13 definiții pentru ambianță

ambiánță sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr ambiance] Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau se află ceva Si: climat.

AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.

AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat (2). [Pr.: -bi-an-] – Din fr. ambiance.

AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material și social care înconjură pe cineva sau ceva, atmosferă în care trăiește cineva sau ceva. Ambianță culturală. ◊ Beethoven a trăit în ambianța ideilor generoase și marșurilor avîntate ale revoluției de la 1789 și... el însuși a fost un înflăcărat militant pentru triumful ideilor republicane. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 381, 4/2. – Pronunțat: -bi-an-.

AMBIÁNȚĂ, ambianțe, s. f. Mediu material și social care înconjură pe cineva sau ceva. [Pr.: -bi-an-] – Fr. ambiance.

ambiánță (-bi-an-) s. f., g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe

ambiánță s. f. (sil. bi-an-), g.-d. art. ambiánței; pl. ambiánțe

AMBIÁNȚĂ s.f. Mediu, societate în mijlocul căreia se află cineva sau ceva. [< fr. ambiance].

AMBIÁNȚĂ s. f. mediu (natural sau cultural), anturaj, societate în care trăiește cineva. (< fr. ambiance)

AMBIÁNȚĂ ~e f. Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană; anturaj; climat; mediu; cadru. ~ culturală. [G.-D. ambianței; Sil. -bi-an-] /<fr. ambiance


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

AMBIÁNȚĂ s. anturaj, cadru, cerc, mediu, sferă, societate, (înv.) míjloc, (fig.) atmosféră, climát. (Trăiește într-o ~ nesănătoasă.)

AMBIANȚĂ AERONAUTICĂ mediul aerian și factorii săi care se manifestă în timpul zborului.

Intrare: ambianță
ambianță substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular ambianță ambianța
plural ambianțe ambianțele
genitiv-dativ singular ambianțe ambianței
plural ambianțe ambianțelor
vocativ singular
plural

ambianță

  • 1. Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află ceva; climat.
    exemple
    • Ambianță culturală.
      surse: DLRLC
    • Beethoven a trăit în ambianța ideilor generoase și marșurilor avîntate ale revoluției de la 1789 și... el însuși a fost un înflăcărat militant pentru triumful ideilor republicane. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 381, 4/2.
      surse: DLRLC
    • diferențiere Ansamblu de circumstanțe materiale sau morale care înconjoară o persoană.
      surse: NODEX

etimologie: