opțiuni

16 definiții pentru amic


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

amic, ~ă smf [At: MAIORESCU, CR. II, 394 / Pl: ~ici, ~ice / E: lat amicus, a] 1 Prieten(ă). 2 (Irn) Individ Cf cetățean, tip.

AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico.

AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – Din lat. amicus, it. amico.

AMÍC, -Ă, amici, -e, s. m. și f. (Azi mai rar) Prieten. În toate duminicile Radu mănîncă la amicul lui și iarna, de două ori pe lună, se duc amîndoi la teatru. VLAHUȚĂ, O. A. I 98. Mi s-a intîmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere. CARAGIALE, O. II 292. [Bălcescu] a devenit un bun și prețios amic, cu care m-am înțeles totdeauna la vorbă și la gînduri. GHICA, S. A. 140. Serviescule... ești un amic neprețuit. ALECSANDRI, T. I 280. ◊ (La vocativ, uneori ironic, alteori cu ton de superioritate) Amice, îți lipsesc patru-cinci sute de lei din casă; ia fii bun d-ta și-i pune imediat la loc și al’ dată socotește mai bine. CARAGIALE, O. II 60.

AMÍC, -Ă, amici, -ce, s. m. și f. Prieten. – It. amico (lat. lit. amicus).

AMÍC, -Ă s.m. și f. Prieten. [< it. amico, lat. amicus].

AMÍC, -Ă s. m. f. prieten. (< lat. amicus)

AMÍC ~că (~ci, ~ce) m. și f. Fiecare dintre persoanele legate printr-un sentiment de simpatie, stimă și atașament reciproc; prieten. /<lat. amicus

amic m. 1. prieten, persoană la care ținem și care ține la noi; 2. aliat (când e vorba de State).

*amíc, -ă s. (lat. amicus). Prietin. Adj. Bine-voitor, favorabil: țară amică, mal amic.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

amíc s. m., pl. amíci

amíc s. m., pl. amíci


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

AMÍC s. v. prieten.

AMIC s. prieten, (pop.) fîrtat, (reg.) ortac, (înv.) libovnic, prietnic, soț, soție. (S-a întîlnit cu ~ii.)

Amic ≠ dușman, inamic, vrăjmaș, potrivnic


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

amíc (amíci), s. m. – Prieten. Lat. amicus (sec. XIX). – Der. amicabil, adj. (înv., amical), din it. amicabile; amical, adj., din fr. amical; amicie (var. amiciție), s. f. (prietenie); inamic (var. inimic), s. m.; inimiciție, s. f. (dușmănie).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GRAU, TREUER FREUND, IST ALLE THEORIE (germ.) cenușie este, iubite amice, orice teorie – Goethe, „Faust”, I: „Graum treuer Freund, ist alle Theorie. Und grün des Lebens goldner Baum” („Cenușie este, iubite amice, orice teorie / Și verde pomul vieții aurit”).

Intrare: amic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amic
  • amicul
  • amicu‑
plural
  • amici
  • amicii
genitiv-dativ singular
  • amic
  • amicului
plural
  • amici
  • amicilor
vocativ singular
  • amicule
  • amice
plural
  • amicilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
legătură către această paradigmă

amic, -ă amic amică

  • exemple
    • În toate duminicile Radu mănîncă la amicul lui și iarna, de două ori pe lună, se duc amîndoi la teatru. VLAHUȚĂ, O. A. I 98.
      surse: DLRLC
    • Mi s-a întîmplat să pierz un amic, un bun amic, și nu mă pot căi îndestul de această nereparabilă pierdere. CARAGIALE, O. II 292.
      surse: DLRLC
    • [Bălcescu] a devenit un bun și prețios amic, cu care m-am înțeles totdeauna la vorbă și la gînduri. GHICA, S. A. 140.
      surse: DLRLC
    • Serviescule... ești un amic neprețuit. ALECSANDRI, T. I 280.
      surse: DLRLC
    • (La vocativ, uneori ironic, alteori cu ton de superioritate) Amice, îți lipsesc patru-cinci sute de lei din casă; ia fii bun d-ta și-i pune imediat la loc și al’dată socotește mai bine. CARAGIALE, O. II 60.
      surse: DLRLC

etimologie: