5 intrări

45 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

AMAN interj., s. n. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. S. n. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

aman2 i [At: NECULCE, ap. LET. II, 377/22 / V: -zaman / E: tc aman] 1 (Strigătul turcilor învinși sau aflați la necaz; înv) Îndurare! Iertare! 2 (Îe) A cădea cu ~ la cineva, a zice ~ A se ruga de (a cere) iertare. 3 (Îe) A fi sau a ajunge la ~ A ajunge rău de tot. 4 (Îe) A lăsa pe cineva (tocmai când e) la ~ A părăsi pe cineva când are cea mai mare nevoie de ajutor. 5 (Mun; îlav) -zaman! Repede. 6 (Mun; îal) Cu orice preț.

aman1 c [At: ȚICHINDEAL, F. 225/18 / E: ns cf ama, aman2] Însă.

AMAN! interj. 1 Îndurare! Iertare! (strigătul Turcilor implorînd cruțarea vieții): nu mai aveau nici o putere, numai ce strigau ~! (NEC.) 2 Pr. ext. Strigăt spre a cere iertare (mai adesea ironic): învîrtiți pînă ce-a zice ~! (ALECS.) 3 A fi (sau a ajunge, a se vedea) la ~, a fi (a cădea) la mare nevoie 4 ~-zaman 👉 AMAN-ZAMAN [tc.].

AMAN interj., subst. 1. Interj. (Înv.) Îndurare! iertare! 2. Subst. (În expr.) A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. – Din tc. aman.

AMAN interj. Îndurare! iertare! Hodja, fără milă la strigăt de aman, Rostea cu glas fanatic verseturi din coran. ALECSANDRI, P. III 345. ◊ Expr. A zice aman = a cere iertare. Pe semne te mănîncă spinarea... ia acuși te scarpin... de-i zice «aman puiule» cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți pîn’ ce-a zice aman. ALECSANDRI, T. 384. A fi (sau a ajunge) la aman = a ajunge la mare strîmtoare. Filozof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinie la aman! EMINESCU, N. 43. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) tocmai cînd e în cea mai mare nevoie.

AMAN interj. Îndurare! iertare! ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strîmtoare. A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) cînd e la mare nevoie. – Tc. aman.

AMAN interj. înv. (se folosește pentru a exprima rugămintea de a ierta) Iertare; îndurare. ◊ A zice aman a cere iertare. A fi (sau a ajunge) la aman a fi în impas. A lăsa pe cineva la aman a părăsi pe cineva la nevoie. /<turc. aman

aman! int. 1. grație, iertare! (strigătul Mahomedanilor în luptă): aman! ei cu toți răcnia POP.; 2. exclamațiune sentimentală în cântecele populare: ah! aman! aman! 3. (ironic) spre a cere iertare; ia acuș te scarpin... de-i zice aman, puiule! CR. [Turc. AMAN].

Aman m. ministru al lui Ahasver (Assuerus), regele Perșilor, care căută să prăpădească pe Evrei, scăpați de regina Estera (510 a. Cr.).

Aman (Teodor) m. pictor de istorie națională și acvarelist român (1827-1891).

amán (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin care musulmaniĭ imploră cruțarea viețiĭ. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoĭe (la extrem). Loc. adv. Amán-zamán, zor-nevoĭe, cu orĭ-ce preț, numaĭ de cît: zice să-ĭ daŭ, că alt-fel, aman-zaman, moare!

AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

amăn i [At: GR. BĂN. / A: nct / E: nct] 1-2 (Ban) Exclamație care exprimă o admonestare, un avertisment Cf destul! ajunge!

amâna [At: PSALT. SCH. 128/6 / Pzi: amân, (reg) amâi, (rar) amânez / E: a + mâ(i)ne] 1 vi (Înv) A întârzia. 2 vtr A nu îndeplini ceva imediat, ci a lăsa pe altă dată. 3 vt A pune un termen mai târziu pentru judecarea unei pricini. 4 vt A proroga. 5 vt(a) (Fig) A tărăgăna. 6 vt (Complementul este un om) A purta cu vorba (de azi pe mâine). 7 vt (Înv) A porunci cuiva să vină (sau să execute ceva) mai târziu.

AMAN-ZAMAN loc. adv. Zor-nevoie, cu orice preț: ăla, ~, să-l împrumut cu patru mii de lei (BR -VN.) [tc.].

