4 intrări

35 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

amán2 i [At: NECULCE, ap. LET. II, 377/22 / V: -zaman / E: tc aman] 1 (Strigătul turcilor învinși sau aflați la necaz; înv) Îndurare! Iertare! 2 (Îe) A cădea cu ~ la cineva, a zice ~ A se ruga de (a cere) iertare. 3 (Îe) A fi sau a ajunge la ~ A ajunge rău de tot. 4 (Îe) A lăsa pe cineva (tocmai când e) la ~ A părăsi pe cineva când are cea mai mare nevoie de ajutor. 5 (Mun; îlav) -zaman! Repede. 6 (Mun; îal) Cu orice preț.

amán1 c [At: ȚICHINDEAL, F. 225/18 / E: ns cf ama, aman2] Însă.

AMÁN interj., s. n. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. S. n. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

AMÁN interj., subst. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. Subst. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

AMÁN interj. Îndurare! iertare! Hodja, fără milă la strigăt de aman, Rostea cu glas fanatic verseturi din coran. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Expr. A zice aman = a cere iertare. Pe semne te mănîncă spinarea... ia acuși te scarpin... de-i zice «aman puiule» cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți pîn’ ce-a zice aman. ALECSANDRI, T. 384. A fi (sau a ajunge) la aman = a ajunge la mare strîmtoare. Filozof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinie la aman! EMINESCU, N. 43. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) tocmai cînd e în cea mai mare nevoie.

AMÁN interj. Îndurare! iertare! ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când e la mare nevoie. – Tc. aman.

amán2 (în expr. la ~) s. n.

AMÁN interj. v. iertare, îndurare.

amán interj. – Milostenie, iertare. – Mr., megl. aman. Tc. amán, din arab. amān (Șeineanu, II, 18; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμάν, alb., bg., fr. aman, sp. amán, ultimele direct din arab. Cf. aliman.

AMÁN interj. înv. (se folosește pentru a exprima rugămintea de a ierta) Iertare; îndurare. ◊ A zice aman a cere iertare. A fi (sau a ajunge) la aman a fi în impas. A lăsa pe cineva la aman a părăsi pe cineva la nevoie. /<turc. aman

aman ! int. 1. grație, iertare ! (strigătul Mahomedanilor în luptă): aman ! ei cu toți răcnia POP.; 2. exclamațiune sentimentală în cântecele populare: ah ! aman ! aman ! 3. (ironic) spre a cere iertare; ia acuș te scarpin... de-i zice aman, puiule ! CR. [Turc. AMAN].

Aman (Teodor) m. pictor de istorie națională și acvarelist român (1827-1891).

Aman m. ministru al lui Ahasver (Assuerus), regele Perșilor, care căută să prăpădească pe Evrei, scăpați de regina Estera (510 a. Cr.).

amán (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin [!] care musulmaniĭ imploră cruțarea viețiĭ. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoĭe (la extrem). Loc. adv. Amán-zamán, zor-nevoĭe, cu orĭ-ce preț, numaĭ de cît: zice să-ĭ daŭ, că alt-fel, aman-zaman, moare!

amăn i [At: Gr. BĂN. / A: nct / E nct] 1-2 (Ban) Exclamație care exprimă o admonestare, un avertisment Cf destul! ajunge!

amâná [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

Intrare: aman (interj.)
aman (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
Intrare: Aman (n.p.)
Aman (n.p.)
nume propriu (I3)
Intrare: amăn
amăn
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.
Intrare: amâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) amâna amânare amânat amânând singular plural
amâ amânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) amân (să) amân amânam amânai amânasem
a II-a (tu) amâni (să) amâni amânai amânași amânaseși
a III-a (el, ea) amâ (să) amâne amâna amână amânase
plural I (noi) amânăm (să) amânăm amânam amânarăm amânaserăm, amânasem*
a II-a (voi) amânați (să) amânați amânați amânarăți amânaserăți, amânaseți*
a III-a (ei, ele) amâ (să) amâne amânau amâna amânaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)