22 de definiții pentru amic (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amíc, ~ă smf [At: MAIORESCU, CR. II, 394 / Pl: -ici, -ice / E: lat amicus, a] 1 Prieten(ă). 2 (Im) Individ Cf cetățean, tip.

AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico.

AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico.

AMÍC, -Ă, amici, -e, s. m. și f. (Azi mai rar) Prieten. În toate duminicile Radu mănîncă la amicul lui și iarna, de două ori pe lună, se duc amîndoi la teatru. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Mi s-a intîmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere. CARAGIALE, O. II 292. [Bălcescu] a devenit un bun și prețios amic, cu care m-am înțeles totdeauna la vorbă și la gînduri. GHICA, S. A. 140. Serviescule... ești un amic neprețuit. ALECSANDRI, T. I 280. ◊ (La vocativ, uneori ironic, alteori cu ton de superioritate) Amice, îți lipsesc patru-cinci sute de lei din casă; ia fii bun d-ta și-i pune imediat la loc și al’ dată socotește mai bine. CARAGIALE, O. II 60.

AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – It. amico (lat. lit. amicus).

Amic ≠ dușman, inamic, vrăjmaș, potrivnic

AMÍC, -Ă s.m. și f. Prieten. [< it. amico, lat. amicus].

AMÍC, -Ă s. m. f. prieten. (< lat. amicus)

amíc (amíci), s. m. – Prieten. Lat. amicus (sec. XIX). – Der. amicabil, adj. (înv., amical), din it. amicabile; amical, adj., din fr. amical; amicie (var. amiciție), s. f. (prietenie); inamic (var. inimic), s. m.; inimiciție, s. f. (dușmănie).

AMÍC ~că (~ci, ~ce) m. și f. Fiecare dintre persoanele legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc; prieten. /<lat. amicus

amic m. 1. prieten, persoană la care ținem și care ține la noi; 2. aliat (când e vorba de State).

*amíc, -ă s. (lat. amicus). Prietin [!]. Adj. Bine-voitor, favorabil: țară amică, mal amic.

amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce

amícă s. f., g.-d. art. amícei; pl. amíce


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMÍC s. prieten, (pop.) fîrtát, (reg.) ortác, (înv.) libóvnic, priétnic, soț, soție. (S-a întîlnit cu ~ii.)

AMÍCĂ s. prietenă, (pop.) surátă, (înv. și reg.) soáță. (~ din copilărie.)

Intrare: amic
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular amic amicul
plural amici amicii
genitiv-dativ singular amic amicului
plural amici amicilor
vocativ singular
plural