AMÎNA (amîn, amîiu) l. vb tr. 1 A lăsa pe altădată (îndeplinirea unui lucru): lucrul din mînă nu-l amîna pe mîine (JIP.) 2 A purta cu vorba pe cineva, a-l face mereu să aștepte, să vie o zi după alta spre a-i îndeplini o dorință: necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele de la o fîntînă la alta (CRG.) 3 ⚖️ A soroci pentru altădată judecarea unui proces, executarea unei hotărîri: procedura nefiind îndeplinită, tribunalul a amînat procesul. II. vb. intr. A întîrzia, a zăbovi.

AMÎNAT I. adj. 1 p. AMÎNA 2 Zăbavnic, tîrzielnic. II. adv. Olten. Tr. -Carp. Tîrziu. III. sbst. Faptul de a amîna.

AMÂNA, amân, vb. I. Tranz. 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – A3 + mâne (= mâine).

AMÎNA, amîn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî să îndeplinească o acțiune mai tîrziu decît la vremea stabilită, a prelungi termenul o dată fixat pentru săvîrșirea unei acțiuni. Procesul a fost amînat. ◊ Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. ◊ Absol. Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. 2. (Cu privire la persoane) A purta cu vorba (de azi pe mîine). Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82.

AMÎNA, amîn, vb. I. Tranz. 1. A hotărî îndeplinirea unei acțiuni pentru un moment ulterior celui stabilit inițial. 2. A purta cu vorba pe cineva. – Din a3 + mîne.

A AMÂNA amân tranz. 1) A lăsa pentru altă dată. ~ adunarea. ~ plecarea. 2) (persoane) A purta cu vorba. /a + mâine

amânà v. a lăsa pentru altă dată, a întârzia, a prelungi (un termen). [Formațiune românească din mâine, lit. a lăsa pe mâine].

amîn, a v. tr. (a 4 și mîne). Las pe altă dată (împlinirea unuĭ lucru): a amîna o judecată, o plată, un examin.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!aman2 (la ~) (înv.) loc. adj., loc. adv. (în: a fi/a ajunge/a lăsa la aman)

amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 3 amâ; conj. prez. 1 sg. să amân, 3 să amâne

amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni; conj. prez. 3 să amâne; ger. amânând

amâna vb., ind. prez. 1 sg. amân, 2 sg. amâni, 3 sg. și pl. amână; conj. prez. 3 sg. și pl. amâne; ger. amânând

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

AMAN interj. v. iertare, îndurare.

AMÂNA vb. 1. (Transilv.) a tămânda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacție.) 3. a încetini, a întârzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. v. păsui. 6. v. prelungi. 7. a lăsa. (Să ~ pe altă dată.)

AMÎNA vb. 1. (Transilv.) a tămînda. (~ plecarea.) 2. (rar) a remite. (~ o tranzacție.) 3. a încetini, a întîrzia. (~ producerea unui fenomen.) 4. a lungi, a tărăgăna, a tergiversa, (livr.) a temporiza. (~ rezolvarea unei probleme.) 5. a aștepta, a îngădui, a păsui. (Îl ~ cu plata datoriei.) 6. a păsui, a prelungi, (înv. și reg.) a muta. (I-a ~ scadența.) 7. a lăsa. (Să ~ pe altădată.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

aman interj. – Milostenie, iertare. – Mr., megl. aman. Tc. amán, din arab. amān (Șeineanu, II, 18; Lokotsch 66); cf. ngr. ἀμάν, alb., bg., fr. aman, sp. amán, ultimele direct din arab. Cf. aliman.

amîna (amîn, amînat), vb. – A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial; a întîrzia. Mr. amîn. De la mî(i)ne, plecîndu-se de la o combinație lat. de tipul *ad mane (Pușcariu 79; REW 5924), sau de la o formație adv. rom. *amîne. Spiritul compunerii este cel al fr. ajourner; cf. și alb. mënoń „a întîrzia” (Philippide, II, 647). – Der. amînăcios, adj. (înv., întîrziat); amînat, adv. (Banat, tîrziu).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AMAN, Theodor (1831-1891, n. Cîmpulung), pictor și grafician român. A oscilat între academism și romantism, prezentînd puternice trăsături realiste și, în meșteșug, receptivitate la înnoiri impresioniste. Compoziții cu teme istorice („Izgonirea turcilor de la Călugăreni”, „Boerii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș”), tablori de gen („Horă la Aninoasa”, „Bal mascat în atelier”, „Pe terasă la Sinaia”). Portrete („Principesa Zoe Brîncoveanu”), naturi moarte. În creația sa de gravor (acvaforte) îmbrățișează o tematică similară cu a picturii. Fondator, alături de Gh. Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din București, pe care o conduce pînă la sfîrșitul vieții. M. post-mortem al Acad. (1991).

