capacitatea de a reacționa la excitarea din afară, a deveni insensibil.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: insensibiliza paraliza înțepeni antonime: dezmorți 5 exemple
    exemple
    • Mi-a amorțit piciorul.
      surse: DLRLC
    • Atunci își luă Trifon pălăria [fermecată] din cap și toți amorțiră ca morții. RETEGANUL, P. I 10.
      surse: DLRLC
    • figurat După izbucnirea de furie, coana Eleonora amorțise iar. DUMITRIU, B. F. 52.
      surse: DLRLC
    • figurat Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C., M. II 100.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Femeia a urmat să-l domolească [pe demonul mărilor], suflînd asupra lui... pînă ce l-a amorțit în afundul somnului. SADOVEANU, D. P. 106.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre unele animale) A intra în perioada de hibernare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
      exemple
      • Ursul amorțește în timpul iernii.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat A-și pierde vigoarea, a slăbi în intensitate.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: atenua diminua slăbi un exemplu
      exemple
      • După suferiri multe, inima se-mpietrește... simțirea amorțește. ALEXANDRESCU, P. 79.
        surse: DLRLC
    • 1.3. (Despre sol, apă etc.) A îngheța la suprafață.
      surse: NODEX

etimologie:

  • limba latină *ammortire (= admortire).
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX