5 intrări

37 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMÁN interj., s. n. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. S. n. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

amán1 c [At: ȚICHINDEAL, F. 225/18 / E: ns cf ama, aman2] Însă.

amán2 i [At: NECULCE, ap. LET. II, 377/22 / V: -zaman / E: tc aman] 1 (Strigătul turcilor învinși sau aflați la necaz; înv) Îndurare! Iertare! 2 (Îe) A cădea cu ~ la cineva, a zice ~ A se ruga de (a cere) iertare. 3 (Îe) A fi sau a ajunge la ~ A ajunge rău de tot. 4 (Îe) A lăsa pe cineva (tocmai când e) la ~ A părăsi pe cineva când are cea mai mare nevoie de ajutor. 5 (Mun; îlav) -zaman! Repede. 6 (Mun; îal) Cu orice preț.

AMÁN interj., subst. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. Subst. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

AMÁN interj. Îndurare! iertare! Hodja, fără milă la strigăt de aman, Rostea cu glas fanatic verseturi din coran. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Expr. A zice aman = a cere iertare. Pe semne te mănîncă spinarea... ia acuși te scarpin... de-i zice «aman puiule» cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți pîn’ ce-a zice aman. ALECSANDRI, T. 384. A fi (sau a ajunge) la aman = a ajunge la mare strîmtoare. Filozof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinie la aman! EMINESCU, N. 43. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) tocmai cînd e în cea mai mare nevoie.

AMÁN interj. Îndurare! iertare! ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când e la mare nevoie. – Tc. aman.

AMÁN interj. înv. (se folosește pentru a exprima rugămintea de a ierta) Iertare; îndurare. ◊ A zice aman a cere iertare. A fi (sau a ajunge) la aman a fi în impas. A lăsa pe cineva la aman a părăsi pe cineva la nevoie. /<turc. aman

Aman (Teodor) m. pictor de istorie națională și acvarelist român (1827-1891).

aman! int. 1. grație, iertare! (strigătul Mahomedanilor în luptă): aman! ei cu toți răcnia POP.; 2. exclamațiune sentimentală în cântecele populare: ah! aman! aman! 3. (ironic) spre a cere iertare; ia acuș te scarpin... de-i zice aman, puiule! CR. [Turc. AMAN].

Aman m. ministru al lui Ahasver (Assuerus), regele Perșilor, care căută să prăpădească pe Evrei, scăpați de regina Estera (510 a. Cr.).

amán (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin care musulmaniĭ imploră cruțarea viețiĭ. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoĭe (la extrem). Loc. adv. Amán-zamán, zor-nevoĭe, cu orĭ-ce preț, numaĭ de cît: zice să-ĭ daŭ, că alt-fel, aman-zaman, moare!

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

amăn i [At: GR. BĂN. / A: nct / E: nct] 1-2 (Ban) Exclamație care exprimă o admonestare, un avertisment Cf destul! ajunge!

amâná [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÎNÁ, amî́n, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.

AMÂNÁ, amấn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mâne.

A AMÂNÁ amân tranz. 1) A lăsa pentru altă dată. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + mâine

arată toate definițiile

Intrare: aman (interj.)
aman1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • aman
Intrare: Aman (n.p.)
Aman (n.p.) nume propriu
nume propriu (I3)
  • Aman
Intrare: aman (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aman
  • amanul
plural
genitiv-dativ singular
  • aman
  • amanului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: amăn
amăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: amâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amâna
  • amânare
  • amânat
  • amânatu‑
  • amânând
  • amânându‑
singular plural
  • amâ
  • amânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amân
(să)
  • amân
  • amânam
  • amânai
  • amânasem
a II-a (tu)
  • amâni
(să)
  • amâni
  • amânai
  • amânași
  • amânaseși
a III-a (el, ea)
  • amâ
(să)
  • amâne
  • amâna
  • amână
  • amânase
plural I (noi)
  • amânăm
(să)
  • amânăm
  • amânam
  • amânarăm
  • amânaserăm
  • amânasem
a II-a (voi)
  • amânați
(să)
  • amânați
  • amânați
  • amânarăți
  • amânaserăți
  • amânaseți
a III-a (ei, ele)
  • amâ
(să)
  • amâne
  • amânau
  • amâna
  • amânaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

aman (interj.)

  • 1. învechit Îndurare! iertare!
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Hodja, fără milă la strigăt de aman, Rostea cu glas fanatic verseturi din coran. ALECSANDRI, P. III 345.
      surse: DLRLC
    • 1.1. expresie A zice aman = a cere iertare.
      surse: DLRLC 2 exemple
      exemple
      • Pe semne te mănîncă spinarea... ia acuși te scarpin... de-i zice «aman puiule» cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57.
        surse: DLRLC
      • Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți pîn’ ce-a zice aman. ALECSANDRI, T. 384.
        surse: DLRLC

etimologie:

aman (s.n.)

  • 1. expresie A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Filozof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinic la aman! EMINESCU, N. 43.
      surse: DLRLC
  • 2. expresie A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: părăsi

etimologie:

amâna

  • 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 4 exemple
    exemple
    • Procesul a fost amânat.
      surse: DLRLC
    • Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219.
      surse: DLRLC
    • De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141.
      surse: DLRLC
    • absolut Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166.
      surse: DLRLC
  • 2. A purta cu vorba pe cineva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 3 exemple
    exemple
    • Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78.
      surse: DLRLC
    • Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15.
      surse: DLRLC
    • Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • A + mâne (= mâine).
    surse: DEX '09