AMAN < arab amán „iertare”. 1. – ar. (RI IX 110); Dimitrie M. Dimu, zis Aman, magazierul untului în Craiova (Sd XXII 191), în 1821, tatăl pictorului Th. Aman. 2. Haman pren. mold. (P14).

A fi (sau a ajunge) la aman – Aman e un cuvînt turcesc, o exclamație care echivalează cu: „Îndurare! Iertare!”, folosită de turci îndeosebi cînd erau siliți să se predea într-o bătălie, sau cînd implorau grația de a li se cruța viața. Din vremea acelor lupte a rămas în limba noastră expresia „a ajunge la aman”, sau „a fi la aman”, spre a desemna o situație în care te afli la mare strimtoare, la mare nevoie. Exemple: „Hodja, fără milă la strigăt de aman / Rostea cu glas fanatic versete din coran” (Alecsandri). – „Filosof de-aș fi – simțirea-mi ar fi veșnic la aman” (Eminescu). IST.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

la aman / ananghie expr. într-o situație grea / critică.

Intrare: aman (interj.)
aman1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • aman
aman-zaman interjecție
interjecție (I10)
  • aman-zaman
Intrare: Aman (n.p.)
Aman (n.p.) nume propriu
nume propriu (I3)
  • Aman
Intrare: aman (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aman
  • amanul
plural
genitiv-dativ singular
  • aman
  • amanului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: amăn
amăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: amâna
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • amâna
  • amânare
  • amânat
  • amânatu‑
  • amânând
  • amânându‑
singular plural
  • amâ
  • amânați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • amân
(să)
  • amân
  • amânam
  • amânai
  • amânasem
a II-a (tu)
  • amâni
(să)
  • amâni
  • amânai
  • amânași
  • amânaseși
a III-a (el, ea)
  • amâ
(să)
  • amâne
  • amâna
  • amână
  • amânase
plural I (noi)
  • amânăm
(să)
  • amânăm
  • amânam
  • amânarăm
  • amânaserăm
  • amânasem
a II-a (voi)
  • amânați
(să)
  • amânați
  • amânați
  • amânarăți
  • amânaserăți
  • amânaseți
a III-a (ei, ele)
  • amâ
(să)
  • amâne
  • amânau
  • amâna
  • amânaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

amaninterjecție

  • 1. învechit Îndurare! iertare! DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Hodja, fără milă la strigăt de aman, Rostea cu glas fanatic verseturi din coran. ALECSANDRI, P. III 345. DLRLC
    • chat_bubble A zice aman = a cere iertare. DLRLC
      • format_quote Pe semne te mănîncă spinarea... ia acuși te scarpin... de-i zice «aman puiule» cînd îi scăpa din mîna mea. CREANGĂ, A. 57. DLRLC
      • format_quote Umflați-l pe sus și-l puneți în scrînciobul ista, de-l învîrtiți pîn’ ce-a zice aman. ALECSANDRI, T. 384. DLRLC
etimologie:

amansubstantiv neutru

  • chat_bubble A fi (sau a ajunge) la aman = a fi (sau a ajunge) la mare strâmtoare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Filozof de-aș fi – simțirea-mi ar fi vecinic la aman! EMINESCU, N. 43. DLRLC
  • chat_bubble A lăsa (pe cineva) la aman = a părăsi (pe cineva) când are nevoie de ajutor. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: părăsi
etimologie:

amâna, amânverb

  • 1. A trece la îndeplinirea unei acțiuni într-un moment ulterior celui stabilit inițial. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Procesul a fost amânat. DLRLC
    • format_quote Lucrul amînat și prelungit e ca mort. CAMILAR, TEM. 219. DLRLC
    • format_quote De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar... amîna din zi în zi, de joi pînă mai de-apoi această poznașă trebușoară. CREANGĂ, P. 141. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Apoi dacă amîn, iar se mai întîmplă cine știe ce și nu mai pot pleca. SADOVEANU, P. M. 166. DLRLC
  • 2. A purta cu vorba pe cineva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Tu s-o amîi cu zi cu zi Și spune-i cîte toate. Ea e bătrînă, n-are mult Să mai trăiască, poate. COȘBUC, P. I 78. DLRLC
    • format_quote Pe drum necontenit ceream apă, iar tata mă amîna cu momele, de la o fîntînă la alta. CREANGĂ, A. 15. DLRLC
    • format_quote Tot mă amînau, ba azi, ba mine; dihania de doctor zicea c-ar fi periculos. EMINESCU, N. 82. DLRLC
etimologie:
  • A + mâne (= mâine). DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.